„Fratele Ioan Marini era om al rugăciunii, era om al meditaţiei, era omul care ştia să ajute pe fiecare pe care îl vedea în necaz. Aici, în satul acesta, a venit într-o vreme acasă şi, când s-a dat jos de pe autobuz, ştiţi ce făcea?… El nu mergea întâi acasă, la părinţi, ci se ducea la necăjiţi, la orfani, la cei care au nevoie de ajutor.
Citind cartea în care este relatată viaţa lui, am văzut că mama lui îşi dorea o pereche de ghete, că avea nevoie de aceste încălţăminte. Şi fratele Marini, într-o toamnă când s-a întors acasă, a venit cu ghetele acestea să le aducă mamei lui. Şi când a ajuns aici, în satul acesta, în Săsciori, s-a dat jos de pe autobuz şi s-a gândit aşa: prima dată trebuie să mă duc la orfani, la văduve, la cei care au nevoie de ajutor. Şi s-a dus la o femeie necăjită din sat. Şi după ce a stat cu ea de vorbă, aceasta i-a spus: Frate Marini, ştiţi ce-mi lipseşte? Am nevoie de o pereche de ghete, ca să pot să merg la biserică. Şi fratele Marini, când a văzut că femeia aceasta are atâta nevoie de aceste ghete, deşi şi mama lui şi le dorea atât de mult, a luat ghetele şi le-a încălţat femeia aceasta. Acesta a fost omul lui Dumnezeu! (…)
În Evanghelia de la Ioan, Mântuitorul spune: Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică. Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine (In 5, 39). În Filipeni 1, 4 scrie: Căci totdeauna, în toate rugăciunile mele, mă rog pentru voi toţi, cu bucurie. Iar la Coloseni 4, 2 iarăşi suntem îndemnaţi: Stăruiţi în rugăciune, priveghind în ea cu mulţumire.
Vreau să spun, cum am spus şi la început: fratele Ioan Martini a fost om al meditaţiei, om al cuvântului lui Dumnezeu, a fost om al rugăciunii… Era o adunare mare în zona Aradului, erau o mie de fraţi adunaţi acolo şi aşteptau să înceapă adunarea şi îl căutau pe fratele Marini printre fraţi şi nu l-au găsit, pentru că ştiţi unde era el? Era undeva într-o pădure şi se ruga pentru toată adunarea. Şi, la un moment dat, când s-au cântat câteva cântări de început şi s-a făcut rugăciunea, a apărut şi fratele Marini. Şi atunci când a început să vorbească din Cuvântul lui Dumnezeu s-au zguduit cei care erau acolo. Era destul să privească pe cineva în ochi şi cel care era privit de către fratele Ioan Marini se pătrundea de Duhul lui Dumnezeu.
Ne aducem aminte de tânărul acela de 17 ani de aici, din sat, când fratele Marini vine într-o zi acasă, iarăşi, şi merge în centrul satului şi vede tânărul acela. Şi când dă faţă către faţă cu fratele Ioan Marini, fratele se uită şi îl pătrunde aşa prin ochii lui. Şi tânărul acela, spune, avea o viaţă lumească, destrăbălată, plină de chefuri, de lucruri murdare. Dar… când m-a pătruns omul acesta al lui Dumnezeu am simţit fiorul cum trece prin mine. Şi eu, din momentul acela, am devenit un creştin, am devenit un copil al lui Dumnezeu. Aşa putere avea omul acesta al lui Dumnezeu, dragii mei. În 1926, fratele Marini a fost şef de promoţie la şcoală şi a venit într-o vacanţă de Crăciun acasă, iar preotul de acolo l-a pus să vorbească din Cuvântul lui Dumnezeu, şi sătenii din locul acesta au rămas cu o impresie deosebită. Avea doar 19 ani. Şi aşa putere avea omul acesta al Cuvântului lui Dumnezeu. Aşa de bine ştia să mânuiască Cuvântul lui Dumnezeu, sfântul Cuvânt, pentru că era îndeletnicit cu Cuvântul lui Dumnezeu”.
Fratele Florin Harosa (Bistriţa)
