Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Restituiri de suflet din arhiva Securităţii (ep. 1)

Restituiri de suflet din arhiva Securităţii (ep. 1)

Restituiri de suflet din arhiva Securităţii (ep. 1)

Din Dosarul de Urmărire Informativă I 4964, vol. 8, ff. 46-51 (ortografie, punctuaţie şi sublinieri după original) :

CUVÂNTAREA  ROSTITĂ  DE  DOMNUL TRAIAN  DORZ  ÎN

CATEDRALA  DIN  GALAŢI  LA  12  IUNIE  1988

Două cuvinte şi două porunci sfinte ne-au venit de la început în gînd. Cele două porunci spun: “Toată suflarea să laude pe Domnul” şi cea de-a doua care spune: “Toată ziua să ne învăţăm dreptatea Ta”.

Sînt pentru prima dată în acest sfînt lăcaş a lui Dumnezeu şi trăiesc pentru prima dată în viaţa mea, după mulţi, mulţi ani, o atmosferă atît de minunată duhovnicească şi creştinească cum am primit astăzi în această sfîntă catedrală.

Mulţumim lui Dumnezeu din toată inima pentru zile ca acestea, pentru astfel de păstori binecuvîntaţi, care au gîndit cu atît simţ de răspundere şi cu aşa de caldă şi înţelegătoare iubire părintească, care este mijlocul cel mai fericit de a fi armonie între păstori şi turmă.

Trebuie să ne rugăm veşnic şi să mulţumim lui Dumnezeu neîncetat pentru acele capete luminate ale îndrumătorilor Bisericii noastre care au iniţiat această frumoasă strîngere în fiecare duminică după-amiază la vremea vecerniei, în care şi dragostea lui Dumnezeu şi învăţătura sfîntă se împletesc împreună pentru a ne zidi sufleteşte şi pentru a ne ajuta ca de fiecare dată să ne întoarcem mai buni, mai cuviincioşi, mai hotărîţi cu adevărat, aşa cum ne învaţă Biserica noastră şi după cum ne cere Evanghelia Mîntuitorului nostru, oameni vrednici în toate privinţele, cetăţeni harnici şi cinstiţi, părinţi şi copii, binecuvîntaţi şi credincioşi, fraţi şi surori, cu fraţii şi surorile noastre, devotaţi, săritori gata să participăm totdeauna la orice bucurie căci – este lucru bine ştiut cine are necaz şi-l împărtăşeşte cu cineva, scade cu jumătate, iar – cine are o bucurie şi-o împărtăşeşte cu cineva, creşte cu jumătate.

Am fost aşa de fericit încît de azi de dimineaţă ascultînd şi participînd la Sfînta Liturghie şi la Laudele Domnului, am ajuns în după-amiaza aceasta să auzim un cuvînt aşa de limpede după o învăţătură care ne dă cele două soluţii, prin cele două stări şi prin cele două căi pe care ni le pune totdeauna în faţa noastră Sfîntul Cuvînt al lui Dumnezeu: calea vieţii şi calea morţii, alegerea binelui sau alegerea răului, viaţa veşnică pentru cei ce ascultă şi osîndă veşnică pentru cei ce nu ascultă.

În Sfînta Evanghelie de astăzi de dimineaţă se vorbeşte de primii patru apostoli chemaţi de Domnul la apostolat. Dacă ne uităm cu atenţie la felul cum au fost ei aleşi şi chemaţi, vom vedea că Andrei şi Petru au fost văzuţi de Mîntuitorul în timp ce aruncau mrejele. Ce moment important a fost acesta care l-a determinat pe Mîntuitorul să-i aleagă căci, din felul cum vezi pe cineva muncind, cu tragere de inimă, cu priceperea pe care o vezi, alegi pe cineva.

