Omenirea a fãcut cunoștințã numai foarte rar în viața ei cu Fața cea înfricoșatã a lui Dumnezeu.
Cãci deși multe suflete, multe popoare și multe generații de oameni
au sãvârșit adesea fãrãdelegi monstruoase împotriva lui Dumnezeu, pãcate mari și grele contra voii Sale
și a cuvintelor Lui,
totuși mila lui Dumnezeu, așteptarea îndelungã,
iubirea, rãbdarea și bunãtatea Lui nemãrginitã
au reținut mânia dreptãții Sale. Și nu le-a fãcut dupã fãrãdelegea lor (Ps. 103, 10; Iov 35, 15; Rom. 2, 4).
Totuși, când anumiți oameni, anumite familii,
anumite cetãți ori popoare ori generații, în neascultarea de El
au pus vârf pãcatelor lor (Genesa 6, 13 și 18, 20),
atunci mânia lui Dumnezeu a trebuit sã se dezlãnțuie asupra lor,
dreaptã și înspãimântãtoare,
arãtând ce înfricoșat este Dumnezeu când dreapta Lui Judecatã trebuie sã pedepseascã fãrãdelegea cuiva.
Atunci generația lui Noe a fost înecatã,
popoarele Sodomei și Gomorei au fost arse,
cetatea Ierusalimului a fost zdrobitã
și fiecare nelegiuit în parte din toate aceste vremi
a descoperit cu groazã ce înfricoșat este Dumnezeu în ziua mâniei Sale și în vremea dreptei Sale rãsplãtiri.
Numai în ceasul rãzbunãrii lui Dumnezeu asupra fiecãrui nelegiuit care pãcãtuiește îndrãzneț și obraznic
și a fiecãrui astfel de popor,
se aratã ce urât și vinovat considerã El pãcatul.
Cãci atunci chiar și puterile naturii,
cele care au fost martore stricãciunii oamenilor, se rãzbunã împotriva oamenilor pãcatului
și înfuriate împotriva celor vinovați
se ridicã mânioase, dorind sã împlineascã asupra pãcãtoșilor cât mai cumplit hotãrârile mâniei lui Dumnezeu, Fãcãtorul lor, de Care ele ascultã totdeauna cu sfințenie.
Ce necruțãtoare sunt atunci: Focul, Piatra, Tunetul, Apa, Uraganul și Cutremurul…
ori Seceta, Molima, Rãzboiul, Plãgile și Moartea…
Atunci toate acestea trec cu înfricoșãtoare mânie peste toatã fața acelei întinderi de pãmânt și de timp, hotãrâtã și datã lor spre pedepsire.
Numai atunci — sau dupã aceea,
privind la dezlãnțuirile acestor puteri cumplit-pedepsitoare ale pãcatului omenesc
și la prãpãdul rãmas pe urma lor împotriva omului
se vede cu cutremur și cu spaimã cât de înfricoșat este Dumnezeu.
Și cât de înfricoșat lucru este sã cadã cineva în mâinile mâniei Lui (Evrei 10, 31; Luca 12, 5).
O, dacã ar gândi asupra acestor lucruri fiecare om — ca sã se cutremure și ca sã nu mai pãcãtuiascã (Ps. 4, 4).
O, dacã mãcar acei pe lângã care a trecut înfricoșata mânie a lui Dumnezeu și totuși le-a fost cruțatã viața, dacã mãcar ei n-ar fi nepãsãtori!
Mãcar acei care au apucat sã vadã ruinele, sângele, lacrimile, rãnile unei rãzbunãri dumnezeiești s-ar cutremura și s-ar teme,
dacã ei mãcar s-ar feri sã mai mânie pe Dumnezeu,
ca sã nu mai pãcãtuiascã,
spre a nu li se întâmpla ceva și mai rãu (Ioan 5, 14).
Dar cine oare ia seama cum se cuvine la aceste lucruri? Cine este înțeleptul și smeritul care le pãstreazã?
Cine oare mai este astãzi treaz și credincios?
Iatã generația care a cunoscut aceste douã rãzboaie mondiale,
a acestor douã cumplite mãceluri,
care au pârjolit atâta pãmânt,
lãsând milioane de morți, de ciuntiți, de orfani, de nefericiți, — iatã aceastã generație
cu ce a dovedit cã este mai cuminte, dupã ce le-a suferit pe toate acestea?
