„Un guvernator din Africa întreba odată pe negrii săi, creştini, de ce se roagă ei întodeauna laolaltă: ar putea doar să se roage şi fiecare singur la o parte.
El era tocmai în faţa unui foc de cărbuni şi o negresă îi răspune:
Dragă domnule, aşezaţi de o parte câte unul din aceşti cărbuni şi veţi vedea că se vor stinge numaidecât; dar iată ce foc bun fac aceşti cărbuni când sunt toţi împreună!
Rugăciunea laolaltă a celor credincioşi este o mare putere şi binecuvântare.
Rugăciunea fiecăruia în parte este un fir de păr al lui Samson; rugăciunea laolaltă sunt ca cele şapte fire de capul eroului. Dumnezeu se facă aşa încât să nu i se taie niciodată bisericii părul rugăciunii, căci în aceasta stă putera ei cea mare şi frumuseţea ei.
Rugăciunea a doi credincioşi care se unesc între ei este o mare putere; în faţa ei foarte puţine piedici mai pot ţine piept; şi dacă ea ajunge să fie rugăciunea unei cete mari, atunci toţi fierarii din Ierusalim nu pot să facă un zăvor pentru uşă sau lanţiri pentru mâni, care să fie destul de tari şi să ţină mai departe pe Petru în închisoare.
Vino deci la ora de rugăciune, căci aici este putera fericirii şi aici este părul lui Samson.”
Rugăciunea în familie
Un vestit credincios spune: Am fost crescut într-o familie în care era următoarea regulă aspră cu privire la altarul căminului: dacă în vreo împrejurare trebuia să fie înlăturată ori ora de rugăciune ori mâncarea de dimineaţă, era înlăturată mâncarea de dimineaţă, însă niciodată ora de rugăciune. Sunt sigur că, dacă am face din aceasta o regulă a vieţii noastre, nicidată n-am rămânea fără mâncarea de dimineaţă.
Un alt mare credincios ( din Franţa ) spune despre rugăciune şi Biblie: ” Sănătatea sufletului e cu neputinţă fără rugăciunea zilnică serioasă şi fără citirea zilnică serioasă a Cuvântului Lui Dumnezeu. Aceste fouă lucruri sunt tot atât de necesare pentru viaţa lăuntrică, ca şi mâncarea şi mişcarea pentru viaţa trupească.
Rugăciunea la necaz
Se spune că filosoful Schopenhauer se îmbolnăvi şi avea dureri cumplite. În boala lui el striga de mute ori aşa cum de altfel strigă fiecare om, ajuns în dureri: ” O, Doamne, Dumnezeul meu!” Medicul său, auzind aceasta, îl întrebă: ” Oare mai există un Dumnezeu pentru filosofia dumitale?” Bolnavul răspune: ” Filosofia în dureri nu ajută cu nimic, fără Dumnezeu. Altcum are să fie, când mă voi face iarăşi sănătos.” Nevoile, lipsurile şi durerile învaţă să ne rugăm. Dar Iisus spune: ” Nu oricine Îmi spune Doamne, Doamne, va intra în Împărăţia cerurilor, ci celce face voia Tatălui Meu care este în ceruri ( Matei 7, 21 )
Dar eu alerg la rugăciune
În mijlocul luptelor şi încercărilor de tot felul, la cine ne vom duce?
Unde vom alerga?
Ca şi Moise şi Aron care în mijlocul neânţelegerilor poporului au alergat prin rugăciune la Tine, tot aşa şi noi venim la Tine, în nevoia şi necazul nostru. „Doamne, dă-ne şi nouă curaj, pentruca să putem mărturisii cu tărie Numele tău arătând încrederea noastră în Tine, oricând ni-se va cere socoteală. Scoate din sufletul meu, Doamne, orice fel de teamă, ca să nu mă înfric de nici o împotrivire omenească, atunci când e vorba de aţi sluji Ţie.
Învredniceşte-mă să trăiesc neâncetat înaintea ta, fiindcă sunt încredinţat, că atunci nu mă voi teme de nici o putere şi de nici o ameninţare. Mă ajută, Doamne, ca întodeauna, în orice împrejurare şi oricând să ascult mai mult de Tine, decât de oameni.””
( articol publicat în Almanahul anului 1946, editat de Oastea Domnului, autor: colectiv )
