(…) Ne bucurăm că s-au ridicat fraţi noi, pe care i-am văzut prima dată şi care ne-au zdrobit inimile cu cuvântul lor. Înseamnă că Duhul lui Dumnezeu e într-o permanentă lucrare în această adunare.
Uitaţi-vă, minune mare! Am amintit şi aseară: fraţi de la coarnele plugului, din fabrică, au pus mâna pe Biblie şi vorbesc aşa de minunat, şi lucrează din toate puterile, pentru a forma omul nou, dospit în aluatul Evangheliei. Se împlineşte cuvântul pe care îl spune Domnul: „Îţi mulţumesc, Tată Doamne al cerului şi al pământului, că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor”.
Eu v-aş întreba: care aveţi vreo diplomă în buzunarul frăţiilor voastre, fraţilor? Nimeni! Care este cu vreo şcoală superioară? Aproape nimeni! Şi uitaţi‑vă, minune! S-a făcut aşa o cucerire în ţara aceasta prin vasele acestea slabe! Nu este minune a lui Dumnezeu? Cine a putut face această lucrare lăuntrică, pornită spre inima oamenilor, ca să-i poată întoarce la Dumnezeu? S-au vărsat lacrimi [aici], s-au încheiat legăminte; e puterea lui Dumnezeu despre care spune Sfântul Apostol Iacov în Epistola sa: „Dacă-i trebuie cuiva înţelepciune, s-o ceară de la Dumnezeu, Care dă cu mână largă”. Nu înţelepciunea care-i acumulată din cărţi, ci o înţelepciune care se întâlneşte la picioarele Crucii Domnului Hristos.
S-au perindat mulţi intelectuali prin Lucrare, dar erau departe de ea. Şi unul dintre cei de rangul întâi, spuse [odată]:
– Ce pregătire are omul ăsta?
– Omul ăsta-i plugar.
– Nu se poate…
– Nu se poate? Se poate! Ei au intrat [la] şcoala Duhului.
Altul spune:
– Păi noi ne-am tocit coatele pe băncile şcolilor.
– Fraţii şi-au tocit genunchii la rugăciune în faţa Domnului, ca să primească această înţelepciune, [să poată purta] răspunderea pentru fraţii pe care-i au în adunările lor, pentru care vor da seamă în faţa lui Dumnezeu. Sfântul Iacov spune: „Dumnezeu dă cu mână largă”. Fraţilor care sunteţi cu mai puţină pregătire, nu vă întristaţi pentru aceasta. Noi am avut [în Lucrarea Oastei] oameni neştiutori de carte, dar au mărturisit cu atâta putere Cuvântul lui Dumnezeu – vă aduceţi aminte unii – la primele congrese, încât mitropolitul Nicolae spunea odată:
– Ce pregătire are omul ăsta?
– Înalt Preasfinţite, e neştiutor de carte.
– Nu se poate!
Se poate! Pentru că atunci când Dumnezeu îţi toarnă în inimă înţelepciune, eşti plin de înţelepciunea care vine de Sus. De aceea spun, cum zice Sfântul Pavel: „Uitaţi-vă, între voi nu-s mulţi bogaţi, nici de neam ales, nici puternici, nici învăţaţi”. Dumnezeu a făcut alegerea acesta. Şi dacă şi noi am intrat în alegerea aceasta a lui Dumnezeu şi în planul lui Dumnezeu, vedem o adevărată minune. S-au stins atâtea patimi prin mărturisirile fraţilor noştri, ale [acestor] oameni care au avut o dragoste neprefăcută. Căci, să ştiţi, în Biserica Domnului s-au strecurat şi oameni prefăcuţi, oameni cu credinţă bolnavă, oameni cu credinţă prefăcută sau cu dragoste prefăcută. Acolo se vor naşte suflete, aşa cum aminteam odată undeva că se întâmplă în viaţa albinelor (poate sunteţi unii stupari). Ştiţi că populaţia [stupului] o înmulţeşte matca, cea care depune ouăle în celule. Dar dacă se întâmplă să moară matca, familia e în primejdie. Poate se ridică atunci o albină isteaţă şi depune ouă în locul mătcii, dar din ouăle de albină ies trântori. Numai din ouăle de matcă ies albine.
Aşa este în Lucrarea lui Dumnezeu. Aici, zice Domnul, „nu voi veţi vorbi. Duhul va vorbi prin voi”. Noi suntem vasele sau conducta prin care Dumnezeu trimite învăţătură fraţilor noştri. Nu este înţelepciunea noastră. E primul dar al Duhului Sfânt, cum spune Apostolul Pavel la I Corinteni capitolul 12. Deci e darul Duhului Sfânt. Ni l-a dat El (…) [şi e vai de mine] dacă nu-l primesc cu smerenie şi nu-l folosesc în slujba Domnului.
