Înaltpreasfințitul Părinte † Andrei
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului
și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului

Prima parte a „Predicii de pe Munte” o putem intitula Proclamarea împărăţiei Cerurilor, şi aceasta are două subdiviziuni: partea narativă, cuprinsă în capitolele 3 şi 4 şi discursul evanghelic, cuprins în capitolele de la 5 până la 7. Adică prima parte istoriseşte ce s-a întâmplat, ce-a făcut Domnul Iisus Hristos, iar a doua parte expune învăţătura Domnului Iisus Hristos, doctrina cea nouă, vestea cea bună, Evanghelia „Împărăţiei Cerurilor”.

E importantă Proclamarea Împărăţiei Cerurilor pentru că, la urma urmelor, tot creştinul preocupat de cele sfinte doreşte să ajungă în „Împărăţia Cerurilor”. Or, în Evanghelia de la Matei, în capitolul 3, se proclamă tocmai „Împărăţia Cerurilor”. Iată textul: În zilele acelea, a venit Ioan Botezătorul şi propovăduia în pustia Iudeii spunând: „Pocăiţi-vă căci s-a apropiat Împărăţia Cerurilor”. El este acela despre care a zis prorocul Isaia: Glasul celui ce strigă în pustie: „Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui”. Iar Ioan avea îmbrăcămintea lui din păr de cămilă şi cingătoare de piele în jurul mijlocului, iar hrana lui erau lăcuste şi miere sălbatică. Atunci a ieşit la el Ierusalimul şi toată Iudeea şi toată împrejurimea Iordanului şi erau botezaţi de către el în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele. Dar văzând Ioan pe mulţi din farisei şi saduchei venind la botez, le-a zis: „Pui de vipere, cine va arătat să fugiţi de mânia ce va să fie? Faceţi deci roadă vrednică de pocăinţă şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: „Părinte avem pe Avraam”, căci vă spun că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fiii lui Avraam. Iată, securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc. Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine, Lui nu sunt vrednic să-I dezleg încălţămintea. Acesta vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc. El are lopata în mână şi va curăţi aria Sa şi va aduna grâul în jitniţă, iar pleava o va arde cu foc nestins”. În acest timp a venit Iisus din Galileea la Iordan la Ioan ca să se boteze de către El. Ioan însă îl oprea zicând: „Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine?” Şi răspunzând Iisus i-a zis: „Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea”. Atunci l-a lăsat, iar botezându-Se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El. Şi iată glas din ceruri zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru care am binevoit”.[1]

          Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului, ascet prin excelenţă, pregătit în pustie pentru această misiune, fusese înştiinţat de Duhul Sfânt că Cel peste care se va coborî, El, adică Duhul Sfânt, este Cel Care va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc. Ioan a venit la Iordan şi pregătea lumea pentru vremea lui Mesia, pentru vremea când va veni Hristos. Botezul lui Ioan era botez cu apă. Botezul creştin va fi întemeiat mai târziu de Domnul nostru Iisus Hristos după Înviere, când va trimite pe apostoli în toată lumea să propovăduiască Evanghelia şi să boteze în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

          Veneau mulţimile din Ierusalim să se boteze. Văzându-i pe farisei şi saduchei că n-au sinceritate în pocăinţa lor, Ioan Botezătorul îi mustra: „Pui de vipere, cine va învăţat să fugiţi de mânia viitoare?”

          Trebuie elucidată, referitor la preocuparea oamenilor de atunci şi de acum, noţiunea de pocăinţă. Ce este pocăinţa? Nicidecum a te „pocăi”, nu înseamnă a îmbrăţişa o altă confesiune în locul celei ortodoxe. Pocăinţa este un cuvânt slav; în limba română, pocăinţă, vine de la: pacaianie, a-ţi părea rău. Însă în greacă acest cuvânt se traduce cu metanoia, adică a-ţi schimba felul de a gândi, de a vorbi şi de a trăi. În acest sens, dă o definiţie pocăinţei Sfântul Ioan Damaschinul: „Pocăinţa este întoarcerea cu părere de rău şi cu lacrimi de la păcat la virtute şi de la diavolul la Dumnezeu”.[2]

          Aceasta este pocăinţa pe care o propovăduia Sfântul Ioan Botezătorul: „Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia Cerurilor”. Adică schimbaţi-vă viaţa, că iată vine Împăratul, vine Hristos, vine Cel ce deschide Împărăţia Cerurilor.

