Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home RUGĂCIUNEA ŞI CĂINŢA PENTRU PĂCATE, ÎN LUCRAREA MÂNTUIRII NOASTRE SUFLETEŞTI

RUGĂCIUNEA ŞI CĂINŢA PENTRU PĂCATE, ÎN LUCRAREA MÂNTUIRII NOASTRE SUFLETEŞTI

RUGĂCIUNEA ŞI CĂINŢA PENTRU PĂCATE, ÎN LUCRAREA MÂNTUIRII NOASTRE SUFLETEŞTI

Darul şi puterea ru­găciunii trebuie să lucreze mai ales în sufletul nostru, în viaţa noastră cea sufletească. Cu rugăciunea trebuie să stoarcem ceea ce trebuie sufletului nostru, iar ceea ce îi trebuie, înainte de toate, sufletului nostru este curăţirea lui de păcate. Pă­catul stă între noi şi Dumnezeu; el trebuie depărtat. Păcatul rupe legătura noastră cu cerul cu Dum­nezeu; prin rugăciune trebuie să refacem această legătură. Rugă­ciunea face şi aici minunate lucruri.

Iată în chipul de alături o pildă luată din Biblia Vechiului Testament. Arată acest chip rugăciunea şi căinţa împăratului şi psalmistului David după ce a păcătuit cu femeia lui Urie. Grozavă a fost nelegiuirea lui David.

Pe Urie l-a trimis la moarte, adică l-a omorât, iar cu femeia lui a desfrânat. Acest păcat a tras deasupra capului său sabia judecăţii şi a morţii. Lui David i s-a făcut judecată de moarte pentru păcatul său. Uitaţi-vă la îngerul ce stă deasupra lui cu sabia morţii şi cu cumpăna judecăţii în mână. Sabia morţii e ridicată şi stă gata să ia viaţa lui David, aşteptând să vadă încotro se apleacă cumpăna jude­căţii. Dar, o minune, cumpăna se apleacă spre iertare.

David s-a aplecat în rugă­ciune. „Şapte zile a postit şi nu s-a sculat cu faţa de la pământ”, spune Scriptura. Şapte zile a stropit neîn­cetat fărădelegea sa cu rugăciuni şi lacrimi de căinţă. În acest timp a scris Psalmul 50, „Miluieşte-mă, Dumnezeule”, şi alţi psalmi de căinţă. Dumnezeu a primit căinţa lui şi l-a iertat (citiţi în Biblie la II Samuil cap. 13).

Rugăciunea şi căinţa pentru păcate au o mare însemnătate în lucrarea mântuirii noastre sufleteşti… dacă sunt bine făcute. Căinţa cea bună are trei puncte.

Punctul cel dintâi este cunoa­şterea şi simţirea păcatului. Pe David l-a mustrat prorocul Natan şi a trezit în el cunoaşterea păca­tului şi mustrarea sufletească pentru păcat. Această mustrare sufletească l-a doborât în rugăciune de căinţă. De aici trebuie să plece şi căinţa noastră. Şi noi trebuie să simţim mai întâi păcatul; trebuie si cu­noaştem şi să simţim starea grozavă în care ne-a adus păcatul. Afară de poruncile şi chemările Domnului, noi avem şi în lăuntrul nostru un tribunal care ne spune acest lucru. Acest tribunal este conştiinţa noastră; este mustrarea cugetului nostru. De câte ori pă­cătuim, acest tribunal ne judecă fără cruţare şi ne trimite în faţa marelui Judecător ceresc, să cerem şi să luăm iertare. Însă cei mai mulţi oameni n-ascultă glasul şi sentinţa acestui tribunal. În cei ce stăruie în păcate şi fărădelegi, glasul acestui tribunal slăbeşte şi, de la o vreme, se stinge. O, nu pentru păcate îşi pierd oamenii sufletul şi mântuirea sufletească, ci pentru că nu simt păcatul; nu se înfioară de starea grozavă în care i-a adus pă­catul şi nu umblă să se cureţe de el. Păcatul îşi are şi el însemnă­tatea lui în viaţa sufletească. Păcatul e o boală sufletească şi cine n-a fost bolnav nu cunoaşte sănătatea şi n-o ştie preţui. Păcatul ne poate fi de ajutor spre mântuire sufle­tească dacă ne trezeşte din amor­ţeală, ne duce la Doctor şi ne îngenunchează la picioarele Crucii. Cel mai frumos psalm (50) l-a scris David după cel mai greu păcat.

