Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Să adâncim în inima noastră Crucea şi Jertfa Mântuitorului!

Să adâncim în inima noastră Crucea şi Jertfa Mântuitorului!

Să adâncim în inima noastră Crucea şi Jertfa Mântuitorului!

“…Iată-l acum pe Ion, omul nostru, intrat în taina cea mare a mântuirii sufleteşti.

La picioarele Crucii i s-au deschis lui Ion mintea şi înţelegerea să afle că el a fost un osândit, un condamnat la pieire sufletească şi trupească pentru păcatele sale… Că el a scăpat de această moarte prin Jertfa Crucii. Domnul Iisus a răbdat chinuri înfricoşate pentru el şi mântuirea lui.

Această înţelegere îl zguduie, îi deschide inima ca să intre în ea Iisus, Cel răstignit pentru păcatele lui. Această înţelegere îi cutremură sufletul. Chipul lui Iisus cel Răstignit se înfige în inima lui. Icoana lui Iisus cel Răstignit rămâne săpată, rămâne întipărită în inima lui, întocmai cum pe marama Veronicăi a rămas întipărit chipul Mântuitorului.

Abia acum îşi dă omul seama că el trăieşte ca un scăpat de moarte, ca un iertat, ca un înviat prin Jertfa cea mare a Crucii… Viaţa lui e un dar… întreagă viaţa lui sufletească şi trupească e un dar al Celui răstignit Pe Cruce…

Iată şi Duhul Domnului, în chip de înger, vine să întărească această înţelegere a lui, strigându-i răspicat cuvintele Apostolului Pavel: „De acum tu nu mai eşti al tău, ci eşti al lui Iisus Hristos, Care te-ă răscumpărat cu un preţ mare” (1 Cor. 3, 23). Este acesta un crez nou al mântuirii, pe care Ion nu l-a mai auzit. Se înfioară când îl aude şi suspină, grăind: O, eu păcătosul am trăit până acum numai pentru mine, pentru lume şi pentru păcate… Eu nu mai pot trăi de azi înainte o astfel de viaţă… Viaţa mea e un dar al Celui Răstignit… Eu trăiesc prin El şi trebuie să o rup cu lumea şi cu păcatul. Eu trebuie să mă răstignesc faţăl de lume şi faţă de păcat… Patimile mele şi păcatele mele trebuie să moară sub împunsătura cuielor de pe Cruce. Omul meu cel vechi, trecutul meu cel păcătos, trebuie să moară la picioarele Crucii, pentru ca să mă pot ridica şi să pot învia ca o făptură nouă şi să pot trăi ca un om nou…

Pe această cale înaintând, Duhul Domnului îl aduce pe Ion să poată rosti cuvintele Apostolului Pavel: „Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine” (Gal. 2, 20). „Departe de mine gândul să mă laud în altceva decât în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea s-a răstignit faţă de mine şi eu faţă de lume” (Gal. 6, 14).

O, ce înţeles adânc este în aceste cuvinte! O, cum n-am eu putere să apăs aceste cuvinte în inima ta,dragă cititorule, aşa cum apăs aici în carte slovele şi chipurile cu ajutorul tiparului! în cuvintele: „… nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” se cuprinde toată înălţimea sufletească la care se poate ridica un om cu ajutorul Crucii.

Când a ajuns omul să poată rosti şi să poată trăi ceste cuvinte, a ajuns la un hotar mare. Viaţa lui deodată se rupe în două. De o parte rămâne viaţa cea trăită în orbie sufletească, în patimi şi desfătări lumeşti, iar de altă parte începe viaţa cea nouă, trăită cu Domnul şi Evanghelia Lui.

Iată-l pe acest om în sat, în mijlocul oamenilor. Viata i s-a schimbat cu totul. Se miră oamenii de schimbarea lui. Dintr-un trufaş şi îngâmfat ce era, iată-l păşind plin de smerenie, de parcă-i altul. Dintr-un iubitor de băuturi şi desfătări lumeşti, iată-l, dintr-o dată, retras de la crâşme, petreceri, strâmbătăţi şi din tot duhul acestei lumi. I s-au schimbat cu totul gusturile. Nu-i mai place decât de ceea ce are legătură cu Evanghelia şi cu sufletul său. Crâşma era mai înainte „biserica” lui; acum iubeşte biserica, şcoala şi tot ce îi poate fi de hrană pentru suflet şi minte.

Mai înainte abia silabisea, dar acum iată-l cât de frumos şi de bine citeşte în Biblie. Vremea ce şi-o petrecea în duminici şi în sărbători la crâşmă şi în fel de fel de sfaturi şi minciuni pline de otravă sufletească, acum o petrece citind în Biblie şi în alte cărţi religioase. De când a intrat în şcoala cea mare a Bibliei, s-a deşteptat cu mintea, s-a încălzit cu inima şi acum stă să înveţe pe alţii, încât se uimeşte lumea de el.