Din aceasta poţi afla dacă omul e vrednic sau nu sau dacă vrei să alegi pe cineva pentru o slujbă înaltă, uită-te cum s-a uitat Mîntuitorul, căci l-a văzut pe Andrei şi pe Petru cum au aruncat ei mrejele cît de pricepuţi erau şi cît de ataşaţi erau muncii lor, atît de confundaţi şi de cuprinşi de aceasta. Dorinţa de a face această muncă cît mai frumoasă şi fericită, la aceasta s-a uitat Mîntuitorul şi i-a ales. Pe ceilalţi doi i-a văzut cîrpind mrejele cu tatăl lor, se vede felul cum colaborăm cu părinţii noştri, cum suntem gata de a-i ajuta şi de a participa la munca şi la întreţinerea părinţilor noştri. Dumnezeu ne crede în stare să fim vrednici pentru munca cea mare a bătrînilor Bisericii, a tineretului Bisericii şi tuturor acelora care reprezintă Biserica în totalitate.

Se spune că Moise a fost ales de Domnul ca păstor al poporului Israel, printr-o întîmplare asemănătoare cu cea în care Mîntuitorul a ales pe primii patru apostoli. După fuga din Egipt, Moise a ajuns păstor în Madian, la socrul său Ietro. Într-o zi, un mieluşel s-a desprins puţin de turmă şi a alergat peste dealuri şi peste văi, iar Moise a lăsat toată turma cea care era împreună singură şi s-a luat la fugă ca să ajungă mieluşelul şi să vadă de ce fuge şi ce trebuinţă are, de ce părăseşte pe mama lui, părăseşte întreaga turmă şi aleargă peste dealuri şi văi. Şi cînd a ajuns la un rîuleţ s-a adăpat mult şi era mulţumit şi fericit. Cînd Moise a văzut cît de însetat era, s-a condamnat pe sine însuşi şi a zis: „Doamne de ce n-am fost eu mai atent faţă de acest mieluşel, de ce l-am lăsat să sufere atît de mult”. Însă Domnul văzînd graba  cu care pentru un singur mieluşel însetat a alergat după el, a zis: „Acesta va fi ales să fie conducătorul poporului Meu” şi aşa a fost. În felul acesta Dumnezeu din lucrurile mărunte şi mici vede în sufletul oamenilor lucrările cele mari şi divine şi vede în inima noastră dragostea faţă de semenii noştri, mila faţă de cei lipsiţi, ataşament şi grijă faţă de părinţii noştri, iubire faţă de munca noastră, în lucru cinstit de care suntem ataşaţi.

Acesta este pentru Domnul un semn că noi în chip vrednic primim credinţa şi ne dăruieşte păstorirea unor suflete cu multă încredinţare, căci acestea sunt lucruri şi comori sfinte înaintea lui Dumnezeu.

Cînd a fost ales Iosua în fruntea poporului, se spune în legendele poporului evreu aşa: „Moise se apropia de sfîrşit şi a zis: Doamne, oare cine îmi va lua locul în slujba aceasta de a conduce acest popor atît de numeros, atît de minunat şi la atît de multe biruinţe. Dumnezeu i-a zis lui Moise: „din tot poporul alege 1000 de oameni, cei mai plăcuţi” şi Moise  a ales 1000. Şi Domnul i-a zis: „Acum, din mijlocul celor 1000, alege 100 din cei mai buni”. Moise a ales şi i-a zis: „Doamne i-am ales”. „Acum alege din 100, 10 cei mai buni” Cînd i-a ales, i-a înfăţişat înaintea Domnului şi a zis: „Doamne, am făcut cum mi-ai prouncit”. Şi Domnul i-a zis: „Acum alege din mijlocul celor 10 pe unul, cel mai bun” şi Moise l-a ales pe Iosua. Şi Domnul i-a zis: „Acum du-te în tot poporul acesta, în mulţimea sutelor de mii şi alege pe cel mai rău din ţară”. Iosua a mers, a căutat timp îndelungat şi a venit la Moise spunînd: „Învăţătorule am întrebat şi am căutat în tot poporul şi n-am găsit nici unul mai rău de cum sunt eu. Şi întrebînd pe fiecare am văzut că oricine era cel mai rău, era mai bun decît eram eu”. Şi a închis zicînd: „Învăţătorule, eu sunt cel mai rău din poporul acesta”. Atunci Domnul i-a zis lui Moise: Acesta va fi urmaşul tău pentru că acela este cel mai vrednic înaintea Mea, care se consideră cel mai nevrednic în faţa oamenilor”. Cît de minunat a centralizat acest gînd Mîntuitorul cînd a zis: „Cine vrea să fie cel mai mare între voi, să se facă robul tuturor, căci smerenia este semnul după care Dumnezeu alege totdeauna pe cel pe care îl va alege vrednic să fie înălţat”.

