Meditaţie la Apostolul din Duminica a 7-a după Rusalii (Rom 15, 1-7)
„Iar Dumnezeul răbdării şi al mângâierii să vă dea vouă a gândi la fel unii pentru alţii, după Iisus Hristos (v. 5)…
De aceea, primiţi-vă unii pe alţii, precum şi Hristos v-a primit pe voi, spre slava lui Dumnezeu.” (v. 7).
Trăim astăzi parcă mai greu ca niciodată, deşi avem atâtea posibilităţi materiale şi avem acces la atâtea pe care poate nu le-am visat niciodată. Dar, în ciuda acestui fapt, nu mai avem răbdare unii cu alţii, tinerii nu-i mai respectă pe bătrâni, cei de jos pe cei de sus, cei din urmă pe cei din frunte. Trăim această dramă care se întinde ca o molimă, această suferinţă care este în primul rând o boală a sufletului din cauza căreia nu te poţi bucura de ceea ce este în jurul tău.
Şi ca să vedem cât de mare e prăpastia, am să mă folosesc de o istorioară, care tare bine se potriveşte şi este mai actuală ca niciodată. Se spune că unui cârtitor şi nemulţumit, Dumnezeu i-ar fi spus odată: „Cere ce vrei să-ţi dau, dar să ştii că vecinului şi prietenului tău am să-i dau îndoit”. A stat omul şi a cugetat, şi, în cele din urmă, a dat un răspuns: „Doamne, primesc să-mi scoţi un ochi pentru ca vecinului meu să-i scoţi pe amândoi”.
Săraca, biată făptură omenească căzută din Ierusalim spre Ierihonul păcatelor şi tulburărilor sufleteşti şi duhovniceşti de tot felul… Iată că tâlharii patimilor te hărţuiesc şi încearcă să-ţi dea drepturi, să-ţi spună că ai suferit şi ai lucrat, că unul şi altul e păcătos, şi că mereu alţii trebuie să se îndrepte şi să asculte.
Astăzi, căzutul între tâlhari se crede învingător şi încearcă să dea „sfaturi” în dreapta şi în stânga, boicotând tot ce este şi a mai rămas frumos şi sfânt în lucrarea mântuirii, inventând minciuni care şi care mai vinovate despre unii şi despre alţii. Să nu uităm că acestea sunt lucrările celui rău şi viclean. „O, ură care vii din iad şi faci şi viaţa noastră iad!…”.
Fraţilor scumpi şi iubiţi, să nu ne lăsăm antrenaţi în astfel de discuţii şi să nu ne facem purtătorii acestei patimi sufleteşti care, numai printr-un cuvânt, o privire duşmănoasă sau un gând rău încolţesc în inimile noastre. Odată primite în suflet, aceste acţiuni cresc şi se dezvoltă cum şi la Iuda, care era cu Domnul Iisus, primind un gând rău, a ajuns să-L vândă pe Domnul şi să se piardă pentru vecii vecilor. Să nu ne lăsăm duşi de valurile „luciferice”… Ca şi arhanghelul Mihail, care a strigat oştilor din cer: „Să stăm bine, să stăm cu frică, să luam aminte”, şi noi să ne revenim „la dragostea dintâi”.
În cine a rămas Duhul lui Dumnezeu cu adevărat în acel om nu se va vedea, în vorbele şi în faptele lui, faptele firii pământeşti care duc la pierderea Împărăţiei lui Dumnezeu (Gal 5, 19-21), ci acela se va nevoi să afle în viaţa lui roadele Duhului Sfânt (Gal 5, 22-23), care şi numai citindu-le sunt atât de frumoase, iar în mijlocul lor este îndelungă răbdarea ca un liant de legătură care a făcut puternici în fapte şi în cuvânt pe toţi oamenii lui Dumnezeu. De fapt, cine are una din roadele Duhului este ca acela care împlineşte una din fericiri. Una să împlinească şi le va împlini pe toate.
Să învăţăm de la marele nostru Dumnezeu şi mântuitor Iisus Hristos pilda răbdării Sale (Isaia 53, 3-10) şi să avem mereu în noi gândul acesta care era şi în Iisus Hristos (Filip 2, 5-10). Mai apoi avem pilda vrednică de răbdare a mai-marilor şi sfinţilor noştri înaintaşi care, în temniţe, bătuţi şi chinuiţi, nu au dat înapoi, ci cu bucurie au răbdat până la sfârşit.
Dacă suntem fii ai Domnului şi ne dorim Viaţa Veşnică, să ne purtăm pe braţe de rugăciune şi să ne putem răbda unul pe altul, sprijinindu-ne. Iar vouă, fraţilor, părinţilor şi tuturor acelora care ne răbdaţi, vă mulţumim şi-L rugăm pe Domnul să ne ajute să ne putem cu toţii pregăti pentru Ziua când se va face strigarea, pentru că venirea Lui este aşa aproape, iar noi suntem aşa de nepregătiţi.
Slăvit să fie Domnul!
Nelu MATEI