Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Să citim împreună Sfânta Scriptură! – Marcu 4, 22-41

Să citim împreună Sfânta Scriptură! – Marcu 4, 22-41

Să citim împreună Sfânta Scriptură! – Marcu 4, 22-41

22. Căci nu e nimic ascuns ca să nu se dea pe faţă; nici n-a fost ceva tăinuit, decât ca să vină la arătare.
23. Cine are urechi de auzit să audă.
24. Şi le zicea: Luaţi seama la ce auziţi: Cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura; iar vouă celor ce ascultaţi, vi se va da şi vă va prisosi.
25. Căci celui ce are i se va da; dar de la cel ce nu are, şi ce are i se va lua.
26. Şi zicea: Aşa este împărăţia lui Dumnezeu, ca un om care aruncă sămânţa în pământ,
27. Şi doarme şi se scoală, noaptea şi ziua, şi sămânţa răsare şi creşte, cum nu ştie el.
28. Pământul rodeşte de la sine: mai întâi pai, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic.
29. Iar când rodul se coace, îndată trimite secera, că a sosit secerişul.
30. Şi zicea: Cum vom asemăna împărăţia lui Dumnezeu, sau în ce pildă o vom închipui?
31. Cu grăuntele de muştar care, când se seamănă în pământ, este mai mic decât toate seminţele de pe pământ;
32. Dar, după ce s-a semănat, creşte şi se face mai mare decât toate legumele şi face ramuri mari, încât sub umbra lui pot să sălăşluiască păsările cerului.
33. Şi cu multe pilde ca acestea le grăia cuvântul după cum puteau să înţeleagă.
34. Iar fără pildă nu le grăia; şi ucenicilor Săi le lămurea toate, deosebi.
35. Şi în ziua aceea, când s-a înserat, a zis către ei: Să trecem pe ţărmul celălalt.
36. Şi lăsând ei mulţimea, L-au luat cu ei în corabie, aşa cum era, căci erau cu El şi alte corăbii.
37. Şi s-a pornit o furtună mare de vânt şi valurile se prăvăleau peste corabie, încât corabia era aproape să se umple.
38. Iar Iisus era la partea dindărăt a corăbiei, dormind pe căpătâi. L-au deşteptat şi I-au zis: Învăţătorule, nu-Ţi este grijă că pierim?
39. Şi El, sculându-Se, a certat vântul şi a poruncit mării: Taci! Încetează! Şi vântul s-a potolit şi s-a făcut linişte mare.
40. Şi le-a zis lor: Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Cum de nu aveţi credinţă?
41. Şi s-au înfricoşat cu frică mare şi ziceau unul către altul: Cine este oare, Acesta, că şi vântul şi marea I se supun?

* * *

– “Cine are urechi de auzit sa auda! Cu aceste cuvinte incheie Domnul talcuirea pildei Sale, la fel cum a incheiat pilda insasi dupa ce a spus-o poporului. Mai mult, a strigat. De doua ori a spus aceleasi cuvinte, si de amandoua ori a strigat. Striga. De ce? Ca sa destepti auzul launtric al surzilor; ca sa rasune prin veacuri de-viata-datatoarea intelepciune si s-o auda toate neamurile pana la sfarsitul lumii.stnikolaivelimirovich.jpg

Cine are urechi de auzit sa auda! striga Prietenul omenirii, Prietenul tuturor celor asupra carora se reped negrele rapitoare ale vazduhului ca asupra unui ogor al nimanui. Striga a primejdie. Striga ca sa arate singura, stramta cale de scapare din stricaciunea si valvataia lumii. Striga ca sa se vada ca aici nu sunt in joc haine, pamanturi sau case, ci insasi viata.

Nu striga de manie asupra oamenilor, ci striga ca o mama care isi vede copiii incoltiti de serpi. Copiii se joaca, nici nu vad serpii, dar mama ii vede. Iar cand copiii vad serpii, nici nu stiu incotro s-o apuce, ci mama stie. Si striga la copii.

Si Hristos striga la oameni, pana la sfarsitul veacurilor: Cine are urechi de auzit sa auda!