Putem observa o similitudine între cărturarii şi fariseii care veneau la Ioan Botezătorul cu făţărnicie, nefăcând o pocăinţă sinceră, lăudându-se cu strămoşii lor, şi noi, oamenii de astăzi. Ei se lăudau cu Avraam, dar Domnul Hristos le-a replicat: „Nu vă lăudaţi cu Avraam, pentru că Dumnezeu, dacă vrea, din pietrele de pe lângă Iordan poate face fii lui Avraam. Voi prin faptele voastre să vă arătaţi că sunteţi fiii lui Avraam, că altfel securea este înfiptă la rădăcina pomului şi orice pom ce nu face roadă va fi tăiat şi aruncat în foc”.

De multe ori nouă ne place să ne lăudăm cu voievozii, cu părinţii noştri, cu sfinţii noştri, cu martirii noştri. Şi, la urma urmei, nu e rău să ne aducem aminte de cei de dinaintea noastră, însă n-am realizat nimic dacă nu le călcăm pe urmă. Ei au trăit creştineşte. Nu-i suficient să ne lăudăm cu ei, ci noi înşine, fiecare în parte, trebuie să punem în aplicare Evanghelia Domnului Hristos, pentru că numai atât preţuim, cât împlinim din Evanghelie. Şi nu putem împlini Evanghelia dacă n-o cunoaştem, dacă nu o lecturăm; măcar un capitol din Scriptură să citim în fiecare seară.

          Este necesar să facem lumină asupra problemei botezului. E clar că Domnul Iisus Hristos S-a botezat cu botezul lui Ioan. Acest botez era botezul pocăinţei. Domnul Iisus Hristos n-avea de ce se pocăi, pentru că n-a avut păcat. Însă S-a botezat cu botezul lui Ioan, aşa cum Însuşi a spus-o, „pentru a împlini toată dreptatea”. Ştim că Duhul Sfânt îl trimisese pe Ioan să boteze, şi dacă Duhul Sfânt l-a trimis pe Ioan să boteze, să boteze cu botezul pocăinţei, Domnul Iisus Hristos a împlinit ceea ce Duhul Sfânt, Unul din Treime, a poruncit: S-a botezat.

S-a mai botezat Mântuitorul Iisus Hristos şi dintr-un alt motiv. Atunci când a venit la Ioan să fie botezat în Iordan, ne spune Evanghelistul Ioan că Botezătorul a arătat înspre El zicând mulţimilor: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatele lumii”. Adică iată-L pe Cel despre care v-am vorbit de atâta timp. Deci El a venit să primească botezul de la Ioan pentru a se arăta lumii. Mântuitorul a venit şi să sfinţească firea apelor, care vor deveni elementul principal de săvârşire a Tainei Sfântului Botez, Taină pe care Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos o va întemeia după învierea Sa din morţi.

          Putem observa deci limpede logica şi ordinea cronologică a Tainelor. Mântuitorul Iisus Hristos, acum când se botează în Iordan, prefigurează Taina Botezului. S-a botezat în apă şi Duhul Sfânt, s-a pogorât în chip de porumbel. Atunci când noi, creştinii, îi botezăm pe prunci, sau pe oamenii maturi dacă n-au fost botezaţi, întâi îi botezăm în apă, apoi îi ungem cu Sfântul Mir, prin care se coboară asupra lor Duhul Sfânt cu darul Său.

Putem demonstra faptul că Mântuitorul Iisus Hristos nu s-a botezat cu botezul creştin, ci cu botezul lui Ioan, citind din „Faptele Apostolilor”, din capitolul 19: „Şi pe când Apolo era în Corint, Pavel, după ce a străbătut părţile de sus, a venit la Efes. Şi găsind câţiva ucenici a zis către ei: „Primit-aţi voi Duhul Sfânt când aţi crezut?” Iar ei au zis către el: „Dar nici n-am auzit dacă este Duhul Sfânt”. Şi el a zis: „Deci, în ce v-aţi botezat?” Ei au zis: „În botezul lui Ioan”. Iar Pavel a răspuns: „Ioan a botezat cu botezul pocăinţei, spunând poporului să creadă în Cel ce va veni după el, adică în Iisus Hristos. Şi auzind ei s-au botezat în numele Domnului Iisus.”[3] S-au rebotezat, s-au botezat a doua oară, pentru că botezul lui Ioan nu era valabil. S-au botezat cu botezul creştin. Şi atunci toată argumentarea ce se face pentru botezarea oamenilor mari, spunând că Domnul Hristos S-a botezat adult fiind, nu stă în picioare. Pentru că Domnul Hristos S-a botezat cu botezul lui Ioan.

