Se spune mereu că venirea Domnului cu slavă este aproape; dar ea, pentru unii, se pare că întârzie. Această aparentă întârziere face să sporească suferinţa multora. Unii, nerăbdători, se duc, se prăbuşesc, răcindu-li-se credinţa. Alţii se fac pricini de cădere, duc pe alţii în robie, nu se mai tem, bazându-se pe proorocii false, neîmplinite. Dar va veni. Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţelor Sale, ci are îndelungă răbdare, dorind ca niciunul să nu piară, să nu se piardă, să nu ardă în focul gheenei.
Cercetând Sfintele Scripturi, vedem semnele apropiatei Sale veniri care se împlinesc una după alta, vedem chipul vieţii ca într-o oglindă, chipul lumii care trece iute, şi, ca la ceasornic, orele zilei şi ale nopţii în care ne găsim. Prevestitor este şi elanul propovăduirii Bibliei, necredinţa, lepădarea de credinţă, certurile, îmbuibările, dezbinările, cruzimile, crimele, făţărniciile, iubirea de sine, absenţa dragostei, răcirea ei, neînduplecarea, fărâmiţarea unităţii frăţeşti, dezbinările religioase şi multe altele. Dar toate acestea n-au importanţă în calea ducerii la îndeplinire a voii Sale, după cum hotărâse mai dinainte. Domnul Dumnezeu Îşi duce la îndeplinire planul voii Sale, chiar dacă oamenii, amăgiţi de satana, nu cred în nimic, sau cred numai de formă.
În toată vremea, Domnul Iisus, prin Biserica aleasă, face cunoscută taina voii Sale, dă har celor ce se pocăiesc. Spre iconomia plinirii vremilor, ca toate să fie cuprinse iarăşi în Hristos-Domnul, cele din ceruri şi cele de pe pământ, toate întru El (cf. Ef 1, 9-10). Şi toate le-a supus sub picioarele Lui şi, mai presus de toate, L-a dat pe El Cap Bisericii, care este Trupul Lui, împlinirea Celui ce plineşte toate întru toţi (cf. Ef 1, 22-23). Şi cuvântul s-a făcut trup şi s-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia Născut din Tatăl, plin de Har şi de adevăr (cf. In 1, 14). Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat şi har peste har (v. 16).
Noi Îl cunoaştem prin duhul înţelepciunii, al desco-peririi şi luminându-ni-se ochii inimii prin DuhulSfânt, ca să pricepem nădejdea la care suntem chemaţi, la bogăţia slavei moştenirii Lui cu cei sfinţiţi (cf. Ef 1, 17-18).
Este negrăit de covârşitoare mărimea puterii Lui faţă de noi, după lucrarea puterii tăriei Lui, pentru noi cei care credem (v. 19). El umple cu putere şi Har Biserica, Mireasa lui Hristos. El are puteri nebănuite de noi, în cer, pe pământ şi pretutindeni (cf. Mt 28, 18). Şi din plinătatea Lui s-a dat nouă, spre desăvârşire pentru biruinţa finală. Câtă vreme stăm sub această revărsare harică, nu ne temem. Săgeţile iadului nu ne ajung. Câtă vreme Petru privea la Domnul ţintă, valurile nu l-au înspăimântat. Când privirea a întors-o spre valuri, a început Petru a se scufunda.
Privind la Iisus, se înspăimântă firea. Cauzele sunt două, şi anume:
– pe măsură ce te apropii de Domnul, ispitele-s mai mari, satana se luptă cu mai mare dârzenie, ca să zădăr-nicească atingerea scopului final: sus, pe culmile iubirii, unde săgeţile-i nu mai ajung;
– sufletele şovăielnice se clatină la vuietul valurilor. Satana răcneşte, dă târcoale ca leul, căutând să ne înghită (cf. I Pt 5, 8). Se spune despre leu că răcnetele lui îngrozesc fiarele pădurii şi prada îi vine din teama de răcnetele lui. Sf. Ap. Petru, scăpat de colţii lui prin darurile Crucii Mântui-torului, ne încunoştinţează că răcnetele satanei sunt lipsite de putere. Prin Jertfa, Moartea şi Învierea Răscumpărătorului suntem eliberaţi de sub puterea iadului. Numai cine voieşte cu de la sine învoire mai stă sub domnia acestui tiran.
Darurile Crucii Mântuitorului, câştigate de El prin Jertfă, Moarte şi Înviere, ne sunt date spre biruinţa finală. Domnul Iisus l-a biruit pe acest stăpânitor viclean, aşezat pe tron prin vicleşug, şi ne-a dat pilda biruinţei Sale cu mujloacele Sale de luptă şi de apărare să ne luptăm şi noi. Şi când ultimul fiu rătăcit va fi întors acasă, lupta a luat sfârşit şi va începe nunta noastră, într-o dimineaţă binecuvântată, fără nori şi fără de apus. Atunci se va împlini rugăciunea demult dorită: „Vie Împărăţia Ta, fie voia Ta, precum în Cer aşa şi pe pământ”. Dar suntem noi, oare, pregătiţi pentru a intra în ea? Dacă în clipa următoare S-ar arăta venind pe norii cerului cu slavă multă pentru Judecata cea de obşte, suntem gata să-L întâmpinăm cu candelele aprinse? (cf. Mt 25). Fraţilor, să fim tari în credinţă, să nu ne înecăm în valuri, la un pas de înviere, la un pas de ţărmul fericirii eterne, voi şi copiii care vi i-a dat Domnul.
Biserica din casa ta / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011
