Prin secolul patru și dupã aceea, ereticii masalieni contestau prezența și lucrarea Duhului Sfânt în viața credincioșilor simpli. Ei spuneau cã Duhul Sfânt nu Se dãruiește prin Sfintele Taine și slujbele Bisericii, ci doar prin nevoințele duhovnicești. Ei spuneau: dacã Duhul Sfânt nu este simțit în viața omului, înseamnã cã nu este deloc. Biserica învațã: prin Sfintele Taine, primim sãmânța harului, iar prin osteneli duhovnicești strãbatem drumul de la semințele Duhului la roadele Duhului. Este adevãrat cã sãmânța este sãmânțã, nu este roadã, dar este tot la fel de adevãrat cã, fãrã sãmânțã, nici la roade nu se ajunge, oricât de mult s-ar osteni cineva. Sfântul Apostol Pavel spune: „Roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungã-rãbdarea, bunãtatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curãția” (Gal 5, 23). Sfântul Marcu Ascetul, pornind de la acest loc din Sfânta Scripturã, îi întreba pe rãtãciții din vremea lui: Oare, care credincios este așa de strãin de aceste însușiri, ca sã poți spune cã Duhul Sfânt nu este prezent în viața lui?
De asemenea, Sfântul Macarie Egipteanul avertizeazã acești masalieni care, considerându-se duhovnicești, priveau cu dispreț pe ceilalți care nu au experienþa Duhului. Acești masalieni spuneau: „Dacã cineva ar face toate cele poruncite lui și ar aștepta și nu ar dobândi harul în veacul acesta, nimic n-a folosit” (cei de un cuget cu ei din vremea noastrã ar spune: poate cineva sã fie botezat și sã facã orice pentru mântuire, fãrã nașterea din nou, totul este zadarnic). Sfântul Macarie le rãspunde: „Rãu zic și în contradicție cu dumnezeieștile Scripturi. Cãci dacã un pahar cu apã rece (Mt 10, 42) va rãmâne prin fãgãduințã, cu cât mai mult celor ce s-au retras din lume pentru Dumnezeu și celor ce se curãțã și celor care au lepãdat lumea și care cer de la El ziua și noaptea și Îl doresc pe El și Îl cautã nu le va da lor bunãtãțile fãgãduite?… Cel ce aude cuvintele lui Dumnezeu și le crede, discerne și pricepe, lepãdându-se de ale sale pentru Domnul, și cel ce stãruie în rugãciuni și rãmâne în toate virtuțile pânã la sfârșit nu va pierde fãgãduința…” (Sf. Macarie Egipteanul, Cuvinte ascetice și epistole, vol. I, Doxologia, 2017, p. 138). Vedeți, iubiți frați, cã la întrebãrile dintre noi care nasc discuții interminabile și pãgubitoare, a rãspuns odatã Biserica prin glasul inspirat al Sfinților Pãrinți.
Pe de altã parte, celor care se pretind duhovnicești fãcând mereu referințã la propria naștere duhovniceascã le este de folos sã cunoascã care sunt roadele Duhului nu numai în viața celor care sunt pe treapta curãțirii, ci mai ales în viața celor care au ajuns pe treapta iluminãrii și a îndumnezeirii. Pe treapta curãțirii, omul cunoaște roadele Duhului, dar dragostea este amestecatã cu iubirea pãtimașã de sine, bucuria este amestecatã cu întristarea cea fãrã de Dumnezeu, pacea cu zbuciumul, rãbdarea cu revolta, înfrânarea cu pierderea frâului, bunãtatea cu egoismul, râvna cu lenea, lumina cu întunericul și, ca sã spun pe scurt, harul este amestecat cu pãcatul. Cei mai mulți dintre noi, care avem experiența nașterii din nou la mãsura la care o avem, va trebui sã recunoaștem cã ne aflãm în aceastã zonã în care nu-i nici întuneric, dar nici zi însoritã, ci este ceațã, negurã, pâclã.
Despre roadele Duhului în viața celor care s-au curãțit și au ajuns la iluminare și îndumnezeire Sfântul Vasile cel Mare spune: „Luminând pe cei ce s-au curãțit de orice patã, îi aratã duhovnicești datoritã comuniunii cu El. Și dupã cum se întâmplã cu corpurile cele strãlucitoare Și cu cele transparente, cã atunci când o razã cade peste ele devin mai strãlucitoare și o altã strãlucire pornește din ele, la fel se întâmplã cu sufletele purtãtoare și iluminate de Duhul, ele însele devin duhovnicești și rãspândesc altora harul. Urmare a acestui fapt este prevederea celor viitoare, tâlcuirea tainelor, cunoașterea celor ascunse, harismele, viața cereascã, conviețuirea cu îngerii, bucuria fãrã margini, rãmânerea permanentã în comuniune cu Dumnezeu” (Sf. Vasile cel Mare, Despre Duhul Sfânt, cap. 9, în vol. PSB 12). În lumina acestor roade ale Duhului pe care le vedem în viețile sfinților, vom fi mai moderați și mai smeriți atunci când vom vorbi despre „nașterea din nou”, despre „omul duhovnicesc” și despre „bãrbatul desãvârșit”.
Preot Petru RONCEA
