Mărturii Meditaţii Traian Dorz

RUGĂCIUNE

 

a fratelui Traian Dorz
de la ultima adunare la care a participat
lângă mormântul Părintelui Iosif Trifa – 12 februarie 1989

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin.

Tatăl nostru Care eşti în ceruri, sfinţească-se Numele Tău. Vină împărăţia Ta, facă-se voia Ta precum în cer, aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre precum iertăm şi noi greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea, şi slava, acum şi-n veci. Amin.

Doamne Dumnezeul şi Tatăl nostru, din toată inima Îţi mulţumim pentru acest moment de reculegere şi de rugăciune împreună în locul acesta sfânt care ne aminteşte de un mare profet al Tău, părintele nostru sufletesc, care n-a căutat să se mântuiască numai pe el, ci, cu toate încercările şi suferinţele prin care a trecut, a căutat să mântuiască pe cât mai mulţi. Doamne Dumnezeul nostru, Îţi mulţumim pentru el! Că până la marginile pământului este vestită astăzi Lucrarea pe care ai făcut-o prin el şi atât de multe mii şi sute de mii de oameni au aflat mântuirea Ta primind această chemare sfântă şi hotărându-se pentru Tine.

Mulţumim, Doamne, că această mulţime care e adunată acum aici are această sfântă binecuvântare de la Tine, legământul cu Tine, siguranţa iertării păcatelor lor, pacea conştiinţei lor şi binecuvântarea slujirii Tale.

Binecuvântează aceste suflete scumpe care s-au predat Ţie de data aceasta. Tu le ştii pe fiecare, Doamne. Scrie numele lor în Cartea Vieţii. Şterge păcatele lor cu Sângele cel scump al Fiului Tău, Mântuitorul nostru, şi dăruieşte-le pecet­luirea Duhului Sfânt peste această hotărâre frumoasă din această zi minunată, în acest loc minunat, în faţa Ta.

Doamne, Dumnezeul şi Tatăl nostru, Care ne auzi, Care ne priveşti din cer, Care ai trimis îngerii Tăi să vină în jurul nostru şi au cântat cu noi, s-au rugat cu noi, se bucură cu noi acum de aceste suflete care se hotărăsc pentru Tine, binecuvântează-le, Te rugăm. Binecuvântează soţii lor, soţiile lor, copiii lor şi părinţii lor, fraţii şi surorile, vii şi morţi – că pentru Tine toţi sunt vii. Şi le dăruieşte putere să-Ţi rămână credincioşi legământului pe care l-au făcut astăzi pentru totdeauna.

Binecuvântează-i apoi pe ceilalţi fraţi şi surori care au venit cu jertfe şi cu osteneli, fiecare cum el singur ştie, ca să-şi împlinească în această clipă o datorie de recunoştinţă faţă de acest mare binefăcător al nostru şi al neamului nostru. Binecuvântează-i pe toţi şi le răsplăteşte după cum ştii Tu eforturile şi răbdarea pe care au avut-o ca să poată ajunge până aici.

Binecuvântează-i şi pe ceilalţi fraţi şi surori din ţară şi din lumea întreagă care în aceste clipe ne însoţesc cu rugăciunile lor şi duhul lor ar dori să fie în mijlocul nostru.

Binecuvântează, Te rugăm, oraşul acesta şi pe toţi conducătorii lui. Binecuvântează ţara noastră întreagă şi pe toţi cei rânduiţi de Tine mai-mari în mijlocul ei. Ajută-ne să ne iubim şi cei mari pe cei mici, şi cei mici pe cei mari; să ne rugăm şi să ne iubim unii pe alţii, ca să fie bine de toţi. Depărtează păcatele din inimile noastre, din familiile noastre, din anturajul nostru, din toată societatea noastră şi adu pacea, bucuria, sfinţenia şi curăţia, respectul unuia faţă de ceilalţi şi respectul tuturor faţă de Tine. Pentru că în felul acesta noi vom putea face cotitura salvatoare şi ne vom mântui viaţa, familia noastră, satele noastre, oraşele noastre, poporul nostru, lumea întreagă, prin întoarcerea la Tine şi prin primirea Ta.

Binecuvântează, Te rugăm, Biserica noastră şi pe cei rânduiţi de Tine păstori binecuvântaţi în mijlocul ei. Dăruieşte-le toată lumina şi dragostea pe care ai avut-o Tu, Bunul, Dragul, Scumpul nostru Păstor, Iisuse Doamne! Pentru ca nu numai cu cuvintele, ci cu viaţa lor, cu pilda, cu lacrimile, cu genunchii, cu sfinţenia lor să ne înveţe să păşim pe urmele Tale călcând pe urmele lor.

Binecuvântează-i, Te rugăm, pe toţi cei care au înlesnit bucuria noastră liniştită. Îţi mulţumim pentru autorităţile acestea îngăduitoare şi binevoitoare, că putem să ne împlinim aici datoria de recunoştinţă faţă de acest mare binefăcător al nostru, al tuturor, măcar noi, cei care recunoaştem asta; până va veni vremea s‑o recunoască toţi…

Te rugăm, până atunci, ajută-ne să fim credincioşi. Dacă ne întoarcem de‑aici, ajută-ne să ne întoarcem mai buni. Ce am auzit aici, ajută-ne să punem în practică în viaţa noastră de fiecare zi. Să ne creştem copiii în frica şi-n dragostea Ta. Ştim bine, Doamne, că, deşi cartea este necesară şi pâinea este necesară, Tu eşti cel mai necesar. Că în zadar are omul carte multă şi are pâine de-ajuns… dacă nu Te are pe Tine, cartea îl duce la rătăcire şi pâinea la păcat. Dăruieşte-ne cunoaşterea Ta, ca să fim fericiţi.

