Acel care-a iubit Credinţa adevărată a grăit:
– Mai rele decât necredinţa
şi decât răul mai cumplit
să ştiţi că-s falsele credinţe, ereticele-nvăţături,
răstălmăcirile Scripturii – izvor de certuri şi de uri!
Pentru Credinţa-adevărată acestea-s cel mai mare rău
şi cea mai mare vătămare cinstirii către Dumnezeu.
Cu-acest venin amar, satana a otrăvit izvorul sfânt
al Evangheliei în lume
şi al Credinţei pe pământ.
Ca şerpii, falsele credinţe încolăcesc curatul trup
al Sfintei Domnului Biserici
pe care-o sug,
pe care-o rup…
Din pricina acestor rele şi blestemate născociri
ale vrăjmaşului Credinţei au pătimit atâţi martiri!
Atâţia oameni duşi la moarte
şi de credinţă-nstrăinaţi
şi pier atâtea binefaceri prin dezbinarea
dintre fraţi.
Căci toate relele Credinţei
şi toţi ceilalţi duşmani ai ei
sunt din afară de Credinţă…
Şi chiar de-ar fi ca nişte lei
uşor sunt cunoscuţi, căci chipul şi felul lor
e cel străin
şi nu pot face rău Credinţei,
oricât de mulţi şi aprigi vin.
Dar viperele-acestea care se-ncolăcesc pe trupul ei
şi se prefac la fel cu dânsa
– cu faţă şi cu glas de miei –
vorbesc cuvintele ei scumpe
în casa ei
şi-n chipu-i sfânt,
să poată face dezbinarea
sub cel mai „credincios“ veşmânt!
Cei ce mai au păcate-ascunse şi-s robi mândriei
primii cad
în mrejele înşelăciunii şi-n groapa gurii lor de iad,
drept pedepsire de la Domnul,
fiindcă n-au păstrat curat
nici cugetul,
nici legământul cu Dumnezeu,
cum s-au legat.
De-aceea, Dumnezeu îi lasă în duhu-acestor amăgiri
ca să le creadă,
să se ducă în locul veşnicei pieiri.
Dar cugetele ne-ntinate a celor sinceri şi smeriţi
le scapă Dumnezeu, ferindu-i să nu se lase amăgiţi,
prin Duhul Sfânt i-nştiinţează;
ei simt, chiar dacă nu-nţeleg,
şi astfel fiii rătăcirii
de ai Credinţei
se aleg.
O suflete neştiutoare ce mântuirea o doriţi,
de-nvăţăturile străine cu groază pururi vă feriţi,
nu-i ascultaţi pe câţi le poartă,
nu vă opriţi pe calea lor,
căci toţi aceia ce-i urmează în groapa rătăcirii mor!
Nu părăsiţi învăţătura,
ci calea rea o părăsiţi
şi nu vă rupeţi de Credinţă,
ci de păcat vă despărţiţi!
Căci cei ce umblă să vă-nşele nu vă departă de păcat,
ci de Credinţa voastră sfântă ce naintaşii v-au lăsat!
şi nu pentru câştigul vostru
sau mântuirea voastră vin,
ci pentru ale lor foloase
şi să vă semene dezbin.
O slujitori ai mântuirii şi-ai Adevărului,
luptaţi
pe toate falsele credinţe să le zdrobiţi şi alungaţi,
c-acestea păgubesc pe Domnul
şi despărţesc Credinţa Sa,
duc sufletele la pierzare pe-a îngâmfării cale rea
şi sunt pentru Credinţa dreaptă un rău
şi-o pagubă ce rod
Biserica şi-nvăţătura, rupând al Domnului norod.
Când Domnul va lua Credinţa
şi-al Său Cuvânt
de pe pământ,
vor rămânea aceste sute de crezuri fără crezământ,
iar cei răi, zăpăciţi de ele, vor fi pe veci mai dezbinaţi
şi-acesta va fi cel mai mare blestem al celor îngâmfaţi
ce n-au vrut să păstreze-n suflet
credinţa cea dintâi, smeriţi,
ci-au dezbinat-o şi-au hulit-o…
– de dezbinări vor fi munciţi!
de Traian Dorz