În popor, pe zi ce trece, creşte nemulţumirea. Pentru că zilnic cresc sărăcia, mizeria, nedreptatea. Iată ce societate, ce tentă de junglă socială am edificat în România în primul deceniu post-decembrist!
Biserica este Maica Neamului. O mamă care nu-şi sfătuie perseverent fiii ce trec prin grele încercări şi ispite va da aspră socoteală în faţa lui Dumnezeu. De altfel, intelectuali de marcă au spus-o, şi noi îmbrăţişăm convingerea lor, că pentru degradarea morală şi decăderea spirituală a acestei ţări şi a acestei lumi, primul care va da socoteală în faţa lui Dumnezeu va fi clerul acestei ţări şi al acestei lumi. Iar după cler, intelectualii. Dintre aceştia, mai întâi, intelectualii credincioşi vor fi întrebaţi ce au făcut. E motivul pentru care am considerat necesar să aşternem pe hârtie neliniştile noastre privind viitorul ţării, nelinişti pe care conştiinţa noastră de creştini şi de români ne obligă să le exprimăm public. Avem convingerea că este necesar ca, mult mai mult ca până acum, inclusiv cu mai mult curaj, tărie, responsabilitate, stăruinţă, Păstorii şi Arhipăstorii noştri, ca şi intelectualii noştri credincioşi, să sfătuiască poporul român şi pe conducătorii lui şi să găsească împreună soluţiile concrete de edificare în România a unei societăţi drepte şi prospere, cum nu poate fi decât o societate creştină.
Pentru jertfa tinerilor eroi ai Revoluţiei, ca şi pentru atâtea alte jertfe din cei 45 de ani de comunism, Dumnezeu ne-a redat în 1989 libertatea de credinţă. Cu ea puteam să înscriem, în deceniul scurs de atunci, noi pagini de sfinţenie în istoria României. Dar, în loc de asta, a crescut păcătoşenia. Şi atunci, în ritm cu ea, s-au înmulţit şi s-au agravat necazurilepedepse venite peste capul nostru (Vezi numai cei peste 1000 de miliarde de lei pierduţi datorită calamităţilor abătute peste ţară în acest an, până acum).
A scoate păcatul din viaţa noastră, deci a păzi poruncile lui Dumnezeu, a ne baza pe Dumnezeu şi pe munca noastră cinstită şi harnică, aceasta este soluţia crizei grave ce bântuie România de azi. Cu această soluţie, clerul şi intelectualii credincioşi trebuie să convingă neîntârziat poporul şi pe conducătorii lui, ca fiind unica izbăvitoare. Neaplicând-o, riscăm ca, după ce am fost, decenii, slugile slugilor comuniste ale lui antihrist, să devenim, cum se şi întrevede, slugile slugilor capitaliste ale lui antihrist. Căci cine nu vrea să fie sluga Domnului ajunge, inevitabil, sluga «celui rău». De altfel, Bunul Dumnezeu ne-a avertizat încă demult: De veţi părăsi Legea Mea şi după rânduielile Mele nu veţi umbla, de veţi nesocoti dreptăţile Mele şi poruncile Mele nu le veţi păzi, cerceta-voi cu toiag fărădelegile voastre, şi cu bătăi păcatele voastre (cf. Ps. 88, 30-32).
Aşadar, nu în a sta cu mâna întinsă şi încă într-un mod penibil şi ridicol de nedemn, spre ajutorul străinătăţii, constă soluţia crizei româneşti, ci în ajutorul lui Dumnezeu cerut şi obţinut prin rugăciune şi trăire creştină şi în munca noastră cinstită şi harnică. Orice simplu creştin, care-şi face zilnic orele de rugăciune, ştie că: „Mai bine este a te încrede în Domnul, decât a te încrede în om. Mai bine este a nădăjdui în Domnul, decât a nădăjdui în căpetenii“ (Ps. 117, 8-9). Un astfel de creştin se şi roagă mereu: „Dă-ne ajutor să ieşim din necaz, că deşartă e mântuirea ce vine de la om. Întru Dumnezeu vom face fapte puternice şi El îi va nimici pe vrăjmaşii noştri“ (Ps. 107, 13-14).
Dar cei fără credinţă, fără cultură creştină, suferă de o accentuată miopie spirituală. Iar miopia spirituală a multora dintre conducătorii noştri şi ai altora le dă o miopie politică, economică, socială, militară… Le dă o percepţie incorectă a realităţii, a cauzelor acestei realităţi tot mai sumbre şi a modalităţilor ei de îmbunătăţire.
Aşadar, dincolo de toate acestea, rămâne certitudinea formulată încă din 1936 de către Părintele Iosif Trifa că „de greutăţi şi de necazuri nu vom scăpa până nu vom apuca pe calea întoarcerii la Tatăl Ceresc, aşa cum a făcut fiul cel pierdut. Ca să scăpăm la bine şi la uşurare ne trebuie şi nouă lacrimile fiului pierdut şi hotărârea lui: «Scula-ne-vom – din răutăţi, din păcate şi patimi – şi ne vom întoarce la Tatăl nostru Cel Ceresc!»“.
Nu putem încheia altfel decât aşa cum ne-a învăţat Mântuitorul: Dacă am spus ceva rău, arătaţi-ne ce am spus rău. Iar dacă e adevărat ce spunem, să ne unim eforturile spre binele naţiunii române şi al lumii întregi.
Să ne ajute Dumnezeu să edificăm ROMÂNIA FERICITĂ, în care Numele Domnului să fie slăvit în veci!
Ing. Alexandru OSTAFI – Dorohoi
