Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Recunoștință

Recunoștință

Recunoștință

Aducã-și fiecare
aminte-n care fel
a fost fațã de mine
și eu față de el
(Traian Dorz – Spun cel mai greu cuvânt).

DA! Suntem datori, în special cei care l-am cunoscut personal pe scumpul nostru frate Traian Dorz, sã ne aducem aminte toate cele care, prin puterea Duhului Sfânt insuflate, le-am ascultat, acumulat și pecetluit în cãmara sufletului nostru, pentru ca, pe aceeași lungime de undã penetrantã sã le putem transmite și urmașilor noștri.

Cunoaștem din scrierile fratelui Traian o situație în care Pãrintele Iosif îl întâlnește pe fratele sãu colaborator, Vonica, în starea conflictualã de atunci, și Pãrintele îi vorbește atât de blând și duios, lucru care îl uimește pe fratele Traian, întrebându-l pe pãrintele: „De ce așa?”. Așteptãrile sale fiind ca atitudinea Pãrintelui Iosif sã fie una mai durã. La toate acestea, Pãrintele rãspunde: „Așa mã cunoști tu pe mine, draga Dorz?”

Sigur cã în toatã opera sa poeticã, fratele Traian aratã cât de mult a învãțat de la Pãrintele Iosif, lucruri pãstrate și respectate cu dârzenie de el pânã la sfãrșitul vieții.

Așa l-am cunoscut și noi (nu toți), deoarece comportamentul distins al fratelui ne-a marcat așa de mult încât ori de câte ori îl întâlneam, îl ascultam cu toate fibrele atenției întinse grijuliu, sã nu cumva sã-i întrerupem discursul. Simțeam, dupã oarecare distanțe între întâlnirile cu fratele Traian, cã bateriile noastre sunt descãrcate și fãceam în așa fel încât sã gãsim posibilitatea sã ne încãrcãm iarãși. Aceasta se  fãcea și prin „circuitele” din acea vreme. Ajungând la fratele, trebuia sã avem temele bine fãcute, privitoare la cele ale NOASTRE sufletești, nu ale ALTORA. Era atât de interesat de bunul mers al adunãrilor din țarã, și nu de puține ori, acolo unde era nevoia cea mai urgentã, însoțit de frați, adãsta, sfãtuindu-i și îndreptându-i pe calea cea bunã pe frații neascultãtori.

Personal, în ceea ce mã privește, mã simt atât de neputincios privind la starea adunãrilor din țarã, la nevoile lor sau derapajele ce se fac dreptei învãțãturi și unitãții frãțești. Dacã i-am cunoscut, atunci care este proporția slujirii noastre în aceastã dimensiune? Și sunt atâtea raportãri care nu trebuiesc uitate în aceste împrejurãri.

Obișnuia fratele sã meargã periodic și la stațiunea Covasna. Un grup de frați am mers la el unde își fãcea tratamentul. Ne-am așezat pe o bancã în aer liber și ne-a spus urmãtoarea întâmplare:
„Era în perioada de dinaintea Primului Rãzboi Mondial. Un medic specialist începuse sã opereze afecțiunile pulmonare și reușise câteva cazuri.
Un om cunoscut din satul în care locuia și doctorul avea soția bolnavã pulmonar și respectivul soț a mers la medicul specialist și l-a rugat stãruitor sã o opereze și pe soția lui.
Dupã multã insistențã, doctorul a acceptat, a fãcut operația și aceasta a fost una reușitã. În semn de recunoștințã, omul a vrut sã-i plãteascã medicului, însã fiind vorba de un consãtean, el a refuzat plata. De fiecare datã când se întâlneau, consãteanul îi aducea aminte doctorului de datoria sa, pânã când medicul îl invitã pe bãrbat acasã sã-i repare niște obloane de la ferestre pe care le stricase vremea. Acesta merse și fãcu aceste reparații. Dupã ce a terminat, doctorul l-a mai rugat sã facã o lucrare. În sufragerie, i-a arãtat un perete și i-a spus sã sape o casetã în zid. Bãrbatul așa a fãcut. Medicul a privit-o frumos, a adus o casetuțã și a asezat-o înãuntru, apoi i-a spus bãrbatului sã o acopere și sã o zugrãveascã asemenea cu peretele.
Omul a terminat treaba și a plecat satisfãcut acasã.
Dupã vreo trei luni, iatã cã poliția vine acasã la doctor și îi spune cã el ascunde ceva în casã, iar ei trebuie sã caute.
Dupã câteva simulãri, se duc exact la locul unde era ziditã caseta, sparg peretele, scot casetuța, o deschid și gãsesc în ea doar un bilețel pe care era scris cu litere mari.
«AM VRUT SÃ MÃ CONVING ÎNCÃ O DATÃ CE ÎNSEAMNÃ RECUNOȘTINȚA
OMENEASCÃ…»
Semnat: DOCTORUL”

Convingãtor… Nu?
Uneori, cred cã aceasta este și recunoștința noastrã fațã de „NEBUNII LUI HRISTOS”. Sã nu fie așa…
Slãvit sa fie Domnul!

fratele Simion TÃNASE

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!