Cu ce dovedește astãzi când și-l pregãtește pe cel de al treilea, atât de cumplit cã poate fi ultimul? Cã nimeni nu știe cât de nimicitor poate fi.
Și cã, dupã el, a doua zi, poate nu va mai fi pe fața pãmântului nimeni dintre cei care au fost.
Cu cât se înmulțesc oamenii, se înmulțește și pãcatul
și cu cât crește cunoștința, se înmulțește și nebunia.
în loc sã se înmulțeascã înțelepciunea și binefacerile — se înmulțesc nebunia, necredința și blestemãțiile oamenilor.
Iatã acum locuitorii pãmântului își suie nebunia și stricãciunea pânã la lunã și la stele, spre a le întina și pe acestea.
Dar ce va fi oare mâine, când corpurile acestea cerești se vor uni toate și ele cu celelalte puteri contra pãmântului, sã rãzbune jignirea care le-a fost adusã și lor și lui Dumnezeu de cãtre om? (Luca 21, 25-26; 2 Petru 3, 9-10).
O Dumnezeule Nemãrginit de Bun, dar și nebãnuit de Înfricoșat,
îndurã-Te, îndurã-Te și îndurã-Te de noi!
Oprește dezlãnțuirea dreptei Tale mânii asupra lumii
și amânã înfricoșatele Tale judecãți.
Din pricina puținilor Tãi credincioși, care se roagã Ție pentru toți ceilalți oameni, ai milã de toți.
Ai milã și nu îngãdui sã vinã Sfârșitul înfricoșat pânã când nu va mai veni o vreme de har, cel puțin încã o largã și binecuvântatã vreme de har în care chemarea dragostei Tale sã cutreiere tot pãmântul și sã trezeascã toate mințile oamenilor și toate inimile lor. Și sã vinã la ascultarea Ta, fãrã pedeapsa mâniei Tale.
O, ce fericiți am fi toți dacã n-ar pieri nimeni necredincios!
Fã, Doamne, sã nu vadã nimeni pedeapsa Ta,
ci toți sã vadã numai mântuirea Feței Tale.
Amin.
DUMNEZEUL ÎNDRÃZNELII
Dumnezeul Îndrãznelii,
vino-n ajutor degrab
vântul fricii și-a-ndoielii
când mi-nfrânge duhul slab.
Vino-n ajutor degrab,
vino-n ajutor degrab
și-ntãrește-mi, întãrește-mi,
Doamne, duhul meu cel slab.
Dumnezeul Izbãvirii,
vino când nu vãd nimic,
când în spaimele privirii
totu-mi pare inamic.
Dumnezeul Îndurãrii,
vezi-mã când tremur tot,
vino-n clipa disperãrii
scapã-mã când nu mai pot.
Dumnezeule-al Puterii,
sunt netrebnic și fricos,
scapã-mã din al cãderii
iad cumplit și fioros!
Dumnezeul disperãrii,
vino când nu știu ce spun:
scapã-mã de-al lepãdãrii
și-al vânzãrii grai nebun!
Cântarea Psalmului 68
Un psalm al lui David. O cântare
- Domnul Dumnezeu Se scoalã și fug toți vrãjmașii Sãi
- Cum se risipește fumul sau cenușa pier cei rãi
- Dar cei buni se nalțã-n fața
Dumnezeului Preasfânt,
nu mai pot de bucurie
cei ce-ascultã-al Sãu Cuvânt.
- Cântați Domnului din ceruri și-al Sãu Nume-L lãudați,
faceți drum sã nainteze… Și naintea Lui cântați.
Domnul este-al Lui Sfânt Nume,
bucurați-vã de El.
- Domnul apãrã orfanii
și-i grijește-n orice fel.
- Domnul dã o casã celor depãrtați și pãrãsiți,
Domnul iarãși izbãvește fericind pe cei robiți.
Numai rãzvrãtiții pururi
locuiesc pãmânt uscat,
peste ei ap
asã noaptea
de osândã și pãcat.
