Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Să citim împreună Sfânta Scriptură! – Luca 5

Să citim împreună Sfânta Scriptură! – Luca 5

Să citim împreună Sfânta Scriptură! – Luca 5

1. Pe când mulţimea Îl îmbulzea, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, şi El şedea lângă lacul Ghenizaret,
2. A văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele.
3. Şi urcându-Se într-una din corăbii care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat. Şi şezând în corabie, învăţa, din ea, mulţimile.
4. Iar când a încetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: Mână la adânc, şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi.
5. Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele.
6. Şi făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejele.
7. Şi au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se afunde,
8. Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos.
9. Căci spaima îl cuprinsese pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuitul peştilor pe care îi prinseseră.
10. Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni.
11. Şi trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El.
12. Şi pe când erau într-una din cetăţi, iată un om plin de lepră; văzând pe Iisus, a căzut cu faţa la pământ şi I s-a rugat zicând: Doamne, dacă voieşti, poţi să mă curăţeşti.
13. Şi întinzând El mâna, S-a atins de lepros, zicând: Voiesc, fii curăţat! Şi îndată s-a dus lepra de pe el.
14. Iar Iisus i-a poruncit să nu spună nimănui, ci, mergând, arată-te preotului şi, pentru curăţirea ta, du jertfa, precum a orânduit Moise, spre mărturie lor.
15. Dar şi mai mult străbătea vorba despre El şi mulţimi multe se adunau, ca să asculte şi să se vindece de bolile lor.
16. Iar El Se retrăgea în locuri pustii şi Se ruga.
17. Şi într-una din zile Iisus învăţa şi de faţă şedeau farisei şi învăţători ai Legii, veniţi din toate satele Galileii, din Iudeea şi din Ierusalim. Şi puterea Domnului se arăta în tămăduiri.
18. Şi iată nişte bărbaţi aduceau pe pat un om care era slăbănog şi căutau să-l ducă înăuntru şi să-l pună înaintea Lui;
19. Dar negăsind pe unde să-l ducă, din pricina mulţimii, s-au suit pe acoperiş şi, printre cărămizi, l-au lăsat cu patul în mijloc, înaintea lui Iisus.
20. Şi văzând credinţa lor, El le-a zis: Omule, iertate îţi sunt păcatele tale.
21. Iar fariseii şi cărturarii au început să cârtească, zicând: Cine este Acesta care grăieşte hule? Cine poate să ierte păcatele decât unul Dumnezeu?
22. Iar Iisus, cunoscând gândurile lor, răspunzând a zis către ei: Ce cugetaţi în inimile voastre?
23. Ce este mai uşor? A zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală şi umblă?
24. Iar ca să ştiţi că Fiul Omului are pe pământ putere să ierte păcatele, a zis slăbănogului: Ţie îţi zic: Scoală-te, ia patul tău şi mergi la casa ta.
25. Şi îndată, ridicându-se înaintea lor, luând patul pe care zăcuse, s-a dus la casa sa, slăvind pe Dumnezeu.
26. Şi uimire i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu şi, plini de frică, ziceau: Am văzut astăzi lucruri minunate.
27. Şi după aceasta a ieşit şi a văzut un vameş, cu numele Levi, care şedea la vamă, şi i-a zis: Vino după Mine.
28. Şi, lăsând toate, el s-a sculat şi a mers după El.
29. Şi I-a făcut Levi un ospăţ mare în casa sa. Şi era mulţime multă de vameşi şi de alţii care şedeau cu ei la masă.
30. Dar fariseii şi cărturarii lor murmurau către ucenicii Lui, zicând: De ce mâncaţi şi beţi împreună cu vameşii şi cu păcătoşii?
31. Şi Iisus, răspunzând, a zis către ei: N-au trebuinţă de doctor cei sănătoşi, ci cei bolnavi.
32. N-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă.
33. Iar ei au zis către El: Ucenicii lui Ioan postesc adesea şi fac rugăciuni, de asemenea şi ai fariseilor, iar ai Tăi mănâncă şi beau.
34. Iar Iisus a zis către ei: Puteţi, oare, să faceţi pe fiii nunţii să postească, cât timp Mirele este cu ei?
35. Dar vor veni zile când Mirele se va lua de la ei; atunci vor posti în acele zile.
36. Le-a spus lor şi o pildă: Nimeni, rupând petic de la haină nouă, nu-l pune la haină veche, altfel rupe haina cea nouă, iar peticul luat din ea nu se potriveşte la cea veche.
37. Şi nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi, altfel vinul nou va sparge burdufurile; şi se varsă şi vinul şi se strică şi burdufurile.
38. Ci vinul nou trebuie pus în burdufuri noi şi împreună se vor păstra.
39. Şi nimeni, bând vin vechi, nu voieşte de cel nou, căci zice: E mai bun cel vechi.

