Mărturii Meditaţii

PROFETUL NEAMULUI NOSTRU

Se spune că atunci când Moise, profetul trimis de Dumnezeu poporului Israel, era pe muntele Sinai şi primea cele două table ale Legii din mâinile Domnului Dumnezeu, el, uitându-se la ele, a întrebat cu mirare:

– Doamne, dar eu văd că aceste table sunt ca sticla străvezie, având înscrisuri şi pe dinafară şi pe dinăuntru…

Spune-mi, Doamne, ce înseamnă cele ce nu le ştiu?

– Moise, Moise, i-a răspuns Domnul, poruncile mele sunt Adevărul, iar Adevărul este veşnic, pe când orice om este trecător. Şi orice timp este trecător. Din Adevărul cel veşnic tu cunoşti atâta, numai atâta cât îţi este rânduit ţie pentru timpul şi pentru poporul la care eşti trimis tu. Mai departe, Adevărul este acoperit pentru tine. Dar se va descoperi altora, fiecăruia pentru timpul şi pentru slujba pe care va avea-o de făcut la rândul său.

– Doamne, dar de ce nu pot cunoaşte şi eu cele păstrate altora?

– Pentru că orice om este trecător, pe când Adevărul este veşnic. Şi oricărui profet îi este descoperit numai o parte, pentru ca nici unul să nu se îngâmfe că ar fi singurul care ştie tot. Fiecare să ştie că este mărginit în orice cunoaştere. Dumnezeu are o mie de profeţi, dar are numai un singur Fiu. Şi numai Fiul Său cunoaşte tot Adevărul, căci El este Însuşi Adevărul. Uită-te mai bine la tablele care sunt în mâinile tale! Ce vezi acolo?

 – Doamne, văd înăuntrul lor ceva care seamănă cu o Carte cu şapte peceţi. Şi peste Cartea aceasta văd un Miel înjunghiat. Iar Mielul acesta seamănă aşa de bine cu mielul al cărui sânge ne-a scăpat pe noi din Egipt. Ce înseamnă asta?

– Moise, Moise, acesta este Adevărul.

– Doamne, dar peste acest Miel văd strălucind, de durere şi de iubire, un Cap încununat cu spini. Cine este Acesta?

– Acesta este Fiul Meu. În El este tot Adevărul şi toată Iubirea Mea. Când va veni El, numai atunci El va aduce pentru toate popoarele şi pentru toate vremile tot Adevărul şi toată Iubirea.

– O, Doamne Dumnezeule, Te mai rog un singur lucru: să mă faci şi pe mine să văd măcar o singură zi din zilele Lui.

– Moise, Moise, mulţi prooroci şi oameni neprihăniţi Mi-au cerut aceasta. Dar ţie şi la încă unul am să vă fac acest har. Dar acum du-te la poporul la care te trimit şi spune-i adevărul care ţi s-a poruncit ţie. Fă lucrarea pentru care te-am pregătit să o faci şi condu poporul acesta spre Canaanul făgăduit lui. Cine te va asculta, va fi binecuvântat şi va vedea mântuirea, iar cine nu te va asculta, va fi blestemat şi va vedea pierzarea.

Potrivit acestui cuvânt sfânt, noi am văzut de-a lungul vremilor cum Domnul Dumnezeu a rânduit profeţi ai Lui, trimişi fiecărui popor în marile răscruci ale istoriei sale, pentru a-i îndruma pe oameni să afle Calea, Adevărul şi Viaţa, scoţându-i din rătăcire, din minciună şi din moarte.

Un astfel de profet a avut şi poporul nostru la cea mai mare răscruce a istoriei lui, când, după sute de ani de robie, de lupte şi de jertfe, am ieşit, în sfârşit, la lumina independenţei şi a întregirii patriei noastre. Când măsura de jertfe şi de suferinţe s-a umplut, Domnul Dumnezeu a răspuns rugăciunilor înălţate de părinţii şi înaintaşii noştri, dăruindu-ne nouă, urmaşilor lor, împlinirea marelui ideal naţional pentru care s-au luptat şi au murit ei de-a lungul atâtor vremuri şi încercări.

Dar nu ne-a dat numai lumina dezrobirii naţionale, aceasta încă n-ar fi fost o dezrobire deplină. Pentru că am fi scăpat numai de nişte duşmani care ne robiseră trupeşte, dar am fi rămas robi la duşmanii cei mai mari şi mai primejdioşi, care ne robeau şi ne ruinau sufleteşte. Aceşti duşmani erau păcatele şi patimile păgâneşti şi nelegiuite care stăpâneau, cu toată puterea întunericului şi a neştiinţei, peste viaţa noastră a fiecăruia în parte şi a tuturor împreună. Din robia trupească scăpasem prin luptele şi vitejia trupească. Dar din robia sufletească, nu vom putea scăpa decât prin lupte şi vitejii sufleteşti. Însă după cum dezrobirea trupească a venit, cu adevărat, numai după ce mulţi oameni de seamă au pregătit-o şi au luptat pentru ea, tot aşa va trebui să vină şi dezrobirea noastră cea sufletească. Cel mai mare binefăcător al neamului nostru a fost acela care, cel dintâi, a trezit conştiinţa naţională în fiii acestui popor, care nu avea această conştiinţă până atunci. El a fost acela care, trezindu-i la această conştiinţă, le-a arătat Calea mântuirii naţionale şi i-a îndrumat cum s-o ajungă. Conştiinţa aceasta i-a dus apoi la ţinta cea abia visată cândva.

