Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Rugăciunea ”ca la o aruncătură de piatră” și ”ca la o bătaie de arc” (Luca 22, 41; Facerea 21, 16)

Rugăciunea ”ca la o aruncătură de piatră” și ”ca la o bătaie de arc” (Luca 22, 41; Facerea 21, 16)

Rugăciunea ”ca la o aruncătură de piatră” și ”ca la o bătaie de arc” (Luca 22, 41; Facerea 21, 16)


† Daniil, Episcop al Daciei Felix

Cuvintele Sfântului Evanghelist Luca „Şi El S-a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră şi, îngenunchind, Se ruga” (Luca 22, 41), cu privire la Rugăciunea Mântuitorului nostru Iisus Hristos din Grădina Ghetsimani, ar putea să ne înveţe faptul că, ori de câte ori doreşti să te rogi mai fierbinte şi mai arzător lui Dumnezeu, este absolut nevoie şi necesar să iei distanţă faţă de oameni, depărtându-te de ei, precum a făcut Mântuitorul Hristos în Ghetsimani. Mai întâi S-a îndepărtat împreună cu Petru, Iacob şi Ioan, pe care-i alesese şi în Ghetsimani precum pe Tabor, de ceilalţi opt ucenici şi Apostoli (Iuda plecase de la Cină şi avea să revină în Ghetsimani ca trădător); iar mai apoi, chiar şi de aceştia trei, pe care i-a îndemnat, zicându-le: „Rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită” (Luca 22, 40). Dacă Hristos –„Piatra cea din capul unghiului” – a simţit nevoia să Se depărteze fizic de oameni, chiar dacă aceştia erau Ucenici aleşi şi Apostoli iubiţi, „ca la o aruncătură de piatră”, pentru a Se ruga lui Dumnezeu Tatăl, precum singur pe munte, după înmulţirea pâinilor în pustie şi mai înainte de potolirea furtunii pe mare, cu atât mai mult noi, cei slabi şi neputincioşi, trebuie să facem aceasta. La Schimbarea la Faţă pe muntele Taborului, minune dumnezeiască despre care Sfântul Evanghelist Luca scrie că: „Şi pe când Se ruga El, chipul feţei Sale s-a făcut altul şi îmbrăcămintea Lui albă strălucind” (Luca 9, 29), Mântuitorul Iisus Hristos nu S-a îndepărtat de Sfinţii Apostoli Petru, Iacob şi Ioan „ca la o aruncătură de piatră”, pentru că voia să-i facă pe aceştia martori şi mărturisitori ai dumnezeieştii Sale lumini necreate; la rugăciunea plină de lacrimi şi de sudori de sânge, în virtutea dumnezieştii Sale iconomii, a binevoit altfel.

Nimeni n-a aruncat cu piatra luată din „locul numit pardosit cu pietre, iar în evreieşte Gabbata” (Ioan 19, 13), în Noaptea Sfintelor Patimi, ca să putem cunoaşte distanţa precisă a unei aruncături de piatră, făcută de mâna omenească. Cea mai lungă şi mai precisă „aruncătură de piatră”, nu va fi fost alta decât piatra pornită din praştia mânuită de Dumnezeu prin mâna lui David, care a nimerit şi s-a înfipt drept în fruntea lui Goliat, doborându-l cu faţa la pământ (cf. I Regi 17, 49) – icoană a pietrei credinţei ortodoxe care-l va doborî pe Antihrist la sfârşitul veacurilor, cel simbolizat de Goliat. Dar cea mai înfricoşătoare şi mai înspăimântătoare aruncătură de piatră este cea din Apocalipsă 18, 21, unde, un înger puternic aruncă în mare o piatră uriaşă cât o piatră de moară, ca simbol al căderii şi al prăbuşirii „cu repeziciune” a Babilonului celui mare. Mai avem o bucată de piatră de râşniţă, aruncată de către o femeie din turnul Sichemului, drept în capul răzvrătitului Abimelec, ucigaşul fraţilor săi (cf. Judecători 9, 5; 53). Patriarhul Noe se va fi depărtat „ca la o aruncătură de piatră” de contemporanii săi, în vremea celor o sută de ani cât a lucrat la facerea corabiei de pe vremea potopului. Patriarhul Avraam se va fi depărtat şi el „ca la o aruncătură de piatră” de contemporanii săi canaanei, ca să se poată învrednici de primirea Teofaniei de la stejarul Mamvri.

