CÂTEVA DIN OPRELIŞTILE pe care le pune Oastea Domnului ( V )
Un ostaş al Domnului nu fumează. De ce?
Întâi pentru că fumatul este un lucru urât şi urâcios. Îl rog pe fiecare fumător să se gândească şi să se întrebe: Oare ar putea sta cu ţigara în gură în faţa Mântuitorului? Oare rămâne, petrece şi călătoreşte împreună cu noi Domnul, când întruna tot pufăim şi scuipăm?
Fumatul trebuie apoi lepădat, pentru că el devine o patimă, o plăcere care întrece şi biruie plăcerea cea religioasă. De dimineaţa de când se scoală, până noaptea când adoarme, fumătorul e veşnic tot cu gândul la plăcerea taba-cului. Oare lucru bun şi curat este acesta?
Fumatul trebuie înlăturat şi pentru că noi suntem răspunzători înaintea lui Dumnezeu de fiecare ban ce-l cheltuim. Noi nu suntem stăpânii, ci suntem numai administratorii averilor şi banilor noştri.
Ce vom răspunde oare în faţa Domnului Dumnezeu despre banii ce i-am cheltuit pe tutun?
Şi eu am fost odată fumător, dar m-am lăsat de fumat de când, mergând o dată iarna pe drum cu ţigara în gură, am întâlnit pe o sărmană fetiţă ce tremura de frig. Ghetele îi erau rupte şi printr-un loc i se vedeau degetele degerate şi umflate de ger. Atunci am scos tabachera din buzunar şi am aruncat-o în mijlocul drumului, strigând: „Oare asta-i Evanghelia lui Hristos?… Eu să cheltuiesc mii de lei pentru o patimă rea, în vreme ce picioarele săracilor şi nevoiaşilor îngheaţă de frig?“
Câţi creştini sunt care nu se îndură să facă milostenie, se lipsesc de o Biblie, de o gazetă bună, de cărţi cu hrană sufletească, dar pentru tutun dau mii de lei pe an! Oare lucru bun şi curat este acesta?
Fumatul nu e de la Dumnezeu, ci de la cel rău. Căci dacă Dumnezeu ar fi lăsat omului şi fumatul, apoi, desigur, ar fi lăsat în maşinăria corpului nostru ceva rânduială şi pentru treaba asta. I-ar fi lăsat omului în creştetul capului un horn, un coş prin care să iasă fumul de tutun, pentru că nici gura, nici nasul n-au fost făcute să facem din ele nişte coşuri pentru fumul de tutun.
De încheiere, amintesc încă o dată: un ostaş nu trăieşte din oprelişti, ci din puterea Duhului!
– Ce, te-a oprit Oastea să bei şi să-ţi petreci? – a fost întrebat un ostaş.
– Pe mine, dragii mei, – a răspuns ostaşul – nu m-a oprit Oastea, ci mi s-au deschis ochii cei sufleteşti, să văd orbia şi nebunia în care am trăit.
va urma
IOSIF TRIFA – Preot