Dar noi nu avem numai o viaţă trupească şi o patrie pământească, ci, mai mult încă, avem şi o viaţă sufletească şi o Patrie Cerească, pentru care trebuie să ne pregătim să o dobândim. Câtă vreme noi am fost robi, n-am putut avea o ţară liberă, nici o viaţă liberă. Ci numai când am biruit şi am alungat pe duşmani din ţara noastră, abia atunci am devenit cu adevărat liberi. Tot aşa nu vom fi cu adevărat liberi sufleteşte, decât atunci când vom birui şi vom alunga din ţara şi din viaţa noastră păcatul, patimile şi obiceiurile rele care, prin puterea diavolului şi a întunericului, ne robesc şi ne stăpânesc. Abia atunci ne vom putea bucura cu adevărat. Fiindcă nu vom avea doar o jumătate de independenţă, ci una întreagă.

Profetul independenţei noastre sufleteşti a fost Părintele Iosif Trifa. Acest om, trimis de Dumnezeu şi pregătit prin suferinţă şi prin Duhul Sfânt, a fost acela care, cel dintâi, a sunat cu trâmbiţa cerească, semnalul trezirii noastre spirituale. El a fost primul care ne-a vorbit despre o conştiinţă evanghelică, despre o luptă a dezrobirii noastre duhovniceşti, despre identificarea şi biruirea vrăjmaşilor noştri, care sunt păcatele şi poftele, patimile şi obiceiurile rele ce nimicesc sufletele noastre. Şi astfel a pornit el, prin descoperirea dumnezeiască şi personală, acel curent de renaştere şi dezrobire evanghelică, denumit «Oastea Domnului», întemeiat pe două mari principii biblice: voluntariatul duhovnicesc şi misionarismul laic. Această Mişcare sfântă avea să fie aluatul ceresc pus în frământătura rece şi inertă a credinţei noastre strămoşeşti şi a specificului nostru naţional, pentru a o dospi, până când o va înfăţişa caldă şi vie, curată şi liberă, la starea cea după voia Lui Dumnezeu. Adică la demnitatea şi frumuseţea evanghelică a trăirii în Iisus Hristos, Domnul şi Mântuitorul nostru. Nimeni până la el n-a mai avut în Biserica noastră şi în poporul nostru, atât de limpede, o astfel de revelaţie mântuitoare. El a fost profetul ridicat anume, prin grija Dumnezeului nostru, în cel mai înalt moment al istoriei noastre şi la cea mai mare răscruce a vremilor noastre, pentru a ne aduce unica soluţie mântuitoare pentru toţi, în faţa unui viitor al cărui dezastru cosmic începea atunci. Şi se apropie tot mai înspăimântător acum. Atunci l-a văzut numai el – acum încep să-l vadă toţi. Dar văd numai dezastrul, nu şi calea izbăvirii din acesta, pe care ne-o descoperă numai el, profetul şi vizionarul ceresc.

În cele ce urmează, vom arăta, pe scurt, începuturile naţionale şi religioase ale acestui om, care a fost folosit de Dumnezeu pentru cea mai frumoasă realizare duhovnicească din ţara noastră – şi poate chiar din lume.

De la început viaţa lui a avut cele două frumoase trăsături, îmbinate atât de armonios în fiinţa poporului nostru: dragostea de semeni şi dragostea de Dumnezeu. Sentimentul naţional şi cel religios, crescute şi călite în focul celor mai grele încercări şi limpezite în cel mai ales moment şi în cel mai fericit fel.

Vom spicui doar câteva date şi fapte care vor dovedi aceste adevăruri şi vor lămuri deplin pe toţi cei de bună-credinţă, despre uriaşa făptură a acestui om sfânt, pe care micimea şi răutatea contemporanilor săi precum şi a unora dintre cei de astăzi, au căutat şi mai caută încă să le acopere şi să le denatureze.

Părintele Iosif Trifa, s-a tras din cea mai sănătoasă şi mai săracă parte a ţării noastre, din Munţii Apuseni, din ţara moţilor. Ea a născut şi a crescut pe unii dintre cei mai curaţi şi mai curajoşi eroi şi martiri ai neamului nostru. (Cine mai ştie câţi până la Horia şi Iancu?) De acolo au pornit cei dintâi luptători pentru dezrobirea noastră naţională. Şi de acolo avea să pornească şi cel dintâi, pentru dezrobirea noastră duhovnicească.

„Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri care v-au vestit Cuvântul lui Dum-nezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa!“ (Evrei 13, 7).Aşezăm aici, cu ochii în lacrimi, chipul tău, Părinte Iosif, ascultând de sfatul – îndemn şi poruncă – al Sfântului Apostol Pavel:

De aceea aducem – cu sfială şi cu umilinţă, la picioarele Cru-cii Domnului Iisus – acest umil semn al recunoştinţei ce-l păs-trăm memoriei şi numelui tău,

– profetul vremurilor noastre,

trimisul lui Dumnezeu

şi Părintele nostru scump

în Hristos Iisus, Domnul nostru.

Pentru că, după dragostea de Dumnezeu, singură dragostea de aleşii Lui, este cea mai mare poruncă pe care o avem. Şi după datoria ascultării de Hristos, singură datoria ascultării de trimişii Lui este cea mai mare datorie pe care o avem în lume.

Ajută-ne, Doamne Duhule Sfinte, să ne împlinim această dragoste şi datorie din cel mai adânc îndemn al inimii noastre, fiecare şi toţi în orice fel şi până la sfârşit. Amin.

din „PROFETUL VREMILOR NOASTRE”, vol. 1
ALBUM DE ÎNSEMNĂRI ŞI DOCUMENTE
despre viaţa şi opera Părintelui IOSIF TRIFA

Culegere şi prezentare: Moise Velescu
Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 1998

Lasă un răspuns