1. O, cât de adesea vedem copiii multor credincioşi că, îndată ce se ridică puţin în creştere, nu vor să mai ţină seama nici de respect, nici de ruşine,
ci, însoţindu-se cu neascultarea şi cu păcatul prieteniilor rele,
se înstrăinează de credinţa şi de pilda părinţilor lor.
Nu mai calcă la biserică,
nici la adunarea frăţească,
nici la rugăciune,
nici la ascultarea îndemnurilor sfinte,
– dar calcă tot mai nepăsători şi mai îndrăzneţi peste cuvântul părinţilor lor
şi peste poruncile lui Dumnezeu.
Vai de viaţa lor şi de aici, şi din veşnicie!
2. Ce bine mai poate urma pentru nişte fii neascultători, din toate aceste umblări rele ale lor?
Şi ce viitor îi mai poate aştepta pe astfel de fii care batjocoresc sfintele lucruri pe care ei le cunosc bine din copilăria lor,
făcându-se mult mai vinovaţi decât cei care nu le au cunoscut niciodată?
3. Dacă în stările şi vremurile lor bune, copii răi nu vor să se îndrepte, va avea Domnul grijă şi bunătate faţă de mântuirea lor
şi va aduce peste ei loviturile şi nuiaua Lui, ca să-i trezească.
Căci în vremea necazurilor lor, mulţi din aceştia au urmat calea fiului pierdut,
a fiului celui care numai în ziua cea rea şi-a adus aminte de credincioşia şi de evlavia casei părinteşti,
– întorcându-se iarăşi la ea (Lc 15, 17)…
4. Cine îşi aduce neîncetat aminte cât de scurtă este viaţa sa pe pământ
şi cine învaţă să-şi numere bine nu numai anii, ci şi zilele,
acela va căpăta o inimă înţeleaptă (Ps 90, 12),
iar inima înţeleaptă îl va călăuzi totdeauna spre Dumnezeu.
5. Moartea este totdeauna cel mai serios lucru.
Nimeni nu râde în faţa morţii
sau în preajma ei;
nimeni nu priveşte la moarte cu neseriozitate,
– decât cei nebuni…
6. Fiecare clipă trecută cu tic-tacul ceasului este o bucăţică tăiată din viaţa cea scurtă pe care fiecare ne-o avem numai o dată aici.
Atunci cum s-o putem privi nepăsători?
Şi cum s-o pierdem în chip uşuratic?
Şi cum să n-o folosim cu grijă?
7. Răscumpăraţi timpul, spune înţelepciunea Domnului (Ef 5, 16);
şi dacă unitatea de măsură pentru timp este secunda,
atunci fiecare secundă trebuie s-o răscumpărăm folositor, căci Timpul e Secunda.
Dacă eşti înţelept, ai grijă şi răscumpără fiecare secundă a ta!
8. Fiecare secundă din viaţa ta răscumpăr-o cu grijă, căci doar toată viaţa devine cât o singură Secundă în clipa sfârşitului ei.
E doar ca un sunet scurt (Ps 90, 9).
Ca un abur care se arată puţintel şi apoi trece (Iac 4, 14).
9. Ca o secundă scurtă este viaţa noastră.
Dar de secunda aceasta,
de această nimică
depinde toată nesfârşita noastră veşnicie…
Toată!
O, de-am şti s-o folosim bine!
10. Numai existenţa ta este a ta în tot ceea ce te înconjoară!
Cu ce umpli tu acest vas scump şi unic acum, în secunda când poţi alege pentru vecii vecilor viitorul tău?
Ce-ţi aduni tu în scurta secundă a trecerii tale pe lângă aceste două izvoare: al Vieţii şi al Morţii?
Din aceste două grămezi: de aur, a Sfinţeniei, şi de noroi, a Stricăciunii,
ce-ţi alegi?
11. O, nu te amăgi, dacă eşti tânăr, că mai ai timp…
Tinereţea şi sănătatea, ca avuţia şi frumuseţea,
nu pot fi un zid pe care îngerul năprasnic al morţii să nu-l dărâme.
Ia seama la acest avertisment serios: viaţa ta este doar o secundă!
Ia-o în serios!
Răscumpăr-o înţelept.
