Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home ROSTUL SUFERINȚEI ÎN VIAȚA OAMENILOR

ROSTUL SUFERINȚEI ÎN VIAȚA OAMENILOR

ROSTUL SUFERINȚEI ÎN VIAȚA OAMENILOR

Suferinţa este o măsură la care apelează Dumnezeu ori de câte ori este nevoie ca să-l întoarcă pe cel rătăcit sau pierdut din nou la casa părintească, pe cel rămas în preajma casei să-l ţină cât mai aproape de Tatăl său, apoi pentru a ne înălţa cât mai sus în natura firii Dumnezeieşti, pentru a ne ispăşi unele păcate ale noastre sau ale altora; şi multe altele mai rezolvă Dumnezeu în viaţa noastră prin suferinţă.

Se spune că cel care nu are parte în viaţa asta deloc de suferinţă este un om uitat de Dumnezeu. Da! Suferinţele vremelnice de aici au scopul de a ne îndrepta, de a ne curăţi precum aurul se curăţă în foc, pentru ca apoi să facă din noi vase de mare cinste, de mare valoare, şi pentru pământ, dar mai ales pentru Cer. Sufletul nostru este mai valoros ca orice aur şi chiar decât tot aurul de pe pământ. Domnul Iisus a considerat că merită pentru răscumpărarea sufletului omenesc să plătească Preţul cel nespus de mare şi de greu al suferinţelor Sale cu răstignirea pe Cruce. Dar, iată că ne cere şi nouă o anumită parte de suferinţă în trupul nostru pentru realizarea acestei opere măreţe şi strălucite: salvarea de sub puterea păcatului şi a morţii, dreptul de a deveni din nou fiu şi moştenitor al Împărăţiei Cerurilor. Da, această condiţie realizează omul cel nou care să poată sta şi petrece alături de Hristos în Împărăţia veşnică a Dragostei Lui.

E adevărat că omului firesc, care se consideră doar pământ şi nimic mai mult, lui nu-i convine ca – în timpul acesta atât de scurt, în viaţa aceasta atât de scurtă – să mai şi sufere, de aceea blestemă suferinţa. Atât ştie el. Mântuitorul a zis: Oricine voieşte să vină după Mine, adică să aibă adevărata viaţă, să se lepede de sine, adică să nu mai ţină prea mult la acest trup pământesc, să-şi ia crucea, adică suferinţa şi să Mă urmeze. Cei care se mulţumesc doar cu cât este aici pot să nu vină la Hristos, să nu-L urmeze pe El, să ţină cât vor de mult la trupul acesta, pe care, oricum prea curând, îl vor pierde şi, împreună cu el, îşi vor pierde şi sufletul, dar aceştia, sărmanii, nu ştiu că mai au şi suflet.

Deci, fraţii mei, are suferinţa un rol benefic în trupul nostru? Cel care scriu aceste rânduri am avut parte de suferinţă, de aceea pot să spun că da, are un rol important. Merită pentru Veşnicie să jertfeşti ceva care este de o clipă. Spun asta doar pentru cei care cred că mai este şi o veşnicie, că mai au şi un suflet… Dar acum vreau să relatez despre taina suferinţei şi rostul ei în viaţa de aici, care, după cum am mai spus, dăltuieşte, formează pe om aşa cum a fost el văzut în ideea Tatălui Ceresc înainte de a-l crea. Tocmai pentru asta a venit Mântuitorul şi a îmbrăcat trup omenesc, ca să facă lumină asupra acestei taine, asupra acestui Adevăr.

Şi-a supus propriul Său trup celor mai grele suferinţe, arătându-ne pe viu, nu doar teoretic, împlinind El cel dintâi toate cele spuse: „Dacă bobul de grâu nu trece prin taina suferinţei şi a morţii, rămâne singur, dar dacă moare, va aduce multă roadă”. Înainte de a trece prin taina aceasta, suntem bobul de grâu mic şi uscat, însă, după ce trecem prin această mare taină, devenim un trup verde, frumos, care creşte-creşte până când ajunge mare, formând apoi un spic plin şi bogat în rod. Mântuitorul ne-a arătat că merită să accepţi suferinţele scurte pentru ca să devii trupul verde de după acestea, care va aduce mult rod pentru Împărăţia Cerurilor şi bucuria multora aici.

Deci suferinţele scot la suprafaţă aurul, pietrele scumpe, diamantele din pământul trupurilor omeneşti, care au în ele aceste bogăţii. Acestea aduc mare cinste şi slavă întâi Marelui şi Minunatului Creator, dar şi omului care le poartă, pentru că nu este tot una să fii aur, piatră scumpă, diamant preţios sau să fii doar un bulgăr de pământ, un bolovan de piatră fără mare valoare. Aşa am ajuns noi să avem creatori şi creaţii de mare valoare, scriitori, poeţi, cântăreţi şi altele în oricare altă artă care a pus în uimire pe mulţi. Dar veţi zice: Nu putem fi toţi artişti… Da, e adevărat, dar mai sunt încă multe alte valori care te fac să străluceşti ca un om minunat peste veacuri, pentru că nu este nici un om în care Dumnezeu să nu fi pus chiar nici o valoare. Descoperă valorile ce le ai în tine! Pământul, dar mai ales Cerul, au nevoie de ele. Pentru aceea ţi-au fost date! Nu le îngropa! Da, ele te vor face mare şi-ţi vor da valoare. Asta înseamnă că Dumnezeu ne-a făcut pe noi, oamenii, după chipul şi asemănarea Sa. Înţelege, omule! O, cât de mare şi minunat lucru este să fii un om credincios!… Numele celui credincios care a trăit într-o înaltă stare duhovnicească are inima curată peste veacuri şi va străluci minunat în Ceruri.

Deci, fraţilor, hai să nu cârtim şi să nu ne plângem prea tare, chiar dacă nu-i uşor să fim ţinuţi mereu în foc! Cel care a ars în iubirea minunată a lui Hristos a fost blând, bun şi milos, numele lui va fi deci pomenit. Cel mai mare Meşter vrea să ne modeleze şi să facă din noi vase de mare valoare şi cinste în Împărăţia cea Veşnică a Cerurilor…

Dumnezeu să ne ajute! Slăvit să fie Domnul!

Viorel BAR

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!