Moise s-a îndepărtat mai întâi „ca la o aruncătură de piatră” de Egipt, fugind în pustiul Madian şi apoi de socrul său Ietro din nou, tot „ca la o aruncătură de piatră”, pentru a se apropia de muntele lui Dumnezeu, Horeb, unde avea să pri mească revelaţia rugului aprins. A treia oară s-a depărtat „ca la o aruncătură de piatră”, suindu-se pe munte, împreună cu Aaron şi cu Or, ca să se roage, cu mâinile ridicate spre cer, iar apoi sprijinite de cei doi, pentru biruinţa lui Iosua şi a evreilor împotriva amaleciţilor (Exod 17, 8-14). A patra oară Moise se îndepărtează „ca la o aruncătură de piatră” de popor, soţie, frate şi soră, suindu-se pe muntele Sinai pentru a sta de vorbă cu Dumnezeu şi a primi tablele legii.

Sfântul proroc Ilie se îndepărtează „ca la o aruncătură de piatră” de toţi şi de toate, mai întâi la pârâul Cherit, hrănit de corbi, dimineaţa şi seara; iar după minunea de pe Carmel, pentru a fi hrănit şi adăpat de către îngerul Domnului sub ienupărul de la Beer-Şeba; şi apoi încă o dată, pentru a sta de vorbă cu Dumnezeu în gura peşterii de la Horeb; iar în cele din urmă, despărţind şi trecând Iordanul, împreună cu ucenicul său Elisei, pentru a fi răptit în carul cel de foc.

Patriarhul Iov, greu încercat de diavol, din îngăduinţa lui Dumnezeu, s-a îndepărtat „ca la o aruncătură de piatră” de cetate, alegând să şadă plin de bube, pe grămada de gunoi de la marginea cetăţii, unde va sta de vorbă atât cu cei trei prieteni ai săi, dar şi cu mai tânărul Elihu, iar la sfârşitul cărţii sale, cu Însuşi Dumnezeu, Care-i va vorbi „din sânul vijeliei” şi „din mijlocul furtunii” (Iov 38, 1; 40, 6).

Prorocul Isaia nu se va fi putut învrednici de vedenia serafimilor din templu, fără ca mai întâi să se îndepărteze „ca la o aruncătură de piatră” de toţi contemporanii săi. Prorocul Daniel s-a îndepărtat de Darius Medul şi de cei o sută douăzeci de satrapi „ca la o aruncătură de piatră”, rugându-se de trei ori pe zi lui Dumnezeu, în cămara sa cea de sus, având fereastra deschisă înspre Ierusalim, pentru ca, trecând nevătămat prin răstignirea din groapa cu lei, să se învrednicească de revelaţia „Celui Vechi de zile” (Daniel 6, 11; 7, 9).

Prorocul Iona s-a îndepărtat „ca la o aruncătură de piatră” de niniviteni, făcându-şi o colibă, ca loc de contemplaţie, la răsărit de Ninive (Iona 4, 5). Prorocul Avacum s-a îndepărtat „ca la o aruncătură de piatră” de cei din vremea sa, pentru ca să se poată sui în turnul cel de veghe al contemplaţiei şi convorbirii lui cu Dumnezeu (Avacum 2, 1-3).

Preotul şi prorocul Zaharia s-a îndepărtat „ca la o aruncătură de piatră”, în „ceasul tămâierii”, de „toată mulţimea poporului” care „era afară şi se ruga” (Luca 1, 10), pentru a se învrednici în templu de vestirea naşterii Sfântului Ioan Botezătorul de către Sfântul Arhanghel Gavriil.

