Doamne Dumnezeul meu, de ce mă laşi
alungat de mâini haine,
urmărit de ochi vrăjmaşi…
Paşii-mi parcă fără mine-mi calcă drumuri de oraş,
chinuiţi şi singuratici,
Doamne Dumnezeul meu, de ce mă laşi?

Ţi-am cântat în zile bune,
Ţi-am cântat în nopţi cu stele,
ca şi-n ceasuri de furtune,
Ţi-am spus gândurile mele
în adânc de rugăciune…

Însă gândurile Tale
şi răspunsul ce mi-ai dat,
şi descoperita cale,
şi-adevăru-Ţi arătat
n-am vrut să le cred,
căci altfel mă-nvăţai
de cum vream eu…
– şi m-am adâncit în patimi
şi m-am prăbuşit în greu,
Doamne Dumnezeul meu!…

O, vorbeşte-mi iar, vorbeşte-mi, Dumnezeul meu,
căci suspin,
biet străin,
ochii către cer i-ndrept
şi răspunsul Tău aştept!
Vreau tot mai puţin de-acuma să vorbesc,
doresc să tac
şi cu inima întreagă să-mplinesc
ce-mi ceri să fac!
dar vorbeşte-mi, o, vorbeşte-mi,
Doamne Dumnezeul meu!

TRAIAN DORZ din ”Cântările Dintâi”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014