(Sfantul Nicolae Velimirovici, Predica la Duminica Samanatorului, sursa, aici)

* * *

Credința cât un grăunte de muștar

Sunt multe modurile în care Mântuitorul Hristos ne pune la punct, cot la cot cu Apostolii Săi și contemporanii acestora. Evanghelia Duminicii acesteia (Matei 17, 14-23) este o astfel de ocazie, de reconsiderare a lucrurilor care ne apar importante în viața duhovnicească. Avem uneori tendința de a ne da mai credincioși decât suntem, mai rugători decât putem fi cu adevărat, mai creștini decât Hristos Însuși. Un tată cu un fiu lunatic, cerând ajutor Domnului dinaintea neputinței celorlalți, ne obligă să redescoperim funcția smereniei în cunoașterea lui Dumnezeu, în lucrul cu El. Pentru că nu de augumentările noastre îngâmfate are Mântuitorul nevoie, ci de „grăuntele de muștar”, infima sămânță ce face să fie vie credința.

Este ceea ce ne transmite atât de minunat Mitropolitul Antonie de Suroj: „Meditația e o activitate a gândirii, în timp ce rugăciunea este refuzul oricărei gândiri. După învățătura Părinților răsăriteni, chiar și gândurile pioase, considerațiile teologice cele mai profunde și mai înalte, dacă apar în timpul rugăciunii, trebuie considerate ca o ispită și respinse; fiindcă, spun Părinții, e nebunesc a te gândi la Dumnezeu, uitând că te afli în prezența Sa. Toți îndrumătorii duhovnicești ai Ortodoxiei ne pun în gardă împotriva unei substituiri a întâlnirii cu Dumnezeu, cu o reflecție asupra lui Dumnezeu” (Rugăciunea vie, Ed. Theosis, Oradea, 2013, p. 81). Iată grăuntele de muștar care ține vie limpezimea credinței, bucuroasa smerenie în care îți cunoști limitele și ți le apropii de ceea ce caută Dumnezeu în tine, pentru a fi al Lui! Nu despre neputința oamenilor este vorba în nevindecarea fiului lunaticului, ci de lipsa de încredere în ei înșiși. Mântuitorul ne cere să credem în El și să credem în încrederea pe care El o are în noi, fără nicio rezervă. Ne cere să ne creștem credința prin comuniune, să ne respectăm unii altora darurile prin care ne-a înnobilat, de dragul mânturii noastre. Ne cere să fim Biserică, Trup al Său tainic, în care fiecare ne avem locul, prin articularea de El, Care ne este Iubire. Fie să plinim acestea măcar cât o grăunță de muștar, în mersul ei spre rodire, spre soare!

Pr. Constantin Necula
Duminici de fiecare zi
Editura Agnos
Sibiu, 2016

* * *

Văzând furtuna care s-a pornit pe mare, ucenicii speriaţi au venit la Domnul Iisus Hristos şi L-au întrebat: „Învățătorule, nu-Ți este grijă că pierim?“ Ne mărturiseşte Evanghelia că în timp ce Apostolii se luptau cu valurile mari, Mântuitorul dormea aşezat în partea din spate a corabiei. Aparenta neimplicare a Domnului Hristos venea în contrast cu zbuciumul celor din corabie. Era întuneric, marea învolburată şi ucenicii disperaţi. Ei luptau să-şi salveze vieţile, iar El dormea. Ne întrebăm: oare Mântuitorul chiar nu vedea situaţia ucenicilor? Să nu uităm că El Se afla în partea din spate a corabiei, adică acolo unde este cârma. În furtună fiind, corabia era cârmuită de Mântuitorul. Apostolii au fost mustraţi pentru puţina lor credinţă. Era lângă ei Cel care vindecase boli incurabile şi izgonise demonii. El are în grijă ca sufletele noastre să ajungă la limanul cel neînviforat, chiar înconjuraţi fiind de puternice furtuni. Trebuie să strigăm, de auzit, sigur El ne aude!

Un articol de: Dumitru Păduraru

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!