Înăuntrul făpturii noastre sunt două lumi , cea bună și cea rea.
Conflictul cu lumea este similar conflictului existent înlăuntru nostru , un conflict pe care Evanghelia îl descrie ca pe o dispută între CARNE și DUH .
Când pătrundem în lumea duhovnicească, trăim în Hristos , simțim mari bucurii .
Stăpânitorii lumii de astăzi nu se preocupă de starea sufletească, de mersul spiritual al omenirii ci numai de obținerea unui profit .
Pentru noi creștinii , lumea aceasta nu mai este lumea noastră. Noi ne împlinim lucrarea având mintea la Dumnezeu , în lumina legăturii noastre personale cu El . Singurul lucru pe care ni-l cere Stăpânul nostru Hristos este : ” Fiule , dă-Mi Mie inima ta !” ( Pilde 23 , 26 ).
Moștenirea de care nădăjduim a ne învrednici în Împărăția cea veșnică depinde de râvnă duhovnicească pe care o cultivăm în această viață.
Pentru omul de astăzi avertismentul Mântuitorului : ” Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui mamona ” . ( Matei 6, 24), are evidente semnificații ale duhului în care trăim .
Trebuie să observăm că Mântuitorul nu opune lui Dumnezeu pe diavolul , ci pe MAMONA , adică personificarea bogăției. Opusul lui Dumnezeu devine BANUL , pitoresc definit în limbajul popular : ” ochiul dracului ” pentru că lăcomia îi orbește pe oameni . Banii reprezintă prin lăcomia de ai avea , IDOLATRIA și aici este avertismentul Domnului , că ne putem înstrăina de El și chiar de noi înșine.
Încă din vechime creștinul a fost prevenit să ia seama că : ” unde este comoara ta / sistemul tău de valori / , acolo este și inima ta /centrul tău axiologic ” ( Matei 6, 21 ) și că: ” ceea ce te biruiește , aceea te și stăpânește ” ( II Petru 2 , 19 ).
Astfel omul nostru , intră într-o confuzie axiologică si existențială. Binele este confundat cu bunurile. Mijlocul devine un scop în sine. Însăși viața religioasă se transformă într-o ” teologie mercantila „.
Astăzi, în Babilonul contemporan , în civilizația comodităților , a abundenței, a plăcerii și voluptății, ispitele chiar și pentru ” diverse fețe ” sunt de nebiruit . Acum , sărăcia și-a pierdut semnificația ei duhovnicească , iar concentrarea pe cele din afară constituie un mod de viață. Traiul nostru , contactul nostru cu oamenii din lume , sunt plătite în realitate foarte scump. Prețul este : RISCUL PIERDERII MÂNTUIRII FIULUI DUHOVNICESC . Vărsăm sânge nu pentru a lua Duh , ci pentru a ne asigura comodități trupești.
Ca urmare și FIUL DUHOVNICESC devine cu adevarat un om lumesc , suficient de liniștit, întrucât pentru el nu mai există acea tensiune între realitatea duhovnicească și materie.
Cu toții ne bucurăm de roadele societății de consum , eliberându-ne de vinovăția adusă de o conștiință musturătoare .
Mesajul ascetic al Evangheliei pare a fi în aceste condiții o ficțiune.
Din fericire ,ce ne relatează Sfântul Apostol Pavel în 2 Corinteni 11, 23-,30 nu constituie o simplă retorică, ci descrierea unui mod de viață a unui credincios autentic.
Unii dintre NOI acceptăm comoditatile oferite de societatea capitalistă, liniștindu – ne conștiința prin criticarea sistemului care le-a creat.
Ar trebui să ne amintim că nu ne aflăm în această lume pentru a face compromisuri cu ea , ci pentru a o schimba . Nu trăim în ea ca să ne potrivim ei , caci lumea este paralizată, fiind întoarsă cu susul în jos și trebuind readusă la poziția ei normală.
Pacea de care ne bucurăm ACUM este mincinoasă în fața problemei reale ce o constituie înstrăinarea noastră față de Dumnezeu.
Râvnă pentru Casa lui Dumnezeu ne reamintește că : singurul păcat de nebiruit , este cel a cărui existență refuzăm să o acceptăm, iar singurul păcat neiertat de Dumnezeu este cel pe care îl îmbrăcăm în veșmintele virtuții. Chiar și o greșeală nedorită devine păcat când încercăm să o justificăm. O greșeală recunoscută de cineva în mod liber , poate deveni izvor de putere. Oricine va ierta o greșeală mărturisită onest , însă nimeni nu va ierta o greșeală pe care o justificăm sau refuzăm să o recunoaștem.
Acum a venit vremea ! ( Ioan 17, 1) .Trebuie să trăim ORTODOXIA noastră pentru a o iubi și trebuie să o iubim pentru a trăi.
Pentru a rămâne loială ei însăși, Biserica noastră bună și străbuna nu trebuie să se schimbe cu nimic ,ci să trudeasca cu timp si fără timp , în complexitatea vieții actuale , să schimbe lumea.
Noi creștinii ortodocși avem toate motivele necesare pentru păstrarea și împărtășirea credinței noastre ortodoxe NESCHIMBATE. Ar trebui să avem curajul să fim diferiți știind că ORTODOXIA este BISERICA CREȘTINĂ AUTENTICĂ.
Așa să ne ajute Dumnezeu tuturor să fim !
Părintele Onu Constantin / Ieromonah Meletie
