Mărturii Meditaţii Traian Dorz

RĂUL ŞI BINELE

1. Stările prin care trecem cu toţii nu s-au schimbat.
Se schimbă numai locurile şi vremile, condiţiile şi oamenii. Dar stările şi luptele mântuirii rămân aceleaşi.
Aceleaşi rămân şi promisiunile şi puterea lui Dumnezeu care îi întăresc pe cei ce luptă,
pe cei ce sufăr şi se jertfesc să-şi dobândească mân-tuirea
şi să-şi apere curăţia dobândită.

2. Aceleaşi rămân şi înştiinţările, şi osânda pentru cei ce, cu toate că au la îndemână tot harul lui Dumne-zeu spre ajutor
şi toate asigurările izbânzii în lupta lor,
totuşi se lasă doborâţi de ispită,
înşelaţi de minciună
şi robiţi de satan.

3. În toate acestea, tot meritul sau toată vina o are fiecare dintre noi,
după cum credem sau nu credem făgăduinţele lui Dumnezeu.
După cum folosim sau nu folosim puterea pe care ne-o pune la îndemână Hristos.
După cum păstrăm sau nu păstrăm în noi Duhul Sfânt, Care ne-a fost dat ca Ajutor şi Pază în toată această luptă.

4. Vorbirea de rău trebuie să ne atingă numai în măsura în care este adevărat ceva din ea. În măsura asta trebuie să ne căim şi să ne îndreptăm.
Dacă însă nimic nu-i adevărat din tot ce se spune despre noi, atunci nici să nu ne intereseze câtuşi de pu-ţin.
Adevărul şi nevinovăţia ne vor apăra puternic. Iar dreptatea noastră o va arăta Însuşi Dumnezeu la vremea potrivită.
Până atunci, El ne va da pacea sufletului,
seninătatea feţei
şi mila rugăciunii pentru cei ce ne-au vorbit de rău.

5. Că unii oameni ne privesc ca pe nişte înşelători, asta depinde de ei; dar cum le spunem noi adevărul, as-ta depinde de noi.
Şi tot de noi depinde în mare măsură şi felul cum
şi durata cât
acei ce privesc la noi îşi vor menţine sau nu părerea nedreaptă pe care şi-au făcut-o despre noi şi despre adevărul pe care li-l vestim.

6. Foarte mulţi oameni ajung vrăjmaşi ai lui Hristos nu pentru Adevărul Lui, ci pentru purtarea celor ce L slujesc.
Pe oameni nu-i interesează în primul rând numele nostru – ci în primul rând îi interesează viaţa noastră, fapta noastră, înfăţişarea noastră sufletească.
Dacă oamenii văd la noi ceva neobişnuit, atunci se interesează şi cine suntem.
Dacă nu văd nimic, nici nu le pasă de numele nos-tru.

8. Câţi oameni au trecut peste faţa pământului, – dar n-au lăsat nici o urmă luminoasă…
Câţi împăraţi sau învăţaţi au trecut prin istoria omenirii, dar n-au lăsat nici un nume ales…
Câţi credincioşi, prin Lucrarea Evangheliei… şi totuşi nimeni nu se mai interesează de cea mai mare parte dintre ei…
– dacă ei n-au fost în stare de o faptă mare, de o credinţă mare, de un cuvânt mare,
prin care să le rămână şi numele, şi amintirea lor în conştiinţa oamenilor şi a timpului…

9. Ce necunoscuţi suntem noi pentru lumea aceasta şi pentru oamenii ei!
Şi totuşi numele nostru este pe buzele şi în rugăciunile tuturor celor ce-L iubesc pe Dumnezeu din zeci de ţări şi de popoare…
Ce necunoscuţi suntem pentru oamenii lumii acesteia!
Nici nu ştiu niciunii nimic despre noi.
Dar ce cunoscuţi suntem îngerilor lui Dumnezeu care privesc cu dragoste la rugăciunile, la cântările şi lacrimile noastre de iubire pentru Iisus!
10. Cum să poată înţelege oamenii lumii acesteia negrăita fericire şi strălucita slavă de care sunt pline inimile noastre?
Noi îi înţelegem pe ei, fiindcă şi noi am fost cândva aşa. Şi ne este milă de starea lor. Şi ne rugăm şi pentru ei.
Dar ei nu ne pot înţelege pe noi, fiindcă ei n-au fost aşa… Şi de aceea ne privesc atât de greşit!
O, cum se va vedea adevărul în Ziua Judecăţii,
dar ce în zadar se vor deschide ochii şi mintea multora atunci!

