3Coloseni 3, 4-11
„Drept aceea, omorâţi mădularele voastre cele pământeşti…” (Col 3,5)
Atunci când cădem într-un păcat, avem tendinţa să dăm vina fie pe diavol, fie pe oameni, repetând greşeala protopărinţilor noştri, Adam şi Eva, fără să căutăm sursa păcatului în noi, cei care l-am făcut de bunăvoie şi poate chiar cu plăcere.
Dumnezeu ne-a dat libertatea de a alege între bine şi rău, de aceea, pentru toate faptele noastre, suntem direct răspunzători, pentru că ispita nu are nici o putere asupra noastră dacă noi nu-i dăm curs.
Părinţii duhovnici ne spun că ispitele sunt de trei feluri:
1. din pofta noastră,
2. de la lume
3. şi de la diavol.
Cei mai mulţi dintre noi suntem în stadiul în care ne ispitim singuri, după cum ne spune Sf. Ap. Iacov: „Ci fiecare este ispitit când este tras şi momit de însăşi pofta sa” (Iac 1,14). De asemenea, este grăitoare în această privinţă istorioara cu acel călugăr care, în timpul postului, a poftit să mănânce un ou şi, pentru că nu se putea mânca aşa-ceva atunci la trapeză, s-a apucat să-l coacă la lumânare, în chilie. Şi atunci când stareţul, prinzându-l în fapt, l-a întrebat ce face, el, instinctual, a zis:
– Diavolul m-a ispitit, părinte!
Dar diavolul a apărut deodată şi s-a dezvinovăţit, pe bună dreptate, zicând:
– Părinte, mie nici nu mi-ar fi trecut aşa ceva prin cap…
Vedeţi cum îl calomniem noi pe cel rău, cât de nedrepţi suntem chiar şi faţă de el, atunci când dăm vina pe diavol? Credem că-L putem minţi pe Dumnezeu? Dacă facem aşa, ne amăgim. Cuvânt la Apostolul Duminicii a 28-a după Rusalii, de la Coloseni 3, 4-11
Iar despre ispite, ce să mai spunem? Şi acestea sunt în funcţie de creşterea noastră duhovnicească. Mă tem că cei mai mulţi suntem la partea de jos, a celor ce ne ispitim singuri. În acest caz, vrăjmaşul doar stă frecându-şi mâinile de bucurie şi culegând roadele.
Dacă avem voinţă puternică, vom putea să biruim pornirile noastre cele rele. Dar nu oricum, ci numai răstignindu-ne pe noi înşine, după cum îl vedem în unele icoane pe Sf. Antonie cel Mare răstignit pe crucea sa, fiind împuns din toate părţile de tot felul de ispite, care însă nu au nicio putere asupra sa, atâta timp cât el este răstignit. Şi după cum ne spune Sf. Ap. Pavel: „Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume!” (Galateni 6, 14); sau: „Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele” (Galateni 5, 24).
Apoi fratele Traian Dorz spune aşa de frumos în cântare: „Crucea-mi dă puterea să mă biruiesc…” (Crucea-mi este calea – din vol. Să cântăm Domnului). Şi dacă astfel am reuşit să ne biruim pe noi înşine, atunci vrăjmaşul ne ridică lumea în cap, iar pe cel care reuşeşte să biruie şi ispitele venite din această parte, făcându-se mort faţă de lume, de-abia atunci îl ispiteşte direct diavolul. Dar câţi dintre noi am ajuns la această treaptă? Până atunci, să ne ajute Domnul să biruim tot răul din noi, pentru a putea să creştem frumos întru El.
Slăvit să fie Domnul!
Mihăluţă ALECU