* * *

Cum se poate obţine, după Biblie, iertarea păcatelor

Un articol de: Pr. Prof. Univ. Petre Semen – 08 Dec, 2010 / Ziarul Lumina

Cuvântul “iertare” este exprimat în cărţile Scripturii Vechiului Testament prin următoarele; şalah â a ierta, a absolvi de o vină, de o greşeală; nasa â a ridica, a înălţa şi kipper â (forma Piel, formă ce exprimă o acţiune insistentă, repetată) cu sensul de a acoperi şi a uita ceva de care nu vrei să-ţi mai aminteşti.

Din Scriptură aflăm că izvorul oricărei iertări este singur Dumnezeu care este cel mai îndreptăţit să considere păcatele creaturilor Sale ca pe o ofensă contra puterii, a dreptăţii şi a iubirii Sale. Biblia celor două Testamente şi Sfânta Biserică ne învaţă că iertarea păcatelor se poate obţine în şapte feluri sau pe şapte căi, după cum urmează:

Şapte căi de obţinere a iertării
Cea dintâi iertare se realizează în momentul intrării în Biserică prin primirea Tainei Sf. Botez, în numele Sfintei Treimi, şi prin mărturisirea credinţei în Hristos-Dumnezeu, conform poruncii date de Hristos ucenicilor: Mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh (Matei 28, 19).
O a doua iertare a păcatelor au obţinut-o şi o mai obţin încă martirii adică cei care au dat sau dau mărturie despre Hristos, adică îl propovăduiesc pe El lumii, prin cuvânt şi fapte. De precizat că termenul martir nu înseamnă exclusiv a suferi moarte martirică pentru credinţa în Hristos, ci a-L propovădui până la jertfa supremă, dacă este cazul.
Cea de-a treia iertare a păcatelor o dă Dumnezeu omului care face milostenie, după cum ne-a asigurat Mântuitorul când a zis: Daţi încă milostenie din cele pe care le aveţi, şi iată, toate vă sunt curate (Luca 11, 41), adică vă veţi curăţi de păcate. Învăţătura despre binefacerile milosteniei o găsim şi în cartea Tobit care zice: Dă milostenie din cele ce ai şi de la nici un sărac să nu-ţi întorci faţa ta, şi atunci nici de la tine nu se va întoarce faţa lui Dumnezeu. Când ai mult, dă mai mult; dacă ai puţin, dă mai puţin, dar nu pregeta să faci milostenie. Şi îţi vei adăuga prin aceasta vistierie bogată pentru zile grele. Că milostenia izbăveşte de la moarte şi nu te lasă să te cobori în întuneric (cap. 4, 7-10).
O a patra iertare a păcatelor o poate obţine omul când este dispus să ierte şi el greşelile confraţilor săi. De aceasta ne asigură Însuşi Domnul Hristos când zice: Dacă veţi ierta fraţilor voştri din inimă păcatele lor, şi vouă vă va ierta Tatăl vostru păcatele voastre. Iar dacă nu veţi ierta fraţilor voştri din inimă, nici vouă nu vă va ierta Tatăl vostru (Matei 6, 14-15). Aşadar se impune să facem după cum Dumnezeu ne-a învăţat să spunem în rugăciune: Ne iartă nouă greşelile noastre (datoriile noastre), precum şi noi iertăm datornicilor noştri (Matei 6, 12). Se poate observa că numai în două fraze cu o structură paralelă apare de patru ori cuvântul iertare, şi respectiv a ierta. Prin urmare, buna relaţie cu Dumnezeu este implicit legată de buna relaţie cu oamenii, iar iertarea de la Dumnezeu devine cu evidenţă dependentă de iertarea pe care suntem dispuşi s-o acordăm noi înşine. Subliniem că anumite traduceri au redat după unele manuscrise mai vechi care zic: Si ne iartă nouă greşelile noastre, după cum şi noi am iertat celor ce ne-au greşit nouă. Prin urmare, nu-i suficient să-i promiţi lui Dumnezeu că vei ierta şi tu, ci trebuie să-i dovedeşti prin fapte că ai făcut-o deja.
