Oastea Domnului

Să citim împreună Sfânta Scriptură! – Marcu 13

1. Şi ieşind din templu, unul dintre ucenicii Săi I-a zis: Învăţătorule, priveşte ce fel de pietre şi ce clădiri!
2. Dar Iisus a zis: Vezi aceste mari clădiri? Nu va rămâne piatră peste piatră să nu se risipească.
3. Şi şezând pe Muntele Măslinilor, în faţa templului, Îl întrebau, de o parte, Petru, Iacov, Ioan şi cu Andrei:
4. Spune-ne nouă când vor fi acestea? Şi care va fi semnul când va fi să se împlinească toate acestea?
5. Iar Iisus a început să le spună: Vedeţi să nu vă înşele cineva.
6. Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând că sunt Eu, şi vor amăgi pe mulţi.
7. Iar când veţi auzi de războaie, şi de zvonuri de războaie, să nu vă tulburaţi, căci trebuie să fie, dar încă nu va fi sfârşitul.
8. Şi se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie, vor fi cutremure pe alocuri şi foamete şi tulburări vor fi. Iar acestea sunt începutul durerilor.
9. Luaţi seama la voi înşivă. Că vă vor da în adunări şi veţi fi bătuţi în sinagogi şi veţi sta înaintea conducătorilor şi a regilor, pentru Mine, spre mărturie lor.
10. Ci mai întâi Evanghelia trebuie să se propovăduiască la toate neamurile.
11. Iar când vă vor duce ca să vă predea, nu vă îngrijiţi dinainte ce veţi vorbi, ci să vorbiţi ceea ce se va da vouă în ceasul acela. Căci nu voi sunteţi cei care veţi vorbi, ci Duhul Sfânt.
12. Şi va da frate pe frate la moarte şi tată pe copil şi copiii se vor răzvrăti împotriva părinţilor şi îi vor ucide.
13. Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până la urmă, acela se va mântui.
14. Iar când veţi vedea urâciunea pustiirii, stând unde nu se cuvine – cine citeşte să înţeleagă – atunci cei ce vor fi în Iudeea să fugă în munţi,
15. Şi cel de pe acoperiş să nu se coboare în casă, nici să intre ca să-şi ia ceva din casa sa,
16. Şi cel ce va fi în ţarină să nu se întoarcă îndărăt, ca să-şi ia haina.
17. Dar vai celor ce vor avea în pântece şi celor ce vor alăpta în zilele acelea!
18. Rugaţi-vă, dar, ca să nu fie fuga voastră iarna.
19. Căci în zilele acelea va fi necaz cum nu a mai fost până acum, de la începutul făpturii, pe care a zidit-o Dumnezeu, şi nici nu va mai fi.
20. Şi de nu ar fi scurtat Domnul zilele acelea, n-ar scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi, pe care i-a ales, a scurtat acele zile.
21. Şi atunci dacă vă va zice cineva: Iată, aci este Hristos, sau iată acolo, să nu credeţi.
22. Se vor scula hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor face semne şi minuni, ca să ducă în rătăcire, de se poate, pe cei aleşi.
23. Dar voi luaţi seama. Iată dinainte v-am spus vouă toate.
24. Ci în acele zile, după necazul acela, soarele se va întuneca şi luna nu-şi va mai da lumina ei.
25. Şi stelele vor cădea din cer şi puterile care sunt în ceruri se vor clătina.
26. Atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori, cu putere multă şi cu slavă.
27. Şi atunci El va trimite pe îngeri şi va aduna pe aleşii Săi din cele patru vânturi, de la marginea pământului până la marginea cerului.
28. Învăţaţi de la smochin pilda: Când mlădiţa lui se face fragedă şi înfrunzeşte, cunoaşteţi că vara este aproape.
29. Tot aşa şi voi, când veţi vedea împlinindu-se aceste lucruri, să ştiţi că El este aproape, lângă uşi.
30. Adevărat grăiesc vouă că nu va trece neamul acesta până ce nu vor fi toate acestea.
31. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.
32. Iar despre ziua aceea şi despre ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl.
33. Luaţi aminte, privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi când va fi acea vreme.
34. Este ca un om care a plecat în altă ţară şi, lăsându-şi casa, a dat puterea în mâna slugilor, dând fiecăruia lucrul lui, iar portarului i-a poruncit să vegheze.
35. Vegheaţi, dar, că nu ştiţi când va veni stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cântatul cocoşilor, sau dimineaţa.
36. Ca nu cumva venind fără veste, să vă afle pe voi dormind.
37. Iar ceea ce zic vouă, zic tuturor: Privegheaţi!