Deci ţineţi minte: când noi vom vorbi, [să nu gândim]: „Vreau să vorbesc şi eu, ca să arăt că sunt cineva”. Fraţilor, nu cu gânduri de acestea să venim la adunare! Nimeni să nu se ridice cu gândul acesta, cum zice Sfântul Pavel: „Nimic să nu faceţi din duh de ceartă sau din slavă deşartă”. Căci unii Îl predică pe Hristos aşa. Dar [din] cei care lucrează din dragoste, din oamenii aceştia, din lucrătorii aceştia ies suflete mari ale lui Dumnezeu şi se nasc suflete care pot aduce alte suflete la Hristos, Mântuitorul nostru.
S-a făcut un apel la conştiinţa celor de aici din adunare. Dacă vedem o recoltă aşa de binecuvântată, dacă aici vedem cât nu putem cuprinde cu ochii câtă mulţime este, cât de mare este poporul lui Dumnezeu! (…) Acum sunteţi poporul lui Dumnezeu. Noi, care n-am avut dreptul la înfiere, prin Mântuitorul nostru am căpătat dreptul să ne facem copii ai lui Dumnezeu. Rostul adunărilor noastre este să ne facem. Suntem şcolarii Duhului Sfânt, elevii Lui. Duhul Sfânt este învăţătorul nostru. Ne vorbeşte în adunări, ne vorbeşte prin boli, ne vorbeşte prin necazuri, dar mai ales în adunări, prin vasele prin care Duhul Sfânt Îşi poate face lucrarea pentru creşterea noastră.
Mulţumim lui Dumnezeu că Lucrarea, deşi a fost jefuită mereu, e totuşi aşa de bogată, după cuvântul Sfântului Pavel: „Suntem săraci, dar i-am îmbogăţi pe mulţi”. Lucrarea aceasta a îmbogăţit toate cultele din ţară şi cu cântare, şi cu poezie, şi cu meditaţii. Şi totuşi vor să ne fure şi pe noi! Dar, fraţilor, noi am înţeles să ne păstrăm statornicia în Lucrarea Domnului.
Fratele Munteanu a stăruit: „Dacă, după atâta propovăduire a Cuvântului lui Dumnezeu, sunteţi unele suflete care n-aţi făcut legământ cu Dumnezeu, [faceţi-l acum!]. Ştiţi ce înseamnă legământul? Tinerii noştri au făcut un legământ în faţa altarului, că vor fi credincioşi unul altuia. Au făcut un rău că au făcut legământ? Era necesar, fraţilor! Pentru că, până n-ai legământul, zici: „Mai pot călca pe alături, că doar nu-s legat de ea”.
Vedeţi? Când am făcut un legământ cu Dumnezeu, atunci spun: „M-am legat de Dumnezeu”. Aşa-i legământul nostru. Noi facem un legământ cu Dumnezeu, îi predăm inima Domnului aşa rea, cum e ea, stricată, pentru ca Dumnezeu s‑o cureţe, după Cuvântul Lui: „Dumnezeu e Acela care lucrează în voi”.
Ce [înţelegem] noi prin legământul cu Dumnezeu? Să spuneţi: „Doamne, inima mea, care e deznădăjduit de rea, eu nu mi-am putut-o stăpâni. N-am putut s-o stăpânesc. Acum Te rog, intră şi pune Tu stăpânire pe ea”. Şi apoi lasă‑L pe Dumnezeu să lucreze. Pentru că sfântul Cuvânt spune: „Dumnezeu vă dă şi voinţa, şi înfăptuirea”. Deci lucrul principal este să fac un legământ cu Dumnezeu, să-L primesc pe Hristos în inima mea şi să mă hotărăsc pentru o viaţă de rugăciune, cerând mereu Domnului să lucreze în inima mea şi în toate mădularele mele.
Şi eu stărui alături de fratele: dacă cineva a fost mişcat de Cuvântul lui Dumnezeu şi-i pare rău de viaţa pe care a trăit-o până acuma, [să facă acest legământ!]. Când te uiţi [în jur…], ce buchet minunat de tineri! Cine v-a îndemnat pe voi, tinerilor, să vă desprindeţi din hora lumii? Cine? Şi cum vă simţiţi voi de când aţi venit la Dumnezeu? Nu vă simţit mai bine? Nu v-aţi simţit mai bine? Şi viitorul vostru l-aţi pus în mâna lui Dumnezeu, să vă hotărască El un viitor fericit şi aici pe pământ, dar, mai mult, să vă pregătească dincolo ceea ce a spus Domnul: „Sunt multe locaşuri în casa Tatălui Meu. Mă duc să vă pregătesc un loc, ca unde sunt Eu să fiţi şi voi cu Mine!”. (…)
Fragment dintr-o vorbire a fratelui Popa Petru (Batiz) de la o nuntă de la Corocăieşti– ianuarie 1978
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010, vol. 5
