Cum m-a „zidit” lectura de azi din Sf. Scriptură?
S-a vorbit mult mult despre rugăciune și despre condițiile pe care ar trebui să le împlinească o rugăciune pentru ca ea să ajungă până la Dumnezeu. Am convingerea că deși mulți oameni se roagă, totuși puține dinte aceste rugăciuni străbat până la Dumnezeu. Oare de ce? Vor fi multe de spus: că rugăciunile sunt superficiale, că nu sunt rostite cu credință și cu stăruință, că păcatele nepocăite zădărnicesc rugăciunile.
Iată un alt aspect la care până acum poate nu ne-am gândit:
Nu numai oamenii se roagă lui Dumnezeu, ci și Dumnezeu îi roagă pe oameni, nu numai oamenii vorbesc cu Dumnezeu, ci și Dumnezeu vrea să vorbească cu oamenii. Oare câți din cei care se mai roagă au conștiința că și Dumnezeu le vorbește. Oamenii ar vrea un Dumnezeu care să-i tot asculte, dar care să nu le pretindă și să nu le ceară nimic. Cred că nici un om nu s-a rugat vreodată lui Dumnezeu așa de sfâșietor cum Dumnezeu se roagă de noi oamenii. Dumnezeu este pe urma pașilor noștri și ne roagă stăruitor, ne roagă cu duioșie să ne schimbăm viața, să ne lăsăm de diferite răutăți, ne roagă să pornim cu hotărâre pe calea mântuirii, dar oamenii fără să ia aminte la rugăciunile lui Dumnezeu își caută mai departe de rugăciunile lor meschine, egoiste și seci. Ce rugăciuni sfâșietoare are Dumnezeu! Oare câți din cei care mai spun rugăciuni și-au lăsat inima străpunsă de rugăciunile lui Dumnezeu? Iată cât de sfâșietor ne roagă Dumnezeu prin Apostoli și Prooroci: „Vă rog, în numele lui Hristos împăcați-vă cu Dumnezeu” (II Cor. 5, 20). Sau: „O, dacă I-ați auzi glasul Lui care zice: Să nu vă învârtoșați inimile voastre” (Ps. 94, opt). Da, Prorocii și Apostolii ne-au tâlcuit rugăciunle lui Dumnezeu către noi. Avem noi cărți de rugăciuni? Și Dumnezeu are cartea Lui în care găsim multe rugăciuni pe care Dumnezeu ni le spune mereu. Numai cine cunoaște și împlinește rugăciunile lui Dumnezeu are nădejdea că este ascultat de El.
Ce sfâșietor ne cheamă Dumnezeu la casa Lui în zi de sărbătoare prin glasul clopotelor, iar omul meschin și surd spune că se poate ruga și acasă. Diavolul îl ține pe om acasă pentru știe necuratul că rugăciunea de acasă deseori este deseori cerșetorie, pe când rugăciunea din comunitatea celor credincioși este rugăciune dublă: și Dumnezeu ascultă rugăciunea omului, dar și omul ascultă rugăciunea (cuvântul) lui Dumnezeu. Când omul ascultă cu bucurie și evlavie pe Dumnezeu atunci și Dumnezeu primește cu bucurie rugăciunea lui.
Ce se întâmplă atunci când omul știe numai de rugăciunea sa, iar la cuvântul lui Dumnezeu nu vrea să ia aminte? Ne lămurește Prororcul Zaharia: „Și s-a întâmplat că după cum Eu am strigat și ei n-au auzit tot așa ei vor striga și Eu nu-i voi auzi pe ei zice Domnul Savaot” (Zaharia 7, 13). Noi vrem ca Dumnezeu să ia aminte la cuvintele noastre, iar Dumnezeu vrea să luăm aminte la cuvintele Lui. Oare cine a trebui să asculte mai întâi? Ne răspunde orbul inspirat de Duhul: „Dumnezeu nu-i ascultă pe cei păcătoși dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu și face voia Lui pe acela îl ascultă” (Ioan 9, 31).
Dumnezeu vrea să fie ascultat. Nu este o rugăciune mai iubită de Dumnezeu și mai ușurătoare pentru om decât aceasta: Doamne facă-se voia Ta în viața mea! Dar pentru asta trebuie să luăm aminte mereu la ceea ce Dumnezeu ne roagă. Asta este o adevărată artă duhovnicească. Și fericit, și de trei ori fericit este omul acela care a deprins această lucrare duhovnicească de rară finețe! Aceasta este desăvârșirea creștină. Atât de ușoară și totuși atât de grea.
Vasilică