Învaţă şi munceşte în ea să-ţi câştigi cinstit pâi¬nea ta,
luptă şi crede folositor, să-ţi câştigi mântuirea ta,
lucrează şi poartă-te în chip vrednic lui Hristos,
vorbeşte şi roagă-te frumos,
meditează şi ascultă cu înţelepciune
şi răspunde şi trăieşte întreg în toate-toate, foarte serios – căci curând vei vedea ce însemnat lucru a fost acesta!
12. Cine nu se deprinde să mediteze bine şi să adâncească cu luare aminte înţelesul asupra faptelor şi asupra oamenilor,
asupra întâmplărilor şi a vremurilor,
acela trece prin viaţa aceasta fără să vadă nimic, fără să înţeleagă nimic
şi trece în veşnicie fără să înveţe nimic, fără să ştie nimic
şi fără să fie nimic, decât un pierdut.
13. Neobişnuindu-ne să luăm seama asupra trecutului, adică asupra Istoriei, noi nu vom descoperi ni-mic din profeţii,
nu vom înţelege nimic din prezent
şi nu vom putea întrezări nimic din viitor.
Vom trece peste viaţă cum trece o corabie fără busolă peste ape: nu vom şti nici unde ne aflăm,
nici unde ne ducem.
14. Dar cine ia seama bine cum citeşte (I Tim 4, 13), – adică ia seama cum trebuie să se citească în Cartea Cerului sau a întâmplărilor pământului,
acela va învăţa să desprindă din toate câte le vede şi câte le aude miezul înţelepciunii
şi va putea cunoaşte adevărul.
15. Cunoscând adevărul, nu va mai rătăci niciodată înşelat de minciună
sau de mincinoşi,
ci inima lui se va întemeia tot mai statornic pe în-credinţări neclintite
şi pe mântuirea neclintită.
16. Toată cartea istoriei patriei noastre este plină de mângâietorul şi fericitul adevăr că numai Mâna cea puternică a lui Dumnezeu ne-a ocrotit şi ne-a trecut cu via¬¬ţă prin atâtea cumplite încăierări cu moartea.
Cine altcineva decât Domnul şi puterea Lui ar fi putut salva acest copac atât de izbit de furtuni şi peste care, de-a lungul atâtor veacuri, au trecut şi geruri, şi arşiţe deopotrivă de necruţătoare?
17. Cine ar fi putut bănui că se va mai reface vreodată acest pământ zdrobit de atâtea copite năvălitoare
ale duşmanilor sau ale „prietenilor”,
la fel de pustiitori?
Pârjolit de atâtea flăcări,
sugrumat de atâta silnicie?
Fără Dumnezeu nu putem explica nimic din istoria neamului nostru.
18. Bietul nostru popor… după sute de ani de asu-priri nimicitoare
şi după o ură care n-a cruţat nici urmele istoriei sale – ce altă minune decât puterea lui Dumnezeu l-ar mai fi putut face să supravieţuiască şi să iasă biruitor?
Nici o istorie, a nici unui alt popor parcă n-a fost scrisă aşa de crâncen ca istoria poporului nostru,
săpată numai în pietre,
în mănăstiri, în cruci şi în cimitire…
19. În rezistenţa cu orice preţ a neamului nostru aici, unde a fost adăpostit numai sub scutul Singur al credinţei,
trăind, muncind şi suferind numai în nădejdea Adevărului şi a Dreptăţii dumnezeieşti,
poporul acesta nu L-a avut decât pe Dumnezeu.
L-a avut în trecut. O, dacă L-ar avea şi în viitor!
20. Sub scutul rugăciunii, al răbdării şi al speranţei au luptat şi au rezistat părinţii şi înaintaşii noştri vea¬curi şi veacuri,
copleşiţi de vrăjmaşi din toate părţile şi în număr nesfârşit. Singurul lor Aliat a fost numai Dumnezeu.
Singură Puterea dumnezeiască i-a întărit fiinţa şi i a înviat de fiecare dată speranţa,
după fiecare pustiire trecută,
– ajutându-l să reziste totuşi până când a venit ceasul cel mare şi de neuitat al Eliberării.
O, Dumnezeul Părinţilor noştri, ajută-ne şi nouă să Te ascultăm ca ei, ca să fii şi cu noi cum ai fost şi cu ei.
Amin.
Cununile slăvite / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2006