A[m] fost adînc impresionat de cuvintele pe care le-a rostit prea cinstitul părinte diacon de aici, alegînd clar cele două  părţi în care de fapt se împarte toată istoria şi toată Biblia şi toată omenirea, căci nu sunt decît două feluri de oameni: oameni buni şi oameni răi, drepţi şi nedrepţi, zgîrciţi şi darnici sau lacomi şi înfrînaţi. Alegerea dintre cele două şi trecerea din partea stîngă în partea dreaptă adică de la cei necredincioşi la cei credincioşi, de la starea cea rea pe calea cea bună este lupta şi munca care se dă şi se depune în aceste minunate şi sfinte întîlniri în zilele lui Dumnezeu, în casa lui Dumnezeu. Pentru a alege calea cea bună dintre aceste două părţi, ne trebuie un mare lucru. Acela care a trebuit lui Solomon cînd Dumnezeu i-a zis: „Cere ce vrei să-ţi dau – şi el a cerut: Doamne de înţelepciune am nevoie, că înţelepciunea este cea mai necesară din toate lucrurile”. Ea te călăuzeşte, ea te învaţă cum să preţuieşti şi pe celelalte virtuţi căci în zadar avem noi virtutea dărniciei, dacă nu avem înţelepciune unde să dăm, cît să dăm, cum să dăm, la cine să dăm şi la cine nu.

În zadar avem virtutea dragostei dacă nu avem înţelepciunea care să ne înveţe pe cine să iubim, cum să iubim, cînd să-l iubim. Fără înţelepciune iubeşti cînd nu trebuie, pe cine nu trebuie, cînd nu trebuie, iar dacă avem înţelepciune noi iubim pe soţia noastră ca pe soţia noastră şi nici pe o altă femeie din lume ca pe ea. Dacă avem înţelepciune vom iubi pe mama noastră ca pe mama noastră. Pe fratele nostru ca pe fratele nostru şi pe nimeni altcineva, nu vom iubi pe cel bun ca pe cel rău, şi nici pe cel bun ca pe cel rău, că dacă iubim fără înţelepciune vorbim fără înţelepciune şi spunem ce trebuie nu trebuie şi spune ce nu trebuie, unde trebuie. În felul acesta înţelepciunea ne echilibrează nouă şi ne luminează calea vieţii să alegem tot ce e bun.

Domnul a spus: „Iată pun înaintea voastră calea vieţii şi calea morţii”. Alegeţi: binecuvîntarea sau blestemul.

Doamne Dumnezeul nostru cîtă nevoie avem de înţelepciune ca să alegem bine pentru că unii numesc binele – rău şi răul – bine, adevărul minciună şi minciuna adevăr, sfinţenia o numeşte păcat şi păcatul o numeşte sfinţenie şi, în felul acesta, fără înţelepciune noi ne trezim în cea mai grea întunecime.

