Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Rugăciune … O, ce bucurie mi-ai făcut, preadulcele meu Mântuitor

Rugăciune … O, ce bucurie mi-ai făcut, preadulcele meu Mântuitor

Rugăciune … O, ce bucurie mi-ai făcut, preadulcele meu Mântuitor

Iisuse, preascumpul meu Mântuitor! Un vameş păcătos sunt şi eu. Casa sufletului meu este plină de toată lăcomia şi necurăţia. Am lăsat să intre în ea toată deşertăciunea. Am lăsat să intre în ea toate lumeştile desfătări şi plăceri. Am lăsat-o să se umple de tot ce credeam că mă poate face „fericit“. Iisuse, preascumpul meu Mântuitor! Tu singur ştii cât am trăit în această stare grozavă şi nenorocită. Casa sufletului meu era mai grozavă decât cea de la Ierihon. Dar starea aceasta a început a mă durea. Ca şi Zacheu, căuta şi sufletul meu ceva… Te căuta pe Tine, Lumina şi Viaţa cea adevărată. Însă nu îndrăzneam să caut spre dragostea Ta. Îmi era scârbă şi ruşine de viaţa mea şi ticăloşiile mele. Dar tocmai în aceste clipe, am auzit glasul Tău cel dulce: Suflete, grăbeşte că astăzi în casa ta mi se cade să fiu! O Doamne, Preasfinte, cum voi îndrăzni să Te primesc într-o casă atât de murdară. Dar dacă dorinţa Ta este să intri, mă grăbesc să-Ţi deschid uşa sufletului meu. Precum ai intrat odinioară în casa lui Zacheu, intră, preabunule Doamne, şi în casa sufletului meu. Intră în ea şi Te fă Tu Stăpânul şi Cârmuitorul ei. Eu Îţi predau Ţie toate cheile de la toate încăperile ei. Cu darul şi puterea Ta, refă Tu, Doamne, din temelii această casă ruinată şi îi dă o viaţă nouă. O, ce bucurie mi-ai făcut, preadulcele meu Mântuitor, intrând în casa mea cea părăsită şi ruinată. Pentru această bucurie, iată, eu sunt gata să arunc pe fereastră toate lumeştile mele desfătări şi păcate… Sunt gata să mă despart de toate patimile şi deşertăciunile acestei lumi… Toată averea mea sufletească şi trupească o pun la picioarele Tale, Doamne… Stau gata să intru în slujba Ta cu tot ce am… O Doamne, ia-mă în slujba Ta! Ia-mi toate ale mele şi-n a Ta slujbă le pune, să n-am nimic în această lume! Ia-mi mâinile şi-a lor lucrare! Ia-mi picioarele şi-a lor umblare! Ia-mi gura şi a ei grăire, să nu-mi mai fie spre pieire! Ia-mi ochii şi privirea lor, să văd pe-al meu Mântuitor! Ia-mi inima din pieptul meu, şi-o curăţă de tot ce-i rău! Ia-mi banii pentru lucrul Tău, şi fă din mine un Zacheu! O Doamne intră-n casa mea şi fă-te Tu stăpân pe ea!

Părintele Iosif  Trifa, din „Zaheu” Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 2001

error

Author: admin

Comentarii

  1. Amin !! Slavit sa fii Tu,Doamne. !!!

Lasa un comentariu Sterge

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!