Viaţa noastră aici pe pământ se derulează pe un drum al cărui capăt poate sfârşi fie în viaţa veşnică, fie în osândă veşnică.
Dumnezeu ne-a dat libertate în a hotărî spre care capăt de drum să ne îndreptăm.
Pentru cei care ne apropiem nepăsători de capătul drumului numit osândă veşnică, poetul Alexandru Vlahuţă a scris, spre înţelepţirea noastră: „Nu de moarte mă cutremur, ci de veşnicia ei“. Iar Sfântul Apostol Petru ne învaţă: „Să trăim ca oameni liberi, dar să nu folosim libertatea ca acoperământ al răutăţii, ci ca robi ai lui Dumnezeu“ (I Petru 2, 16).
O, dar mulţi dintre noi nici nu ştim încotro mergem. Umblarea noastră pe acest pământ este o pendulare între bine şi rău, între viaţă şi moarte, între neprihănire şi păcat. Fiecare însă avem o chemare a Mântuitorului. Creatorul îşi cheamă mereu cununa creaţiei Sale. În aceasta se vede marea dragoste a lui Dumnezeu pentru omul făcut să trăiască în comuniune cu El. Momentul şi împrejurările chemării diferă de la om la om. Ce trist este că glasul lui Dumnezeu nu este auzit de către toţi!
Când auzim glasul chemării să ne înrolăm de îndată în Biserica luptătoare a lui Iisus Hristos, luând exemplu de la pescarii-ucenici ai Domnului, care au lăsat totul imediat ce au fost chemaţi spre a deveni pescari de oameni (Matei 4, 19).
Adevărata trăire de creştin în Biserică cere de la noi eforturi şi sacrificii. Dar toate acestea îşi primesc răsplata de la Cel Care nici nu grăbeşte şi nici nu întârzie. Pentru că spre răbdare şi pătimire am fost chemaţi, avându-L ca pildă de urmat pe Iisus Hristos, Care pentru mântuirea noastră a pătimit toate (I Petru 2, 21).
Slăvit să fie Domnul!
Iosif BADIU, Huedin