Sfântul Apostol Petru s-a îndepărtat „ca la o aruncătură de piatră” de cei din casa lui Simon Tăbăcarul din Iope, suindu-se pe acoperişul casei, „ca să se roage pe la ceasul al şaselea”, pentru ca, învrednicindu-se de extazul cerului deschis, să i se lămurească taina cea nouă a primirii păgânilor la Hristos, prin vedenia întreitei pogorâri a pânzei de masă din cer, plină de tot felul de bunătăţi (Faptele Apostolilor 10, 9-21).

Sfântul Apostol Pavel s-a îndepărtat, după convertirea de pe drumul Damascului, „ca la o aruncătură de piatră”, vreme de trei ani, în isihia din Arabia, unde se va fi învrednicit de răpirea la al treilea cer, când a auzit cuvinte de nespus (Galateni 1, 17-18; II Corinteni 12, 2-4).

Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan a fost îndepărtat „ca la o aruncătură de piatră” de babilonia din Imperiul roman, prin exil, tocmai în „ostrovul ce se cheamă Patmos, pentru cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia lui Iisus”, unde se va învrednici de descoperirea şi scrierea Apocalipsei (Apocalipsă 1, 9).

Lungimea distanţei fizice şi spirituale „ca la o aruncătură de piatră” este condiţie a rugăciunii „ca la o bătaie de arc”, precum a lui Agar în pustiul Beer-Şeba, care „şi-a ridicat glasul şi a plâns”, revărsâdu-şi înaintea lui Dumnezeu Cel Atoatevăzător toată durerea şi drama vieţii ei, alungată şi rătăcind singură cu fiul ei în pustiu, „când s-a sfârşit apa din burduf” (Facere 21, 14-16). „Şi a auzit Dumnezeu glasul copilului (însetat şi lepădat sub un mărăcine) din locul unde era şi îngerul lui Dumnezeu a strigat din cer către Agar şi a zis: «Ce este, Agar? Nu te teme, că a auzit Dumnezeu glasul copilului din locul unde este! Scoală, ridică copilul şi-l ţine de mână, căci am să fac din el un popor mare!» Atunci i-a deschis Dumnezeu ochii şi a văzut o fântână cu apă, şi-a umplut burduful cu apă şi a dat copilului să bea. Şi era Dumnezeu cu copilul şi a crescut acesta, a locuit în pustiu şi s-a făcut vânător” (Facere 21, 17- 20). Totdeauna rugăciunea sfâşietoare „ca la o aruncătură de piatră” sau „ca la o bătaie de arc” străpunge cerul şi ne adapă pe fiecare cu apa cea vie din fântâna cea nesecată a harului Duhului Sfânt, în orice pustiu al vieţii sau al existenţei ne-am afla.

Urmând gândul insuflat şi cuvintele inspirate ale Sfântului Evanghelist Luca despre depărtarea „ca la o aruncătură de piatră”, cuvântul Domnului îi porunceşte Sfântului proroc Iezechiel, dar şi nouă, zicându-ne fiecăruia: „Scoală-te şi ieşi la câmp, că am să-ţi vorbesc acolo. Atunci m-am sculat, am ieşit la câmp, şi iată mi s-a arătat acolo slava Domnului, pe care o văzusem la râul Chebar, şi am căzut cu faţa la pământ” (Iezechiel 3, 22-23). De preaînalta stare a vederii slavei lui Dumnezeu şi a căderii cu faţa la pământ înainea Lui nu se poate învrednici nimeni, decât depărtându-se de tot, de toţi şi de toate, cel puţin „ca la o aruncătură de piatră” şi – adeseori – „ca la o aruncătură de arc”!

„Iar tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie” (Matei 6, 6).

(Hăţăgel, 23-24 noiembrie 2020)

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *