„Rămâneţi în Mine şi Eu în voi… căci fără Mine nu puteţi face nimic“

Eu sunt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul.

Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; şi orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă.

Acum voi sunteţi curaţi, pentru cuvântul pe care vi l‑am spus.

Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine.

Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne în Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic.

Dacă cineva nu rămâne în Mine, se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard. (Ioan 15, 1-6).

 De când eram preot tânăr la sate, mi-aduc aminte că în toată duminica predicam oamenilor zi­cându-le: „Faceţi, oameni buni, asta şi asta, şi nu faceţi ceea şi ceea“… Însă în scurtă vreme am băgat de seamă că o astfel de predică era fără putere. Era o predică fără Hris­tos, pentru că nu puteam aduce cu ea sufletele la Mântuitorul şi nu vedeam răsărind pe urmele ei roade de fapte bune. Oamenii ascultau cu plăcere sfaturile, dar făceau tot aceleaşi urâciuni. Atunci am început să cercetez Scripturile şi, adâncindu-mă în Noul Testament, am aflat că pentru aducerea sufletelor la Mântuitorul trebuie săpat mai adânc.

Oamenii – îmi ziceam eu – destul de bine cunosc şi ei ce-i bine să faci şi ce nu-i bine să faci, însă răul stă în aceea că omul n-are putere să facă binele, şi face răul. Predica şi Evanghelia trebuie să pătrundă mai adânc. Puterea Evangheliei trebuie să pătrundă mai adânc. Puterea Evangheliei trebuie să pătrundă până la izvorul de unde pleacă binele şi răul, faptele cele bune şi cele rele. Predica şi Evanghelia trebuie să sape în suflet cu putere şi cu dar de sus…

După această adâncire în mine însumi şi în Evanghelie, am stat în faţa poporului cu o predică nouă. Într-o duminică le-am citit evanghelia de mai sus şi la sfârşit le-am zis cam aşa: Fraţilor! Eu tot mereu v-am sfătuit să faceţi fapte bune şi să vă feriţi de cele rele. Acum însă văd că predica şi sfaturile mele au fost în zadar şi în zadar aş mai predica mereu să faceţi fapte bune, căci voi n-aveţi putere să faceţi fapte bune. Auzirăţi cum zise Iisus în evanghelie: „Eu sunt viţa, voi mlădiţele (ramurile); cel ce rămâne în Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic“. Voi nuputeţi face roade de fapte bune pentru că n-aveţi legătură cu Mântuitorul. Ramurile vieţii noastre au ieşit din butucul vieţii care este Iisus Hristos şi de aceea n-aveţi putere să vă schimbaţi via­ţa şi purtările. „Dacă cineva nu rămâne în Mine, se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă“, zice Mântuitorul. Aşa şi orice om: îndată ce-şi pierde legătura cea vie cu Iisus Mântuitorul, îşi pierde şi puterea sufletească şi se ofileşte, se usucă în păcate. Satul nostru şi viaţa noastră sunt

pline de uscăturile faptelor rele tocmai din pricină că noi am pierdut legătura cea vie cu Iisus Mântuitorul, suntem nişte odrasle rupte din butucul vieţii. Fiecare dintre noi să se întrebe ce fel de legătură are cu Iisus Mântuitorul, cu butucul vieţii. Ce fel de legătură ai tu cu Mântuitorul? Eşti tu o ramură altoită şi odrăslită în butucul Lui? Aici este izvorul şi taina puterii de viaţă creştină. De la cine n-are această legătură, în zadar am aştepta să facă fapte bune. Până nu vă faceţi această legătură, zadarnică este predica şi sfatul meu să faceţi asta şi asta şi să nu faceţi ceea şi ceea. Ar însemna că predic la nişte meri pădureţi să facă mere bune. Faceţi-vă legătură cu butucul vieţii: cu Iisus Mântuitorul şi atunci viaţa voastră va înflori şi va rodi neîncetat roade de fapte bune…

Astfel mă înţelegeam în predică cu păstoriţii mei şi această frântură de predică am pus-o şi aici, ca toţi creştinii să înţeleagă că izvorul îndreptării omului trebuie căutat în legătura ce şi-o face omul cu Iisus Mântuitorul. Tăria şi puterea unui creştin adevărat al lui Hristos este legătura ce şi-a făcut-o şi pe care o are şi o ţine cu Iisus Mântuitorul. Fără această legătură, hotărârea noastră contra păcatelor n-ajunge nimic. Hotărârea noastră de a sluji lui Hristos trebuie altoită în butucul vieţii, care este Iisus Hristos, căci altcum n-are nici o putere.

Un ostaş din Oastea Domnului îmi scria mai anul trecut: „Am cercat, părinte, să mă las de beţie, dar n-am putut; m-am hotărât că nu mai beau, dar n-am putut ţine hotărârea“. I-am scris înapoi: „Fă-ţi, dragă suflete, mai întâi o legătură vie cu Mântuitorul… Altoieşte-ţi ramura vieţii în butucul Lui… Predă-te Lui şi începe o viaţă nouă cu El şi prin El. Fără să-ţi faci mai întâi această legătură, te poţi hotărî în toată ziua contra păcatelor, poţi pune şi jurământ contra lor, că tot la nimica ajungi“…

Lumea de azi e plină de uscăturile şi poamele sălbatice ale fărădelegilor tocmai din pricină că oamenii  au pierdut legătura cea de putere şi de viaţă dătătoare cu Iisus Mântuitorul. Trăiesc creştinii de azi un creştinism de spoială, fără rădăcină şi fără altoire în butucul vieţii, care este Iisus Hristos.

O, cum se scurg în deşertăciune anii celui ce trăieşte o astfel de viaţă! Când trăieşti o viaţă fără Hristos, eşti „o ramură uscată pe care o aşteaptă focul pieirii sufleteşti“.

Dar, o, ce fru­moasă şi plină de putere şi de bucurie sufletească es­te viaţa celui ce trăieşte o legătură vie şi neîncetată cu Dumnezeu prin Iisus Hristos! Când viaţa ta e o ramură din butucul viţei lui Iisus Hristos, atunci faptele cele bune vin de la sine. Atunci po­mul, via vieţii tale înfloreşte şi rodeş­te neîncetat. Când ai această legătură, atunci Domnul curăţă mereu via vieţii tale şi îi dă putere ca tot mai multă roadă să aducă. Când ai această legătură, atunci şi hotărârea ta contra păcatelor are putere şi îţi dă putere să birui patimile şi ispitele acestei lumi şi să atragi şi pe alţii în calea mântuirii sufleteşti.

Părintele Iosif Trifa din volumul “Adânciri în Evanghelia Mântuitorului“