Ca unul care era crescut în cultura şi tradiţia iudaică, Apostolul Petru era bine informat cu privire la iertarea aproapelui, dar nu foarte lămurit până unde se poate merge cu iertarea. Când a întrebat dacă într-adevăr se cuvine să ierţi de şapte ori proba fără nici un dubiu că era la curent cu învăţătura Sfintei Scripturi, dar voia totuşi să primească o confirmare oficială din partea Domnului Hristos. Cifra şapte în antichitatea iudaică exprima plenitudinea, desăvârşirea, dar pentru a ilustra şi mai bine infinita dispoziţie a lui Dumnezeu de a ierta, Hristos îi recomandă să fie dispus a ierta de şaptezeci de ori câte şapte şi rosteşte apoi înaintea ucenicilor pilda cu datornicul nemilostiv (Matei 18, 21-35).
“Cel ce va întoarce un păcătos de la greşeala căii sale îşi va acoperi mulţime de păcate”
Ce de-a cincea iertare a păcatelor se obţine de către om atunci când reuşeşte să-l întoarcă pe cel păcătos pe calea cea dreaptă de pe căile păcătoase pe care a apucat-o, după cum ni se făgăduieşte de Dumnezeu Însuşi, prin dumnezeiasca Scriptură: Cel ce va întoarce un păcătos de la greşeala căii sale, izbăveşte sufletul de moarte şi îşi va acoperi mulţime de păcate (Iacob 5, 20).
A şasea iertare de păcate se obţine de către omul păcătos, dar credincios care totuşi îl iubeşte pe Dumnezeu din toată inima sa, în pofida tuturor slăbiciunilor şi a scăderilor sale morale. De aceasta ne asigură Hristos care a zis despre femeia cea păcătoasă: Amin (adică adevărat) îţi spun că i se iartă ei toate păcatele sale cele multe, pentru că mult a iubit pe Dumnezeu (Luca 7, 47). De altfel şi Sf. Petru grăieşte la fel: iubirea acoperă mulţime de păcate (I Petru 4, 8).
În final ce de-a şaptea şi probabil cea mai la îndemâna oricărui om este iertarea ce se obţine prin pocăinţă, numită şi al doilea botez (Ps. 6, 7; 41, 4), când cel care a păcătuit îl va imita pe regele David plângându-şi până la lacrimi păcatele, şi nici atunci nu se va ruşina a se mărturisi lui Hristos-Dumnezeu, prin mijlocirea preotului, aşa cum grăieşte psalmistul: Am zis: “Voi rosti împotriva mea nedreptatea mea Domnului” şi Tu ai iertat păgânătatea inimii mele (Ps. 31, 5). Este vorba aici de regele David care prin păcat este conştient că a devenit vinovat de osânda lui Dumnezeu şi şi-a propus în sine să mărturisească păcatul săvârşit şi îndată mărturisindu-se a zis: am greşit înaintea Domnului (II Regi 21, 13). Ca urmare a mărturisirii făcute înaintea profetului Natan, David a primit iertarea. Prin cuvintele psalmistului David: Pentru aceasta se va ruga către Tine tot cuviosul (credinciosul) la vreme potrivită (vers. 7) suntem asiguraţi că orice om care îşi va mărturisi înaintea lui Dumnezeu păcatul său va fi iertat.
Sfinţii Părinţi mai observă un lucru minunat în cazul acestui fost mare păcătos, David, şi anume că în calitate de prooroc vesteşte ca din partea Domnului pentru toţi acei creştini, care în vreme cuviincioasă, adică în aceea de după venirea lui Hristos, şi după propovăduirea Evangheliei, vor primi prin mărturisire izbăvirea de păcate. Când cel care a păcătuit îl va imita pe regele David spălându-şi aşternutul său cu lacrimi, adică plângându-şi în fiecare noapte greşeala sa, sau măcar ziua, va fi iertat. Scriptura Sfântă ne mai spune de nenumărate ori că Dumnezeu nu a refuzat pe nici unul dintre oameni, oricât de mari păcătoşi ar fi fost, dacă au venit la El cu pocăinţă smerită cerând iertarea păcatelor. Observăm din toată Scriptura că Dumnezeu îl iubeşte pe păcătosul care se căieşte din toată inima de păcatele sale, dar îl şi ceartă uneori pentru ele în ideea de a-l determina să conştientizeze cât mai mult vinovăţia faţă de Domnul şi să nu se mai întoarcă la păcat. O aflăm de la profetul Iezechiel care zice, ca din partea Domnului: Dreptatea dreptului nu-l va scăpa în ziua păcătuirii lui, iar nelegiuitul nu va cădea pentru nelegiuirea sa în ziua întoarcerii sale de la nelegiuirea sa, precum nici dreptul în ziua nelegiuirii sale nu va putea rămâne cu viaţă pentru dreptatea sa (cap. 33, 12). (Intertitlurile aparţin redacţiei)

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!