O duşmănie avea cu un vecin al său. Ani de zile a copt venin de ură şi răzbunare contra lui. Acum însă Domnul cel Răstignit îi strigă din inimă: „Omule! Eu am iertat pe cei ce Mă pironeau pe Cruce… Eu te-am iertat şi pe tine, iar tu nu poţi ierta pe de-aproapele tău?” Ion înţelege, se împacă degrab cu aproapele său; răsuflă uşurat şi făgăduieşte în faţa Crucii Mântuitorului că nu va mai urî pe nimeni în această lume decât Pe diavolul şi păcatul.

Batjocuri şi hule se ridică împotriva lui. Stă gata să răspundă cu asprime, ca mai înainte. Dar Domnul cel Răstignit îi strigă din inimă: „Eu am tăcut în faţa hulitorilor… Eu am tăcut în faţa celor care mă pălmuiau şi tu nu poţi tăcea şi răbda?” Ion înţelege, îşi pleacă fruntea şi răspunde rugându-se pentru cei care-l batjocoresc, aşa cum a făcut şi Domnul.

Un necaz dă peste el, ba parcă-i făcătură: de când a început o viaţă nouă, parcă mai des îl cercetează necazurile. E gata cât pe-aci să cârtească, dar Iisus cel Răstignit îi strigă din inimă: „Omule, Eu am purtat o Cruce grea pentru tine şi pentru păcatele tale!… Şi tu nu vrei să porţi nimic? O mică cruce ţi s-a pus şi ţie pe umeri şi tu vrei să te scapi de ea, vrei să o arunci?”
Ion înţelege, se ruşinează şi nu cârteşte niciodată împotriva necazurilor, ba încă simte un fel de plăcere să poarte şi el o cruce care să-i aducă neîncetat aminte de Domnul şi de sufletul său.

El trăia mai înainte numai pentru sine, trăia ca o omidă închisă în gogoaşă, în zgârcenie, în iubire numai de sine şi de interesele sale. Dar acum a ieşit din sine însuşi… El e acum gata să plângă cu cei ce plâng, gata să se bucure cu cei ce se bucură… El e acum gata să facă orice jertfe pentru Domnul, pentru sufletul său şi pentru alţii.

O schimbare mare, o schimbare din temelie s-a făcut în viaţa lui de când Jertfa Crucii Mântuitorului s-a adâncit în inima sa. El vede acum lumea prin lumina Crucii. El vede altfel, simte altfel, gândeşte altfel, vorbeşte altfel şi trăieşte altfel. El „toate le sufere, toate le crede, toate le rabdă, nu pizmuieşte, nu se trufeşte, nU caută ale sale, nu gândeşte răul, nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr” (I Cor. 13, 4-7). El poate acum să le facă pe toate acestea, pentru că în inima lui este izvorul dragostei, izvorul iertării şi izvorul puterii: Iisus, Cel răstignit pe Cruce.

O aşa viaţă înseamnă, dragă cititorule, viaţa cea adâncită în Crucea şi Jertfa Mântuitorului. Dacă este ceva ce ne lipseşte nouă, românilor, apoi este tocmai o astfel de viaţă. Ne trebuie o adâncire a vieţii noastre în Crucea Mântuitorului sau, mai bine-zis, Crucea şi Jertfa Mântuitorului trebuie să pătrundă mai adânc în inima şi-n viaţa noastră.

Crucea e semnul cel mai scump ce-l avem noi oamenii pe pământ. Numai că acest semn trebuie să fie, să se facă, un izvor de putere creştinească şi de viaţă creştinească. Crucea înseamnă biruinţă şi cu ea trebuie să trăim o viaţă de biruitori. Altfel rămânem în judecata ce ne-a făcut-o un misionar străin care, cercetând viaţa noastră religioasă, şi-a însemnat într-un loc cuvintele: „Viaţa românilor e plină de cruci şi… de păcate”. Crucea şi Jertfa Mântuitorului trebuie adâncite în inima şi viaţa noastră.

Rugăciune

Duhule Sfinte, Care m-ai trezit şi pe mine din somnul păcatelor, deschide şi inima mea să intre în ea izvorul vieţii şi al puterii: Crucea şi Jertfa Mântuitorului!… Deschide inima mea să se întipărească pe veci în ea chipul lui Iisus cel Răstignit.
Duhule Sfinte, adu-mi aminte clipă de clipă că viaţa este un dar al Celui răstignit pe Cruce şi că trebuie să o trăiesc întreagă cu El şi pentru El… Adu-mi aminte clină de clipă că eu nu mai sunt al meu,ci sunt al lui Iisus Hrisos, Care m-a răscumpărat cu un preţ mare…
Întăreste-mă, Duhule Sfinte, cu darul şi harul Tău, ca să nu mai trăiesc eu, ci să trăiască în mine Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit si S-a dat Pe Sine însuşi pentru mine” (Gal. 2, 20). Amin.

Părintele Iosif Trifa

error

Author: admin

Comentarii

  1. Slavit sa fie Domnul ! ce frumos si ce mingietor si cu cita dragoste ne vorbeste Domnul nostru si Mintuitorul nostru- .Dar …noi nu vrem si nu ne facem timp sa -l ascultam ,oare de ce ??
    Domnul sa va mituiasca pentru toata truda voastra,

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!