Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Răspunderea omului de la conducere

Răspunderea omului de la conducere

Răspunderea omului de la conducere

Societatea de totdeauna, dar mai ales cea de azi, deţine, prin organizarea ei, pârghiile mântuirii fiecărui individ ce-i aparţine şi pe care este datoare a-l ajuta să-şi împlinească raţiunile de a fi.

Marii răspunzători de mulţimi sunt rânduiţi de Dumnezeu ca unii care sunt îndrituiţi să-şi ducă semenii la mântuire, prin capacitatea şi priceperea cu care au fost înzestraţi. Pornind de la celula societăţii – familia – şi până la tronul neamului pe care-l ocupă un preşedinte ori un rege, răspunderea pentru cei din subordine este nespus de mare pentru fiecare: „Avem copii, – şi-i creştem după vrere / avem elevi, – şi-i învăţăm ce vrem / avem o turmă-n grijă şi-n veghere / – şi-ntreaga lor răspundere avem“ – ne amintesc versurile poetului Traian Dorz. Spre sfârşit, autorul strigă, din răsputeri, oamenilor de la conducere: „O, voi cei mari răspunzători de gloate, / părinţi şindrumători pentru urmaşi, / voi veţi purta răspunderile toate / voi creşteţi sfinţi sau creşteţi ucigaşi!“.

La nivelul oraşelor şi al satelor, oamenii de la conducere sunt reprezentaţi, în primul rând, de persoana primarului, a comandantului de poliţie, a directorului de şcoală, a celui de club ori cinematograf şi, nu în ultimul rând, a preotului care răspunde de mântuirea celor din parohia sa. La nivelul judeţean ori naţional, prefectul ori ministrul, directorul unei reţele de radio ori televiziune, redactorul şef al unei publicaţii periodice ori directorul unei edituri şi, până la şeful statului, fiecare poate lua hotărâri care îi sunt în drept, fie spre însănătoşirea moralreligioasă a celor peste care are influenţă, fie spre ruinarea lor şi sufletească şi trupească. Acelaşi poet, în poezia „O, om, ce mari răspunderi ai!“, descoperă cele două alternative ale omului de la conducere: „Arăţi o cale! – calea ta / în urma ta nu piere, / e calea bună sau e rea, / va prăbuşi sau va ’nălţa, / vor merge suflete pe ea… / spre rai sau spre durere.“

Se votează legi, se aprobă acţiuni, se îngăduie manifestaţii, se organizează programe culturale, se vorbeşte pentru Evanghelie sau împotriva ei etc. Pe toate acestea, oamenii de la conducere le parafează şi răspund pentru desfăşurarea şi urmarea lor. Dar dacă ai lua la rând pe fiecare dintre aceştia să le aduci aminte de grozava răspundere ce planează asupra lor pentru funcţia pe care o ocupă şi dacă s-ar striga mai convingător împotriva păcatului ce îşi face mendrele în ţară, prin mijlocirea oamenilor de la conducere, poate că unii dintre ei s-ar putea trezi cu o clipă mai înainte de cutremurătorul răspuns pe care-l vor da în faţa Dreptului Judecător.

Se votează legi. Guvernanţii şi parlamentarii sunt la răspântia vieţii lor. Ori se mântuiesc, ori se agaţă de flăcările iadului. Depinde dacă legea aprobată este bună sau rea, este pentru Hristos sau împotriva Lui. Se înţelege că o lege ce îngăduie păcatul de orice fel este împotriva lui Hristos, chiar dacă ea este pe linia „drepturilor omului“.

Se aprobă acţiuni şi se îngăduie manifestaţii. Primarul şi Comandantul Poliţiei îşi semnează viitorul de după moarte. Dacă cred în viaţa de după moarte. Dacă nu cred, tot acelaşi lucru şi-l asumă, dar inconştient. Orice acţiune sau manifestare împotriva Bisericii, contra bunelor moravuri ce ţin de conduita creştină etc. este împotriva lui Hristos. Şi cine le aprobă desfăşurarea va răspunde de toate rănile pricinuite de acestea trupului lui Hristos.

Se organizează programe culturale. Radioul şi televiziunea au reţele până şi în inimile creştinilor unde cinează Hristos cu proprietarii. Prin urechi şi prin ochi, oamenii de la conducerea acestor reţele pătrund şi influenţează, prin programele lor, atmosfera Cinei celei tainice. Tot mai mulţi oameni se întreabă ce vor ajunge copiii în urma tuturor celor ce văd şi aud prin canalele mediatice actuale. Dar această întrebare trebuia să şi-o pună mult mai cutremurător cei de la conducerea acestor programe de cultură de azi.

Cluburile şi cinematografele aşază faţă în faţă o mulţime numeroasă şi felurită, de la copii până la bătrâni, cu un model prezentat pe o scenă sau pe un ecran. Directorul clubului sau al cinematografului răspunde înaintea Judecăţii lui Dumnezeu de tot ce îngăduie a se prezenta drept model mulţimii sub acoperişul peste care Dumnezeu l-a aşezat stăpân. La fel răspunde directorul oricărei instituţii publice: restaurant, cămin cultural, şcoală, hotel etc.

Ziare de toate culorile şi cărţi diferite îmbie privirile trecătorilor de toate vârstele. Ieşite pe poarta tipografiei nu mai pot fi schimbate. Întocmai cum rămâne sufletul trecut prin viaţă după ce a păşit pragul morţii, fără să se mai poată schimba, aşa este fiecare publicaţie de care răspunde cel care dă «Bun de tipar». El îşi semnează propria stare de după moarte. Paginile pornografice ori cele care batjocoresc Evanghelia lui Hristos, pe care le citesc tinerii înfierbântaţi de viermele apocaliptic, publicaţii ce se vând repede şi îmbogăţesc editurile, sunt tot atâtea pagini în dosarele penale ale responsabililor enumeraţi care stau teancuri gata să se răstoarne în focul veşnic.

Dar cea mai mare răspundere o poartă parohul comunităţii pentru tot ceea ce se desfăşoară între hotarele parohiei, în fiecare instituţie publică ce-şi are sediul în raza sferei lui de activitate. Preotul trebuie să apere cu dârzenie drepturile lui Dumnezeu într-o lume în care diavolul se încăpăţânează să apere „drepturile omului“ la… păcat. De aceea, preotul nu trebuie să tacă, ci să strige, după cuvântul proorocului: „De voi zice celui rău: Vei muri! şi tu nu-l vei înştiinţa, nici nu-i vei grăi, pentru a abate pe cel rău de la calea lui cea rea, ca să trăiască, cel rău va pieri în nelegiuirea sa şi Eu voi cere sângele lui din mâna ta“ (Iez. 3, 18).

În vremea din urmă, un glas „nebun“ al Bisericii Ortodoxe trebuie să strige fără cruţare conştiinţei oamenilor de la conducere. Pe drept cuvânt putem spune că acest glas încă puternic este şi al Oastei Domnului. Dar nu numai acesta trebuie să se audă. Toate asociaţiile susţinute de Biserică sunt datoare să-L apere pe Hristos cu preţ de sânge. Aceste glasuri reprezintă de fapt duhul viu al Bisericii care-i asigură vitalitatea. Ele trebuie să zguduie conştiinţele că Hristos este răstignit a doua oară de mulţi oameni ai conducerii societăţii, din cei enumeraţi, şi nu numai. Salvarea societăţii stă în mâna oamenilor de la conducere. Şi tot ei vor deschide primii una din cele două porţi: a raiului sau a iadului.

Preot Petru RONCEA

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!