11. Poate că legile scrise ale lumii acesteia n-au fost totdeauna împotriva noastră. Dar legile nescrise ale urii lumii totdeauna ne-au pedepsit.
Totdeauna ne-au aruncat la marginea vieţii ca pe nişte oameni nevrednici,
ca pe nişte abia toleraţi printre ceilalţi.

12. Pentru lume, noi, credincioşii Domnului Iisus, suntem priviţi ca nişte morţi. Pe noi nu se contează în niciuna din marile preocupări ale lumii.
Nu se pune pe noi nici o bază în planurile şi problemele ei.
Noi nu prezentăm nici o importanţă în lumea marilor ei hotărâri.
Şi când este vorba de vreun drept sau de o parte la împărţirea avantajelor vieţii, noi suntem pentru ea ca şi când nici n-am fi…
Şi nici nu se gândeşte lumea de azi că ea mai trăieşte numai pentru îndurarea lui Dumnezeu care este peste ea din pricina alor Lui. Ca peste Sodoma, din pricina lui Lot.

13. Din toate binefacerile lui Dumnezeu date lumii, – noi, copiii Lui, ne împărtăşim cei mai din urmă şi cel mai puţin.
Dar, cu toate acestea, iată că trăim şi noi…
Şi deşi suntem cei mai de la marginea existenţei lumeşti, cred că n-am vrea să schimbăm starea noastră cu a niciunuia dintre mai-marii care stau în fruntea me-selor lumii acesteia.

14. Slăvit să fie Domnul nostru, Care ne-a dat mai presus de toate mulţumirea sufletului cu orice stare în care ne găsim.
Mulţumirea aceasta ne face mai fericiţi decât pe oricare dintre ei;
oricât ar avea, cei fără Dumnezeu nu mai sunt nici mulţumiţi şi nici fericiţi niciodată.

15. Dacă avem ceva mai presus decât orice comoară pământească, aceasta este veselia sufletului nostru,
bucuria negrăită şi strălucită a prezenţei lui Iisus şi a Duhului Sfânt, Care ne umple inima şi viaţa chiar prin stările prin care – omeneşte vorbind – ar trebui să fim cei mai întristaţi.

16. O, nu, – noi nu suntem întristaţi.
N-avem nici un motiv să fim întristaţi.
Nici un împărat lumesc n-are atâtea motive să fie vesel ca şi noi.
Slavă Veşnică Celui Care a spus: „Seara vine plânsul, dar dimineaţa, veselia.”
Pentru noi, seara a trecut; acum aşteptăm numai dimineaţa nesfârşitelor veselii promise.

17. Ce bun este cu noi Bogatul nostru Tată Ceresc, că nu ne-a dat greutatea grijilor bogăţiei
şi nici groaza chinuitoare a pierderii aurului,
nici obositoarele munci ale păstrării covoarelor, ale caselor, ale hainelor scumpe,
ale atâtor deşertăciuni sclipitoare şi zadarnice de care este atât de mândră şi atât de robită biata inimă – în viaţa atât de nefericită – a bieţilor bogaţi lumeşti.

18. Tatăl Ceresc nouă ne-a dat fericita siguranţă a grijii Lui iubitoare pentru toate trebuinţele noastre şi ale alor noştri.
Singura grijă a noastră este să fim muncitori harnici, credincioşi, cinstiţi şi păstrători înţelepţi ai darurilor Sale.
Cămara noastră este sub cheia Lui.
Banii noştri sunt în buzunarul Său.
Grijile noastre sunt în seama Lui.
Noi n-avem decât să-I cerem cu credinţă şi să folo-sim cu cumpătare…

19. Şi cine ar putea fi oare un fericit ca noi care avem un Tată atât de bogat şi de iubitor?
Au dus vreodată lipsă de ceva vreunii dintre cei iu-biţi ai Săi?
Nu! N-au dus niciodată şi de nimic (Lc 22, 35)!
20. Suntem atât de săraci – şi totuşi, pe cât de mulţi i-am îmbogăţit!
Câţi dintre cei ce-şi vânduseră casele prin păcat, după ce s-au întors la Dumnezeu, şi le-au câştigat îna-poi!
Dar au mai câştigat încă, pe lângă ele, şi o casă veşnică în Cer!
Pe câţi i-am îmbogăţit nu numai sufleteşte, ci şi trupeşte prin lumina pe care ne-a dat-o Dumnezeu să le o dăm!
Slavă veşnică Ţie, Doamne, Care ne-ai dat tot ce dăm!
Amin.

Credinţa Încununată / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2008

Lasă un răspuns