Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Rugăciunea este – trebuie să fie – o răsuflare, o revărsare a sufletului.

Rugăciunea este – trebuie să fie – o răsuflare, o revărsare a sufletului.

Rugăciunea este – trebuie să fie – o răsuflare, o revărsare a sufletului.

Un ostaş din Oastea Domnului m-a întrebat astă vară cum şi când mă rog eu. I-am răspuns: Dragă ostaşule, este o mare deosebire între felul cum mă rugam mai demult şi felul cum mă rog acum de când trăiesc o viaţă nouă.

Mai înainte mă rugam din datorie. Ţineam să-mi fac datoria, spunând seara şi dimineaţa pe de rost – şi în galop – rugăciunile pe care le învăţasem când eram la şcoală sau citind altele, din cartea de rugăciuni. Rugăciunea pe care o fac acum este alta. Spun adevărat. Nu mă rog regulat. Mă rog când fierbe, când clocote lăuntrul sufletului meu. În aceste clipe, rugăciunea erumpe, ţâşneşte din adâncul sufletului meu ca şi cum ţâşneşte din adâncul pământului o sondă de gaz sau o fântână cu apă săritoare. Rugăciunea nu-mi mai este o datorie, ci o lipsă sufletească; o lipsă de respiraţie, de răsuflare a sufletului meu.

Rugăciunea este – trebuie să fie – o răsuflare, o revărsare a sufletului. Această revărsare îşi găseşte ea pe urmă şi cuvintele potrivite. Eu mă rog de cele mai multe ori cu cuvintele mele proprii, cu prisosul şi revărsarea sufletului meu.

Rugăciunea, aşa cum o fac cei mai mulţi creştini, e o rugăciune a buzelor. Buzele se muncesc şi aleargă înainte, dar inima stă pe loc. Rugăciunea nu trebuie să fie atât a buzelor, cât mai ales a inimii. Căldura, dragostea, credinţa, prisosul sufletesc din lăuntrul nostru trebuie să pornească la drum buzele. Rugăciunea trebuie să iasă dintr-un adânc al sufletului, precum se ruga psalmistul David zicând: „Dintru adâncul sufletului meu, am strigat către Tine, Doamne”…

«Lumina Satelor» nr. 13 / 25 martie 1928, p. 4

Alte tâlcuiri la Evanghelii ale Părintelui Iosif Trifa

Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2016

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *