Într-o livadă deasă, de la poalele unui munte, o mică privighetoare şi-a făcut un cuibuşor între spinii cu umbra cea mai deasă şi poziţia cea mai joasă, lăsând în vârful copacilor să-şi cânte numai cucul numele său.
Privighetoarea cânta fermecat din umbră, ca ascultătorii să n-o vadă, ci, mai degrabă, să gândească la Stăpânul ei. Porumbeii şi turturelele parcă îi făceau aplauze.
Împotriva cântecului privighetorii s-au ridicat nişte oameni răi care au căutat să prindă privighetoarea şi au prins-o chiar. Au făcut un laţ din fire de păr pe care l-au pus în cuibuşorul ei. Când pasărea s-a aşezat în cuib, i s-au prins picioarele în laţ şi, astfel, a fost prinsă.
Dacă au prins-o, au pus-o într-o colivie, au aşezat colivia pe-o masă şi toţi s-au adunat în jurul ei să le cânte când vor vrea ei. Dar privighetoarea n-a mai cântat deloc… Ea nu voia să fie văzută de-aproape cum cântă.
Unul din oamenii răi a zis:
„Pentru că ne vede, de aceea nu mai cântă.“ Atunci au luat păsărica şi i-au scos ochii, spărgându-i cu acul, ca să nu mai vadă…
Biata păsărică, după o vreme, a început din nou să cânte aceeaşi melodie. Ea nu şi-a mai schimbat cântecul până ce a murit; rămânând aceeaşi fie pentru prieteni, fie la duşmanii ei.
Ce asemănare este între această privighetoare şi Domnul Iisus Hristos!
Tot astfel şi Domnul Iisus S-a smerit şi în grădina Ghetsimani şi pe Golgota a cântat mântuirea noastră şi voia Tatălui Ceresc. Cântarea şi învăţătura Lui n-au plăcut cărturarilor şi fariseilor… Aceştia au luat din cuibul Lui un fir de păr, pe Iuda, au făcut un laţ, L-au prins, i-au scos mereu ochii cu vorbe rele şi, până la urmă, L-au răstignit. Dar până la moartea Lui nu Şi-a mai schimbat cântecul, adică învăţătura. Porumbeii şi turturelele – Apostolii şi femeile credincioase – L-au jelit până la mormânt…
Sfântul Ioan Botezătorul cânta smerit în pustie. El era glasul lui Dumnezeu, dar a fost închis şi apoi omorât.
Sfântul Apostol Pavel la fel s-a smerit, glasul lui răsunând mai duios ca al tuturor. Ce mult se bucurau porumbeii şi turturelele, fraţii şi surorile de pretutindeni! Într-un timp le era aşa de drag, că şi-ar fi scos ochii lor să-i dea pentru Sfântul Apostol Pavel, dar, mai târziu, toţi căutau să-i scoată ochii cu fel de fel de acuze şi vorbe împotrivitoare… A ajuns şi el să nu mai ştie cui vorbeşte, cui cântă şi cine îl va mai asculta. Un singur lucru însă a făcut: anume că nu şi-a mai schimbat cântecul despre Iisus. Mereu a strigat că „n-am vrut să ştiu între voi altceva decât pe Iisus cel Răstignit“.
În Munţii Apuseni ai ţării noastre, în livada pustie a sufletelor din această ţară, un glas duios a început să cânte de Iisus cel Răstignit şi să spună, ca şi Sfântul Pavel, la toată Oastea, că „nimic altceva… n-am vrut să ştiu între voi…“ Atunci şi lui i-au stricat cuibul, i-au scos ochii, dar el nu şi-a mai schimbat cântecul Golgotei. Mulţi fraţi născuţi de Părintele Iosif, şi care atunci şi-ar fi scos ochii pentru el, azi îl critică şi-l hulesc.
Şi nouă, dacă rămânem pe treapta smereniei, ne vor scoate ochii, ca să ne schimbăm cântecul vestirii Domnului Iisus şi să aprobăm şi păcatul… Vom răbda, vom plânge mult, dar nu vom ceda din calea lui Iisus cel Răstignit.
Această hotărâre, ajută-ne, Doamne, s-o ţinem până la moarte!
Slăvit să fie Domnul!
Vasile AXINUŢĂ