În Evanghelia de astăzi, Domnul a ales patru oameni cărora le-a făcut o chemare şi ei au avut înţelepciunea de sus căci îndată ce i-a chemat, ei au lăsat totul şi L-au urmat. Dar altădată unul a zis: Doamne, aş veni după Tine, dar dă-mi voie mai întîi să înmormîntez pe tatăl meu, iar altul a zi să merg să-mi iau rămas bun de la ai mei şi au pus condiţii. Aceştia au rămas pe dinafară, căci n-au avut înţelepciunea pe care au avut-o cei patru să aleagă, ci au avut neînţelepciunea să amîne. Sunt şi în viaţa noastră momente şi ocazii şi posibilităţi pe care dacă nu le prindem atunci cînd vin, le-am scăpat o dată pentru totdeauna căci, duhovniceşte vorbind, fiecare dintre noi avem valori eterne şi care rezultă din viaţa noastră, căci ştim că ea este un bun veşnic pe care-l pregătim depinzînd de noi şi de clipa alegerii. Sănătatea este un bun, lumina este un bun, timpul şi condiţiile noastre sunt un bun, talentele noastre sunt un bun, poziţia noastră socială este o mare comoară şi un mare bun. Depinde de înţelepciunea cu care ştim cum să întrebuinţăm poziţia noastră, talentul nostru, timpul nostru, ocaziile noastre şi situaţia în care ne găsim. Căci cei care au înţelepciunea de sus ştiu să aleagă. Astăzi e un moment foarte important şi potrivit să ne controlăm noi pe noi înşine în faţa acestui sfînt altar, în faţa acestor expuneri atît de frumoase pe care ne-au prezentat părinţii dinaintea noastră, în care au înfăţişat cele două alternative binele şi răul, virtutea şi păcatul, calea cea bună şi calea cea rea. Acum stăm la mijloc fiecare dintre noi şi avem o ocazie minunată ce cale vom alege, căci dorim să alegem calea Domnului, Sfînta noastră Biserică, învăţătura ei şi să rămînem în ea. Binecuvîntat să fie Dumnezeu, căci El poate ca dintr-o astfel de stare de vorbă şi dintr-o lămurire de învăţătură primită de la părinţii noştri duhovniceşti poate să lucreze într-un suflet şi să-l facă mai hotărît în munca cinstită, în ascultarea de Sfînta noastră Biserică, în rămînerea şi colaborarea cu păstorii noştri duhovniceşti care veghează asupra mîntuirii noastre şi care ne-au înlesnit astfel de petreceri fericite în casa Domnului, în ziua Domnului, în numele Domnului şi din toate acestea să rămînem mai buni, mai credincioşi, mai hotărîţi, mai cinstiţi, mai iubitori de credinţa noastră, mai iubitori de patria noastră, de munca noastră cinstită şi de aspiraţiile poporului nostru ajutîndu-ne cu toţii la acestea. Dar cei care n-au luat cu înţelepciune decizia hotărîtă, n-au luat-o de la început, acum e ceasul, e momentul, e ocazia, e locul sfînt în care să luăm această hotărîre acum. Alegeţi calea virtuţii, calea cumpătării, urînd calea desfrîului, calea neascultării, calea necinstei, calea lenei şi urînd toate celelalte mijloace şi vicii care dărîmă nu numai un suflet, nu numai o familie, ci neamul întreg, o generaţie şi lumea întreagă.

Să îndepărtăm din viaţa noastră calea necredincioşiei şi să primim îndrumările şi învăţăturile prea cinstiţilor noştri preoţi, cărora din toată inima, le mulţumim pentru astfel de ocazii minunate şi pentru posibilităţile pe care le dau credincioşilor, tuturor celor care sunt însetaţi după Cuvîntul lui Dumnezeu şi dornici după o refacere sufletească. Sunt atîtea suflete şi familii bolnave, sunt atîtea suflete care sunt în stări grele şi nu mai ştiu pe ce cale să apuce.

Să ajute Dumnezeu ca să înţelegem acum tot ce ni s-a spus în Sfînta Biserică şi să continuăm pînă la sfîrşit cercetarea Sfintei Biserici, ascultarea sfaturilor preoţilor noştri şi urmarea dreaptă lăsată de moşii şi strămoşii noştri, căci aceasta este calea mîntuirii pentru noi şi nu alta şi suntem fericiţi cînd avem astfel de păstori în mijlocul nostru şi astfel de ocazii.

_______________________________________________________

Poate sunteţi interesat şi de: Vecernia misionară din Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi reflectată în arhivele Securităţii

error

Author: admin

Comentarii

  1. Pingback: Vecernia misionară din Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi reflectată în arhivele Securităţii

  2. Slavit sa fie Domnul ! in lucrarea Lui Dumnezeu si nu (numi) este nevoie de Intelepciune de sus .Este cea mai necesara.
    Te rugam Iisuse Doamne inprumuta-ne si noua din intelepciunea Ta.

  3. Pingback: Restituiri de suflet din arhiva Securităţii (ep.2)

  4. Pingback: 13 iunie 1986

Lasa un comentariu Sterge

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!