- Dumnezeule Puternic, când ieșeai cândva cu-ai Tãi
- Se cutremura pãmântul, cerul se topea-n vãpãi
- Tu le-ai dat o pâine bunã
întãrind pe cei slãbiți
- Ai dat țara fericitã
la ai Tãi nefericiți…
- Un cuvânt sã spunã Domnul și-atunci bunele vestiri
vin și vin, nenumãrate ca a’ cerului oștiri.
- Împãrați de oști vrãjmașe
fug din fața noastrã, fug,
oastea ce rãmâne-acasã
are pradã din belșug.
- Pe când voi dormiți în staul porumbelul argintiu
are aripile albe și de-un galben auriu.
- Când a-mprãștiat Cel Tare
pe-mpãrați cu brațu-I sfânt
se pãrea-n Țalmon cã ninge
fulgi împrãștiați de vânt…
- Munți ai Domnului, voi, munții din Basan cu vârf înalt,
- De ce, munți cu multe piscuri, pizmuiți pe celãlalt,
pe-acel munte ce-l alese
Domnul loc de slavã-a Sa?
Pentru-aceasta pe vecie
Domnul tot în el va sta!
- Ale Domnului Sfânt care numãrate-n veșnicii
sunt cu multe mii de sute și cu multe mii de mii,
în mijlocul lor e Domnul
din Sion venind pe vânt,
în lãcașul Lui cel tainic,
în lãcașul Lui cel sfânt.
- Doamne, Te-ai suit în slavã — și pe mulți i-ai dus în ea,
chiar și rãzvrãtiții-odatã, mulți, cu Dumnezeu vor sta.
- Binecuvântat sã fie
Domnul, Care-n orice zi
poartã sarcinile noastre,
El scãparea ne va fi!
- Dumnezeu e nouã Domnul izbãvirilor mereu,
cãci El poate sã ne scape de la moarte și din greu.
- Domnul va zdrobi odatã
capul la vrãjmașii Sãi,
creștetul acelor care
sunt nelegiuiți și rãi.
- Domnul zice: Voi aduce din Basan pe-ai Mei, șuvoi,
și de-ar fi și-n fundul mãrii îi voi scoate înapoi
- Ca sã calci tot rãul sânge
al potrivnicilor rãi
și chiar câinii tãi sã aibã
partea din vrãjmașii tãi.
- Eu Îți vãd a Ta intrare, Domnul și-Mpãratul meu,
în lãcașul Tãu, Puternic și Slãvite Dumnezeu.
- Înainte-s cântãreții
și-apoi cei cu harfe vin,
între fete care sunã
din timpan și tamburin.
- Binecuvântați pe Domnul când vã adunați la El,
binecuvântați-L cei ce coborâți din Israel.
- Iatã tânãrul Beniamin
ce-ntre dânși stãpâni,
cãpetenii a’ lui Iuda,
Zabulon și Neftal…
- Dumnezeul tãu puternic te-a nãlțat, popor al Sãu,
întãrește-Ți ce faci, Doamne, pentru noi, în Templul Tãu.
- Împãrații-Ți vor aduce
daruri în Ierusalim.
- Înspãimântã, Doamne, fiara
cea din trestii — s-o gonim,
Cete de viței și tauri a’ popoarelor ce mint…
Calcã-I Tu pe toți acei ce-și pun plãcerea în argint.
Risipește, Doamne,-acele
neamuri care-au suflet rãu
cãrora le place vrajba
și s-ar rãzboi mereu…
- Cei mari din Egipt se urcã înspre Dumnezeu cu zel,
Etiopia alergã mâinile-ntinzând spre El.
- Cântați Domnului, cântați-I
toate-a’ lumii-mpãrãții
și pe Domnul lãudați-L
pânã-n veci de veșnicii.
- Cântați Celui ce plutește peste ceruri și mai sus
iatã I se-aude glasul cel puternic de nespus.
- Dați-I slavã Lui, a Cãrui
slavã-i peste Israel,
Lui, a Cui putere-ntrece
naltul cerurilor fel.
Ce înfricoșat ești, Doamne, din lãcașul Tãu cel sfânt
pentru cerurile toate, pentru orișice pãmânt,
Dumnezeule,-ntãrește-i
pe ai Tãi ce Ție-Ți plac.
Binecuvântat sã fie
Dumnezeu în veac și-n veac.