Binecuvântează-i pe acei scumpi luminători ai Tăi care sunt în mijlocul nostru călăuzindu-ne pe calea Ta. Binecuvântează mamele şi soţiile, şi fiicele poporului nostru. Binecuvântează copilaşii care cresc. Şi pe părinţii lor ajută‑i să-i crească după voia Ta, ca să fie fericiţi. Nu lăsa părinţii să păcătuiască, pentru ca să nu ispăşească copiii. Fă ca părinţii să trăiască în sfinţenie, ca să aibă copii sănătoşi, nu nefericiţi şi nenorociţi. Dăruieşte-le putere tuturor educatorilor noştri să-i lumineze pe copiii noştri pe calea voii Tale, pentru că numai în felul acesta vom avea un viitor fericit, un popor fericit, o familie fericită, o societate binecuvântată.

Te rugăm, fă lucrarea minunată a revelaţiei Tale în sufletele noastre, ale tuturor. În societatea noastră, în educaţia noastră, în cultura noastră, în literatura noastră, în tot ceea ce facem să fim luminaţi de revelaţia Ta, de cunoaşterea Ta, de călăuzirea Ta.

Binecuvântează părinţii, să-şi crească aşa copiii. Binecuvântează soţiile, să‑şi îndrume şi să-şi ajute aşa soţii. Binecuvântează soţii, să-şi poată educa în felul acesta familia. Şi binecuvântează copiii, tineretul nostru, cu o inimă ascultătoare de părinţii buni şi doritoare de lumina cunoştinţei Tale.

Din toată inima Îţi mulţumim pentru bucuria acestei rugăciuni împreună. Binecuvântează-i pe toţi cei care se roagă împreună cu noi şi pe cei pentru care ne rugăm.

Vindecă-i pe cei bolnavi, Doamne, pe cei bolnavi trupeşte sau sufleteşte. Vindecă familiile bolnave. Anturajul bolnav. Societăţile bolnave, lucrurile bolnave… Vindecă-le prin puterea Ta. Lepra păcatului depărteaz-o, Doamne, de peste suflete, de peste societate, de peste ţară, de peste lumea întreagă. Şi însănătoşează, Doamne, climatul tuturor. Fă ca acei oameni mari care pleacă unii la alţii dintr-o ţară în alta să ducă şi să stabilească o atmosferă de pace, de armonie şi de unitate. Dumnezeul nostru, Tu poţi face aceasta prin lucrarea puterii Tale. Te rugăm, fă! Cu cât ne vom ruga mai mulţi, cu atât ne vei asculta mai repede.

Binecuvântează-ne şi pe noi şi fă să începem cu noi îndreptarea, pentru ca să-i putem îndrepta şi pe alţii.

Şi acum Îţi mulţumim pentru această zi pe care ai binecuvântat-o aşa de frumos. Dacă vreodată ne vom mai putea revedea, dăruieşte-ne împreună astfel de momente fericite. Viaţa noastră trece. Etape de acestea luminează drumul nostru pentru mult timp…

Binecuvântează-i pe toţi cei care au luat parte aici şi fă ca, ducându-se, să ducă ceva din lumina primită aici şi ceva din realizările minunate ale acestui om minunat care a dorit să ne transforme pe toţi. Să n-ajungem noi la mântuire fără ai noştri! Să nu ne mântuim fără familia noastră, fără soţia, fără soţul nostru, fără copiii şi fără rudeniile noastre. Să ne mântuim împreună cu întreg poporul Tău şi cu lumea întreagă. Şi atunci vom vedea cu bucurie Faţa Ta.

Doamne, primeşte, Te rugăm, rugăciunea aceasta! Că o ridicăm spre Tine într-o zi minunată şi lângă un mormânt minunat, şi într-o atmosferă minunată, şi într-un loc binecuvântat. Ne închinăm Ţie pentru toate.

Şi acum, Te rugăm, binecuvântează-i pe cei care pleacă. Însoţeşte-i, fereşte‑i de ispite, de păcate, de accidente, de nenorociri. Binecuvântează-i pe cei care rămân. Răsplăteşte-le celor care cu dragoste au ascultat şi au stat liniştiţi, răbdând şi frigul, şi alte oboseli pentru această clipă de rugăciune. Răsplăteşte-le toate.

Iar nouă ajută-ne să-Ţi fim credincioşi, fie că ne vom mai revedea odată aici pe pământul acesta, trupeşte, fie că nu. Să ne revedem odată în Împărăţia Ta cerească, în Canaanul Tău fericit, unde vom fi cu toţi cei care au fost înaintea noastră şi care vor mai veni după noi.

Pentru toate, Te binecuvântăm şi ne închinăm Ţie, rugându-Te să răsplăteşti încă o dată acelora prin îngăduinţa cărora am putut avea acest ceas liniştit de reculegere şi de comemorare.

Ne închinăm Ţie pentru toate şi Te slăvim, că a Ta este Împărăţia, puterea şi mărirea, a Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi-n vecii vecilor. Amin.

Ajută-mi, Doamne, zi de zi,
neclătinat să-Ţi pot păzi,
cu dragoste pân’ la mormânt,
Cuvântul Tău cel Sfânt.

preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 4

 

 

Lasă un răspuns