„Iubiţii mei, Sfântul Apostol Pavel îi scria lui Timotei, adevăratul său copil în credinţă, ca în toate privirile să fie o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie; să ia seama bine la citire, la îndemnare şi la învăţătura pe care o dă altora şi să nu fie nepăsător de darul ce i s-a dat ( 1 Timotei 4, 13 – 14). Şi toate aceste sfaturi şi îndemnuri le-a încheiat cu cuvintele: Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentruca înaintarea ta să fie văzută de toţi.
O, iubiţii mei – „după ce a venit credinţa” ( Gal. 3, 25) după ce am apucat ” calea credinţei”, Domnul doreşte, Domnul aşteaptă de la noi, Domnul şi „toţi” voiesc să vadă la noi creşterea noastră în toate privinţele ( Efes. 4, 15) Căci dacă cineva dă înapoi, sufletul Domnului nu găseşte plăcere în el ( Evrei v. 38, cap. 10)
Iubiţii mei, pentruca de fapt să ne putem bucura de înaintarea noastră în Domnul, apoi neapărat trebuie ca să ne punem pe inimă şi să ne îndeletnicim în totul cu lucrurile poruncite de Dumnezeu prin Apostolul Pavel lui Timotei şi nouă.
O privire grăbită asupra adevărului, fără o adâncire, fără o adâncă gândire la el ( Iacov 1, 23 -24 ), nu aduce deloc la desăvârşire, – nu lucrează înaintarea noastră în Domnul, tot aşa precum o rândunică dacă părăseşte cuibul prea de vreme, nu va scoate pui niciodată. Ci dimpotrivă, ca să poată rândunica să scoată pui, este nevoie de răbdarea şi lepădarea de sine a ei, deci este nevoie de căldura inimii ei, căci altfel ouăle vor rămâne moarte ca nişte pietre.
Tot astfel, noi niciodată nu vom cunoaşte ce preţ are adevărul, când vom arunca doar numai o privire spre el, şi – apoi – vom pleca în grabă la alte lucruri. Ci noi trebuie să ne oprim asupra lui şi să-l acoperim cu iubirea inimii noastre. După cum zice Sf. Ap. Iacov:”Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui! ( 1, 25 ) Iar psalmistul David zice:”Strâng Cuvântul tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta” ( 119, 11), – „Vreau să mă gândesc adânc la orânduirile Tale” ( 119, 48 ), – „Poruncile Tale totdeauna le am cu mine” ( 119, 98 ), – „O iau înaintea străjilor de noapte, şi deschid ochii, ca să mă gândesc adânc la Cuvântul Tău” ( 119, 148 )… – „Cât de mult iubesc Legea Ta” ( 119, 97 )! Şi: „Sufletul meu iubeşte mult de tot învăţăturile Tale” ( 119, 167 )!
Fără această adâncire, îndeletnicire şi iubire a Cuvântului Domnului, El niciodată nu va ajunge un adevăr viu pentru sufletele noastre. – Noi trebuie să ne adâncim în învăţătura Domnului, şi să-I dăm în totul inima şi sufletul nostru, pentru că altfel vom pierde binecuvântarea lui Dumnezeu.
– Doamne Dumnezeule, noi Te rugăm fierbinte: nu ne lăsa pe noi ca să fim ca o rândunică sau o potârniche care stă pe ouă, dar nu scoate viaţă din ele, ci fă-ne să vedem viaţă şi putere în Cuvântul Tău şi să ne bucurăm de el ca unii care am dat peste o mare comoară…
Şi atunci, înaintarea noastă să fie văzută de toţi…”
Părintele Vladimir Popovici
articol publicat de în Almanahul anului 1946, editat de Oastea Domnului
1 Comment