„Urmăriţi dar pilda lui Dumnezeu ca nişte copii preaiubiţi… Acum sunteţi lumină în Domnul. Umblaţi ca nişte copii ai luminii“ (Efes. 5, 1; 8).
O întâmplare plină de învăţătură şi de adâncă cercetare a relaţiei noastre cu Dumnezeu o găsim în cartea noastră cu istorioare: În armata lui Alexandru cel Mare a fost observat un soldat care era văzut mai mult în urmă decât în prima linie. Celebrul cuceritor a fost semnalat de această atitudine şi îl chemă la explicaţii.
– Cum te numeşti?
– Alexandru! – răspunse soldatul.
Bravul conducător îl cercetă din creştet până în tălpi, apoi îl privi în ochi şi-i zise:
– Urcă în atac şi luptă…, sau schimbă-ţi numele!
Comportarea noastră corespunde, oare, numelui pe care-l purtăm? Este în inima noastră necredincioşie, în purtarea noastră, lipsă de evlavie, în viaţa noastră, lipsă de interes pentru lucrurile lui Dumnezeu? Dovedeşte inima noastră mai mult ataşament faţă de lucrurile pământeşti decât faţă de Dumnezeu? Să ne cercetăm şi, dacă în viaţa noastră se regăsesc aceste carenţe, să căutăm a ne schimba.
Purtăm un nume, acela de ostaş, care impune un comportament vrednic de Marele Conducător. Sfântul Grigorie de Nyssa zice: „Nu există şi nu a existat o cinste mai mare decât aceea cuprinsă în numele de creştin“. Această cinste ne obligă în mod personal de a duce mesajul Sfântului Cuvânt la alţii, după îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „Să străluciţi ca nişte lumini în lume, ţinând sus Cuvântul Vieţii“ (Fil 2, 15-16).
Prea Sfinţitul Irineu Bistriţeanul, în revista Arhiepiscopiei Clujului, «Renaşterea», din ianuarie 1997, ne dă câteva îndemnuri şi explicaţii cu privire la numele pe care-l purtăm:
„Vorbind despre creştin şi creştinism, este potrivit să ne întrebăm dacă înţelegem sensul adevărat şi profund al acestor cuvinte… Botezul în numele Sfintei Treimi este o parte a numelui de creştin, dar acest dar baptismal presupune o alergare spre ţinta desăvârşirii care este Iisus Hristos. Aceia care sunt botezaţi, dar care nu trăiesc o viaţă creştină, sunt vânzători de Hristos, profitând de numele lui Hristos. A pretinde că faci parte din Biserica lui Hristos, fiindcă porţi numele de creştin, dar cu viaţă de păgân, de ostaş al Domnului ori slujitor al Bisericii, şi nu vrei să lepezi păcatul şi să te pocăieşti, este o mare amăgire de suflet-pierzătoare. Căci nu este de ajuns numai să te numeşti creştin «drept credincios», botezat în religia creştină, având un nume frumos de sfânt şi să faci toate relele. Ci trebuie a te învăţa să trăieşti creştineşte toată viaţa, clipă de clipă, cu Domnul Iisus. Atunci eşti creştin!…
Aceia care se numesc creştini şi trăiesc în această lume, savurând plăcerile ei, sunt tot atât de falşi ca şi joaca banilor cu care îi distrăm pe copiii noştri… Biserica este sfântă, curată, fără prihană, fără pată şi fără zbârcitură (Efes 5, 27) şi cei care nu se nasc la o viaţă nouă nu pot fi membrii ei. Fiindcă ce legătură este între sfinţenie şi păcat, între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta lumina cu întunericul? (II Cor 6, 14).
Creştin nu este acela care se arată pe dinafară că este creştin şi credinţă nu este aceea care e pe dinafară, constând în obiceiuri şi forme goale. Ci creştin cu adevărat este acela care este creştin înăuntru (Efes 3, 16) şi care are credinţa aceea vie şi lucrătoare a inimii, în duh, nu în literă, socotindu-se mort faţă de lume şi păcat (Rom 2, 28-29; 6, 11- 13)… Aşa arătăm oamenilor că purtăm cu vrednicie Numele cel scump al lui Hristos, primit prin Botez“.
Ce minunate sunt adevărurile acestea! Trebuie să le întipărim în mintea şi-n viaţa noastră, trăind călăuziţi de ele. Spre acest deziderat Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: „Acum sunteţi lumină în Domnul. Umblaţi deci ca nişte copii ai luminii“.
Silvestru GHERMAN – Cluj-Napoca