Cunoaşterea şi simţirea păca­tului îl apleacă pe om în rugăciune de căinţă; îi deschide ochii să plângă şi gura să se roage. Rugă­ciunea şi căinţa trebuie să stro­pească păcatele noastre cu lacrimi fierbinţi. Acesta e al doilea punct din lucrarea căinţei.

Urmează apoi al treilea punct. Căinţa şi rugăciunea trebuie să ne aplece la picioarele Crucii. Păca­tele noastre trebuie să le stropim nu numai cu lacrimile ochilor noştri, ci şi cu sângele Domnului. Fără acest sânge, lacrimile noa­stre nu valorează nimic. Rugăciunea de căinţă trebuie să ne pună în legătură cu marele mijlocitor dintre noi şi Dumnezeu: cu Iisus Mân­tuitorul. Nu rugăciunea şi căinţa ne curăţă de păcate, ci legătura ce ne-o facem prin ele cu Jertfa cea sfântă a Crucii. Prin această Jertfă ne vine iertarea Tatălui ceresc.

Mă uit la lampa electrică de pe masa mea de scris. Lumina ei vine prin [cablu][1], dar acest [cablu] n-are în sine nici o putere de a lumina. Puterea lui vine din încopcierea ce o are cu uzina electrică, cu fân­tâna cea mare de electricitate. Fără această încopciere, [cablul] n-are nici o putere.

Aşa e şi cu rugăciunea. Va­loarea şi preţul ei stă în încopci­erea ce ne-o face cu Iisus Mântui­torul, cu Izvorul cel mare de lu­mină şi de mijlocire la Tatăl ceresc. Fără această încopciere, rugăciunea n-ajută cu nimic lucrarea mântuirii noastre sufleteşti. Din rugăciunea multor creştini lipseşte această în­copciere; rugăciunea lor este un [cablu] nelegat cu Iisus Mântuitorul, de aceea nu este nici o putere în viaţa lor cea creştinească.

Rugăciunea şi căinţa trebuie să ne aplece la picioarele Crucii, la picioarele Domnului.

Dragă cititorule! Uită-te bine la chipul de mai sus. Ca deasupra lui David, aşa şi deasupra capului tău stă îngerul Domnului cu sabia, cu cumpăna şi cu sentinţa de osândă: „Plata păcatului este moartea” (Rom 6, 23). Din această moarte nimeni nu ne poate scăpa, decât căinţa şi îngenuncherea noastră la picioarele Crucii Mân­tuitorului. Numai „sângele Lui ne curăţă de orice păcat” (I In 1, 7). „Şi dacă va fi păcătuit cineva, avem mijlocitor la Tatăl pe Iisus Hristos cel drept” (I In 2, 1). Cu lacrimi de căinţă să cădem în faţa Crucii Mântuitorului şi să cerem iertare pentru păcatele şi fărădelegile noastre.

O, ce dar mare este nouă o astfel de căinţă şi o, ce pace şi linişte sufletească dă căinţa şi ier­tarea păcatelor! „Fericiţi cărora s-au iertat fărădelegile şi cărora s-au acoperit păcatele” (Ps 31, 1). Toate tribunalele din lume de te-ar ierta pentru atare greşeală, nu-ţi pot da pacea, liniştea şi bu­curia sufletească ce ţi-o dă căinţa cea adevărată.

Eu te întreb încă o dată, iubite frate, ai făcut şi faci tu rugăciune şi căinţă pentru păcatele tale? „Câtă vreme am tăcut – zise psalmistul – mi se topeau oasele mele şi mâna Ta apăsa ziua şi noaptea asupra mea. Atunci am zis: «Mărturisi-voi fărădelegea mea Domnului şi El a iertat păgânătatea mea»” (Ps 31). Păcatul te apasă şi te tulbură şi pe tine, cititorule, până când taci. Spune-I Domnului păcatele tale, stropeşte-le cu la­crimi de căinţă, îngenunchează cu ele la picioarele Crucii şi îndată vei avea linişte, pace, bucurie şi mântuire sufletească.

«Lumina Satelor» nr. 41 / 9 oct. 1927, p. 3

[1] În original, Părintele foloseşte termenul drot.

Alte tâlcuiri la Evanghelii ale Părintelui Iosif Trifa

– Sibiu : Oastea Domnului, 2016

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!