Oastea Domnului

Psaltirea mamei

E timpul Postului Învierii, când tot creştinul adevărat îşi vede de cele sufleteşti. Acum este în special vremea „cesurilor” şi „Psaltirii”. Ce carte minunată este Psaltirea! Cea mai minunată carte de rugăciuni, pentru toţi oamenii şi pentru toate vremile. În foaia «Oastea Domnului» am început o şcoală nouă, cu învăţături pentru înţelegerea grea şi adâncirea Psalmilor.

Eu am şi o datorie să fac acest lucru!

Mama mea a murit, când aveam doar şapte anişori. Parcă şi acum o văd cum, în ziua din urmă a vieţii sale, m-a chemat la pieptul ei de mamă şi, sărutându-mă pentru cea din urma oară, mi-a dat şi mi-a lăsat ca moştenire o carte veche, legată în table de lemn. Mai târziu, am aflat că mama mi-a lăsat Psaltirea ei. Multă vreme n-am înţeles darul şi moştenirea mamei. Ba, după ce m-am dus la şcoală şi m-am făcut domnişor, îmi era şi ruşine de această carte veche şi am aşezat-o dedesubtul cărţilor mele, ca să n-o vadă nimeni.

Astăzi însă înţeleg pe mama şi darul ei. Scumpa mea mamă era frământată de grija sufletului meu. Simţea că are să-şi închidă aripile ei sufleteşti de mama şi mult se va fi frământat până-şi vas fi zis: „Să-i las Psaltirea mea, micuţului meu,ca să-l îndrepte, când va fi mare, pe căile Domnului”. Astăzi înţeleg deplin ce moştenire scumpă mi-a lăsat mama: „credinţa”.

Psaltirea mamei am scos-o acum dedesubtul cărţilor mele şi am pus-o deasupra, în fruntea lor, dându-mi seama că toate cărţile şi toată învăţătura mea n-ajungeau nimic, dacă, pe lângă ele, n-aş fi avut şi n-aş avea credinţă în Dumnezeu.

În ceara moale a inimii mele, mama a apăsat slovele credinţei. Acum, tu, mamă dragă şi scumpă, dormi în pace! Psaltirea ta m-a îndreptat pe căile Domnului şi slovele credinţei s-au întipărit pentru totdeuna în inima mea.

Dar, faţă de darul mamei, eu am şi o datorie. Să-l vestesc şi eu altora. Înainte de a închide ochii, trebuie să fac şi eu ceea ce a făcut mama mea faţă de mine. Să spun şi eu altora ce dar scump este Psaltirea şi să ajut aflarea comorilor sufleteşti din ea.

Ajută-mi, Tu, Doamne, în lucrul acesta! Amin.

 

Părintele Iosif Trifa

(Articol scris şi publicat pentru Postul Învierii din anul 1930)

1 Comment

  • Ioan_Strainul 6 martie 2012

    Cu multa durere de inima scriu aceste rinduri ca sunt asa de asemanatore intre ele, istoriora povestita de Iubitul nostru Apostol si Indreptator de Suflete Parintele Iosif si ce voi scrie. In anul 2004 luna septembrie pe la Inceputul luni eu fiind aici In Spania de doi ani si doua din surorile mele dar stind in localitati diferite, Mama a venit la noi in vizita si dupa ce a stat vreo doua luni, intr-o vineri seara a dorit sa vina la mine si a adus-o cumnatul meu cu masina. A venit Mama si a Intrat in casa si avea o cosara de mina cum au femeile la noi in tara si era din tara care si-a adus-o cu Ea. Se asaza pe scaun si imi zice: as vrea sa va aud cum va rugati, caci in casa la mine se infintase o mica adunare de frati. Dar cum era pe la 6 dupa masa aici se lucreaza pIna la 7 si frati uni lucrau, am hotarit sa facem in fiecare seara rugaciunile de seara si un Paraclis , sau Acatist dar la ora 8,30, cind ajung toti acasa, asa ca nu era inca timpul. Insa mama vazind ca timpul trece si cred ca stia ca trebuie sa plece La Domnul scoate din cosara ei o Psaltire veche ce avea scrierea cuvintelor vechi si mi-o intinde si zice as vrea ca sa iti las tie cartea aceasta. Eu Ii zic dar stii ca eu am Psaltirea. La care ea imi zice: nu-i nimic tu o citesti si asa cred ca este bine sa ti-o dau tie, eu nu am realizat atunci nimic ce vrea sa insemne aceste vorbe si dupa ce am primit cartea imi zice: nu stiu ce e ca ma doare in piept, eu am strigat pe un frate care a ajuns mai devreme dar era afara la strada, ca sa imi aduca medicamentele de inima sa ii dau o pastila dar nu a mai fost nevoie ca a dat sa cada si am prinso si am puso pe pat , si am zis la fratele sa aprinda lumina si sa meo dea si ea a deschis ochi si a pus mIna pe mIna mea in care tineam lumina a`prinsa si sa stins asa de usor ca o scInteie si cu un surIs de parca ar fi vrut sa spuna va las In grija Domnului ca Eu ma duc la dreptul Judecator . Doamne ce aesmanare si ce dar De la Domnul ca a stiut vremea si ceasul In care se va duce. Preaiubita mea maica odihnestete In pace si roagal pe domnul milei de acolo din cerurii sa aiba mila de noi cei ramasi ca si noi te pomenim In toate rugaciunile noatre amin amin amin
    Dormi In pace suflet blInd si iubit de Domnul amin amin amin
    Slavit sa fie Domnul In veacul veacului amin amin amin +++

Lasă un răspuns