* * *

A sosit timpul roadelor!

Pr. Zisu Iulian

Deniile ca slujbă de seară aveau să anticipeze privegherea din catacombe, unde creştinii vor cânta: „Lumină lină a sfintei Slave a Tatălui ceresc”. Evangheliștii prezenți la drama evenimentelor ne poartă pas cu pas pe aceste urme sfinte, ca să înţelegem că pentru a noastră Mântuire S-a pogorât Mântuitorul Hristos din Ceruri. Călcând cu credinţă pe urmele Golgotei, toate generaţiile vor găsi răspuns la întrebările timpurilor. Dacă suntem sinceri şi încercăm să ne îndreptăm, ne vom regăsi pe această mare scenă ca protagonişti, de o parte sau de alta a Crucii lui Hristos. Slujba Deniei nu este doar o rugăciune, ci şi o meditaţie pe care o aduce mesajul Evangheliilor Patimilor în această Săptămână Mare. Tot omul care vine în lume, cel puţin acum în al 12-lea ceas, să nu-L părăsească pe Iisus şi, nesilit de nimeni, să ridice de jos Crucea Lui cea Sfântă. Apasați de povara şi greutatea propriilor păcate vom pune mai mult preţ pe sufletul nostru care s-a Răscumpărat cu preţ de Jertfă. Dacă nici creştinii nu vor înţelege că totul s-a făcut pentru noi, vom avea parte de un creştinism dramatic. Cuvintele rostite de Mântuitorul  se împlinesc chiar sub ochii noştri, iar apostolul Matei concluzionează în capitolul XXIV că trebuie să fim pregătiţi pentru Viaţa Veacului ce va să fie, deoarece totul se va petrece întocmai profețiilor biblice. Vor veni hristoşi mincinoşi care vor încerca să zdruncine dreapta credinţă prin soroace şi calcule la date apocaliptice. Vor fi războaie, foamete, boli molipsitoare, cutremure, dar acesta este doar începutul durerilor. Drepţii vor fi prigoniţi şi dragostea pentru credinţă a multora se va răci. Păcatul va deveni virtute, omul fărădelegii va fi găsit cinstit şi urâciunea pustiirii îşi va face de cap. Semne mari vor fi în cer şi pe pământ, dar înainte de toate Evanghelia se va propovădui la toate neamurile. Crucea ca semn al Fiului va brăzda universurile, îngerii îşi vor face datoria şi toţi vor înţelege că Dumnezeu nu a glumit: ,,Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele mele nu”. Pe cale fiind, lui Dumnezeu I se face foame şi se duce spre un smochin ca să-i culeagă roadele. Uimiţi de gest, deoarece nu era decât înfrunzit, la întoarcere ucenicii au văzut că se uscase, dar au înţeles mai târziu cauza: nu a fost în stare să-L hrănească pe Dumnezeu. A încetat mila şi a venit deodată răzbunarea? Nu smochinul e problema, ci omul! Chemării de Sus i se răspunde doar cu Da sau: Iată-mă! Un filozof, plimbându-se printr-o grădină, impresionat de podoaba arborilor, se adresează unei crengi: „Vorbeşte-mi, despre Dumnezeu!”. Şi în loc de răspuns ea a înflorit. Cât timp îţi mai trebuie omule? Ne vrea să fim de folos, nu reci, aspri, indiferenţi ca vremurile, trecători obosiţi, plictisiţi care nu au înţeles nimic de la Viaţă. Nu ne putem scuza la infinit. Vrem îngăduinţă, dar ne purtăm la fel! Până şi plantele reacţionează la sonoritatea portativului, iar ţie nu-ţi pasă de binele tău! Vremea deja trecuse, căci acolo era Veşnicia. Într-o realitate totul trebuie făcut la timp, ca dragostea pentru Dumnezeu să nu se usuce. Timpul este acum, de la tinereţe. Oricând, despre oricine, se poate vorbi la trecut. Cel puţin să-şi fi plecat crengile. O, îngenunchere, pregăteşte motivarea la Taina spovedaniei. Dumnezeu iartă, dar nu se lasă păcălit!

Sursă foto: doxologia.ro

Lasă un răspuns