Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Să călcăm pe urmele lui Hristos

Să călcăm pe urmele lui Hristos

Să călcăm pe urmele lui Hristos

Intrarea în Biserică se face prin Taina Sfântă a Botezului. Dar creştinul este creştin câtă vreme seamănă cu Hristos şi sfinţii Lui în purtare, umblare şi vestire. Sfântul Apostol Pavel spunea enoriaşilor săi să calce pe urmele paşilor săi, întrucât şi el calcă pe urmele lui Hristos. Aşadar, creştinul este chemat nu numai a se ospăta la mese, si ca să lucreze, să ostenească, să se jertfească pentru cauza Sfintelor Evanghelii (cf. I Tim 4, 8. 14). Doar pâinea câştigată cu sudoarea frunţii satură. Sufleteşte şi duhovniceşte nu multă vreme căldura focului aprins de alţii încălzeşte. Vine vremea când părinţii se ascund de vederea ta, nu mai sunt cu tine, şi ce vei face atunci dacă n-ai pe Dumnezeu şi hambarele-ţi sunt goale? Dacă te-ai ospătat la mesele dragostei, iar sufletul şi duhul ţi-au rămas lipsite de har, cum vei duce mai departe taina mântuirii după modelul celor ce s-au mutat în ceruri, să menţii focul aprins şi lumina arzând?

Aşa cum copilul ce se naşte are nevoie de hrană potrivită cu creşterea şi de căldura părintească, tot astfel creştinul, prin cei rânduiţi de Duhul Sfânt şi arătaţi mai sus, adică: apostoli, prooroci, evanghelişti, păstori şi învăţători (cf. Ef 4, 11-13), are nevoie de creştere, cunoaştere, putere şi înaintare spre statura omului desăvârşit, înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos.

Atingerea acestui mare şi însemnat obiectiv se face prin:

– împărtăşirea cu Sfintele Taine, cum am arătat mai sus; şi

– naşterea din nou, sau renaşterea. Credinţa mărturisită de naşi, la oficierea Tainei Sf. Botez, încetează când finul a crescut mare. El trebuie condus la Hristos-Domnul. Din Sfintele Evanghelii şi viaţa creştină, de-a lungul istoriei, aflăm şi despre un creştinism peticit, neînnoit prin har. Oamenii neînduhovniciţi se străduiesc să facă schimbări în oficierea cultului, în învăţătura dogmatică, a canoanelor, să le desfiinţeze chiar, să facă compromisuri cu păcatul, cu legea, cu învăţătura, numai să nu se nască din nou, să nu se despartă de idolii formalismului, ai sectarismului, care rod viaţa creştină cum roade gangrena.

Moartea creştinului faţă de păcat înseamnă viaţa lui, înseamnă înviere împreună cu Hristos. Cine vrea să intre în viaţă trebuie să moară întâi. Să moară dorinţelor fireşti, păcatului, şi viaţa să-i fie înnoită prin har, ca să se numească pe drept fiul lui Dumnezeu după har.

Timp de pregătire şi har / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!