          Iată deci că aceşti cetăţeni din Corint care fuseseră botezaţi cu botezul lui Ioan, atunci când au auzit predica Sfântului Apostol Pavel, s-au botezat a doua oară, cu botezul creştin. Sigur că se mai face şi un alt comentariu şi anume acela că copilul nu poate mărturisi la botez. Cei ce nu sunt ortodocşi, atunci când le spunem că în locul copilului mărturiseşte credinţa naşul, nu acceptă acest argument. Vă voi demonstra cu Sfânta Scriptură că un prunc, chiar la câteva zile după naştere, când este botezat, poate face legământ cu Dumnezeu. Lucrul acesta s-a întâmplat şi-n Vechiul Testament, şi-n Noul Testament. Şi legământul Vechiului Testament se putea face la o vârstă imatură, şi legământul Noului Testament se poate face la o vârstă fragedă.

          În Epistola către Coloseni citim lucrul următor: „În El, adică în Hristos, aţi şi fost tăiaţi împrejur, cu tăiere împrejur nefăcută de mână, prin dezbrăcarea de trupul cărnii, întru tăierea împrejur a lui Hristos. Îngropaţi împreună cu El fiind, prin botez, cu El aţi înviat prin credinţa în lucrarea lui Dumnezeu, Cel ce L-a înviat pe El din morţi”.[4] Să reţinem: “întru tăierea împrejur a lui Hristos, fiind îngropaţi împreună cu El prin Botez”. Atunci ce face botezul? Înlocuieşte tăierea împrejur. “În El aţi fost tăiaţi împrejur, cu tăiere împrejur nefăcută de mână prin dezbrăcarea de trupul cărnii, întru tăierea împrejur a lui Hristos, îngropaţi fiind împreună cu El prin botez”.

Acum ne putem întreba: dacă botezul substituie tăierea împrejur, la ce vârstă se făcea tăierea împrejur? Cine vrea să afle adevărul va putea să-l afle din Cartea Facerii, din capitolul 17: „Iar legământul dintre Mine şi tine şi urmaşii tăi din neam în neam, pe care trebuie să-l păziţi este acesta. Toţi cei de parte bărbătească ai voştri să se taie împrejur; să vă tăiaţi împrejur şi acesta va fi semnul legământului dintre mine şi voi. În neamul vostru tot pruncul de parte bărbătească născut la voi în casă sau cumpărat cu bani de la alt neam, care nu-i din seminţia voastră, să se taie împrejur în ziua a opta”.[5]

Urmarea? “Atunci a luat Avraam pe Ismael, fiul său, pe toţi cei născuţi în casa sa, pe toţi cei cumpăraţi cu argintul său şi pe toţi oamenii de parte bărbătească din casa lui Avraam şi i-a tăiat împrejur, chiar în ziua aceea, cum îi poruncise Dumnezeu. Şi era Avraam de nouăzeci şi nouă de ani când s-a tăiat împrejur, iar Ismael, fiul său, era de 13 ani când s-a tăiat împrejur. Avraam şi Ismael, fiul său, au fost tăiaţi împrejur în aceeaşi zi, şi cu ei au fost tăiaţi toţi cei de parte bărbătească din casa lui Avraam, născuţi în casa lui sau cumpăraţi cu argint de la cei de alt neam”.[6]

          Aflăm câteva capitole mai în urmă că Isaac a fost tăiat împrejur la opt zile. Cu alte cuvinte, atunci când un om matur adera la comunitatea mozaică, intra în aşezământul Vechiului Testament, se tăia împrejur la vârsta la care era. Dar copiii credincioşilor erau tăiaţi împrejur la opt zile.

          Ei, dacă tăierea împrejur a fost înlocuită de botez, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel, înseamnă că un necreştin când intră în biserică este botezat la vârstă matură, dar copiii credincioşilor pot fi botezaţi după naştere la opt zile, la şase săptămâni, sau atunci când binevoiesc părinţii lor să facă acest lucru.

Erau necesare aceste precizări pentru că semănătorii de îndoieli încearcă să-i smintească pe cei ce n-au suficiente cunoştinţe scripturistice, spunând că binevestesc cuvântul lui Dumnezeu, dar confundând botezul lui Ioan cu botezul Noului Testament.

          Mântuitorul Iisus Hristos a fost binevestit de Ioan. Ioan proclamă apropierea „Împărăţiei Cerurilor”. “Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia Cerurilor”. Pregătea lumea pentru împărăţia lui Hristos, pentru împărăţia lui Mesia, prin botezul pocăinţei. Şi iată că vine Mântuitorul botezându-Se de Ioan în Iordan, deschizându-se cerurile şi Duhul Sfânt coborându-se asupra Lui în chip de porumbel.

 

[1]  Matei 3, 1-17

[2]  Sf. Ioan Damaschinul, op. cit., p.93

[3]  Fapte 19, 1-5

[4]  Coloseni 2, 11-12

[5]  Facere 17, 10-12

[6]  Ibidem, 23-24

 

din: Morala imparatiei intemeiata pe Sfanta Scriptura si Sfintii Parinti, de IPS Andrei Andreicut – Editura Renasterea