Dupã cum fiecare om își are duhul sãu, adicã felul lui de a fi
și este deosebit de al fiecãruia deosebit de al altui om,
tot așa orice familii, orice localitãți, orice popoare își au duhul lor, felul lor deosebit de al celorlalte.
Felul de a fi al unui om bun este binevoitor și blând,
este darnic și serviabil,
este cinstit și cuviincios,
este drept, evlavios și simțit.
Și tot așa, familii, localitãți și popoare întregi pot fi astfel bune, pașnice, credincioase.
Când întâlnești un astfel de om parcã te îngrași duhovnicește, te împrospãtezi fericit lângã el, întãrindu-te în tot ce ai frumos și bun. Și te umpli de aceeași putere și binecuvântare ca și el.
Ce fericire este sã gãsești câte un astfel de om,
câte o astfel de familie,
câte o astfel de cetate,
câte un astfel de popor.
Acolo Numele Domnului este iubit și cinstit.
Acolo Cuvântul lui Dumnezeu este respectat și împlinit.
Acolo toatã voia lui Hristos este adâncitã și trãitã cu cãldurã, cu dragoste, cu rugãciune și cu evlavie.
Ce fericit este totul unde stãpânește un astfel de duh printr-un om sau prin mai mulți.
Acolo ușa este totdeauna deschisã, iar câinii totdeauna legați sau prietenoși.
Acolo totul totdeauna este prietenos și dulce, cald și binevoitor.
Acolo totdeauna mergi cu bucurie, stai cu plãcere și te desparți cu lacrimi, dorind sã te reîntorci mereu și mereu…
Dar vai, cât de puține sunt pe pãmânt astfel de locuri!
Cât de rare sunt ocaziile când le afli
și cât de scurte sunt clipele când te poți bucura de ele.
Dar ce obișnuite sunt ocaziile amare
și ce lungi sunt vremurile nefericite, acele vremi când trebuie sã petreci în locuri seci, uscate și fãrã apã…
ori sã întâlnești numai astfel de oameni, de familii și de localitãți
și sã auzi numai despre popoare stãpânite de duhurile lãcomiei, desfrânãrii, necredinței, trufiei, cruzimii și întunericului.
Aceștia au inimile seci pe dinãuntru și uscate pe din afarã, fãrã revãrsarea Apei vieții de Sus.
Seci pe dinãuntru, pentru cã în simțirea lor nu existã nici un miez bun, nici un conținut curat și nici o putere de rod duhovnicesc (Gal. 5, 22-
23).
Uscate pe din afarã, adicã în toatã purtarea lor cu alții,
în toate umbletele acestora și în legãturile lor cu alții nu existã decât egoism, rãutate, nervozitate, îndãrãtnicie, nesimțire, nepãsare, trufie — un fel urât, respingãtor și uscat.
Fãrã Apa de Sus, — fiindcã aceștia, fiind închiși fațã de cer
și fațã de semeni,
și cerul este închis fațã de ei.
De Sus, de la Dumnezeu nu se mai coboarã peste ei nici roaua rugãciunii,
nici ploaia lacrimilor de cãințã sau de blândețe,
nici înviorarea Duhului Sfânt,
nici prospețimea harului,
nici primãverile binecuvântãrilor.
O, ce tristã priveliște și ce uscãciune jalnicã este un astfel de suflet, o astfel de familie, de localitate, de popor, de pãmânt sau de timp.
De acolo totdeauna Duhul lui Dumnezeu Se depãrteazã respins, jignit, cãlcat, batjocorit (Efes. 4, 30; Evrei 10, 29).
Și vai, ce viitor cumplit așteaptã pe un astfel de loc, de om, de familie sau popor!
Uscãciunii lor îi va fi pus în curând focul. Și flãcãri veșnice o vor arde fãrã s-o mistuie niciodatã.
Vai, în ce pârjol va arde nesfârșit o astfel de inimã, o astfel de pustietate sufleteascã ce singure s-au pregãtit, prin uscãciunea lor, pentru acest blestem.
O, dacã s-ar trezi cei care sunt așa, înainte de focul veșnic care este atât de aproape de ele!
Doamne Dumnezeule bun și plin de dragoste fațã de noi,
Care îți înnoiești zilnic fațã de toți belșugul Tãu (Ps. 65, 11),
și pâinea Ta (Mat. 6, 11),
și darurile Tale toate (Ioan 1, 16),
fii binecuvântat pentru acele locuri și suflete care sunt pline de miez, grele de belșug, împrospãtate de revãrsãri cerești…
Te rugãm sã faci cât mai multe astfel de oaze binecuvântate în pustiurile prin care trecem în viața aceasta pãmânteascã,
pentru ca înmulțindu-se aceste locuri pline de izvoare (Isaia 55, 1),
omenirea întreagã sã ajungã odatã fericitã prin Tine.
Dar ai milã adâncã, Doamne, fațã de toate acele locuri și inimi seci, uscate și fãrã de apã, de trei ori nefericite: și trupește, și sufletește, și duhovnicește,
pe care este gata sã le cuprindã și sã le aprindã pârjolul focului veșnic.
Nu le mai lãsa, Doamne, pe nici unele din acestea sã mai rãmânã în aceastã rea stare,
ci le fã sã strige dupã Tine, ca primindu-Te sã poatã fi salvate de flãcãri
și sã devinã pline, rodnice și fericite.
Amin.
