Să citim împreună Sfânta Scriptură! – Marcu 5, 1-20

1. Şi a venit de cealaltă parte a mării în ţinutul Gadarenilor.
2. Iar după ce a ieşit din corabie, îndată L-a întâmpinat, din morminte, un om cu duh necurat,
3. Care îşi avea locuinţa în morminte, şi nimeni nu putea să-l lege nici măcar în lanţuri,
4. Pentru că de multe ori fiind legat în obezi şi lanţuri, el rupea lanţurile, şi obezile le sfărâma, şi nimeni nu putea să-l potolească;
5. Şi neîncetat noaptea şi ziua era prin morminte şi prin munţi, strigând şi tăindu-se cu pietre.
6. Iar văzându-L de departe pe Iisus, a alergat şi s-a închinat Lui.
7. Şi strigând cu glas puternic, a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Te jur pe Dumnezeu să nu mă chinuieşti.
8. Căci îi zicea: Ieşi duh necurat din omul acesta.
9. Şi l-a întrebat: Care îţi este numele? Şi I-a răspuns: Legiune este numele meu, căci suntem mulţi.
10. Şi Îl rugau mult să nu-i trimită afară din acel ţinut.
11. Iar acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci, care păştea.
12. Şi L-au rugat, zicând: Trimite-ne pe noi în porci, ca să intrăm în ei.
13. Şi El le-a dat voie. Atunci, ieşind, duhurile necurate au intrat în porci şi turma s-a aruncat de pe ţărmul înalt, în mare. Şi erau ca la două mii şi s-au înecat în mare.
14. Iar cei care-i păşteau au fugit şi au vestit în cetate şi prin sate. Şi au venit oamenii să vadă ce s-a întâmplat.
15. Şi s-au dus la Iisus şi au văzut pe cel demonizat şezând jos, îmbrăcat şi întreg la minte, el care avusese legiune de demoni, şi s-au înfricoşat.
16. Iar cei ce au văzut le-au povestit cum a fost cu demonizatul şi despre porci.
17. Şi ei au început să-L roage să se ducă din hotarele lor.
18. Iar intrând El în corabie, cel ce fusese demonizat Îl ruga ca să-l ia cu El.
19. Iisus însă nu l-a lăsat, ci i-a zis: Mergi în casa ta, la ai tăi, şi spune-le câte ţi-a făcut ţie Domnul şi cum te-a miluit.
20. Iar el s-a dus şi a început să vestească în Decapole câte i-a făcut Iisus lui; şi toţi se minunau.

* * *

Oameni chinuiţi de duhurile cele ne­curate din evanghelie sunt şi astăzi destui, numai că noi n-avem ochi sufleteşti să-i vedem şi n-avem minte duhovnicească să înţelegem acest lucru. Oamenii de azi cred că duh necurat au numai bolnavii cei ce ameţesc, scrâşnesc din dinţi şi fac spumă gură. Însă de duh necurat e „cuprins” şi e „legat” şi cel ce are pa­timi şi năravuri urâte: beţivul, des­frânatul, lacomul, mâniosul etc. Eu în fiecare sâmbătă noaptea aud răcnete fioroase trecând pe sub fereastra casei mele. Sunt răcnetele celor care au chefuit pe la crâşme. Oare nu sunt şi aceştia nişte îndrăciţi legaţi în lanţurile satanei ca cei din Evan­ghelie? Ba da. Cu ajutorul patimilor, satana se face stăpân pe voinţa omului şi îl face robul lui. O, cum ştie satana să-l lege pe om cu ajutorul patimilor! Patima e mai întâi o aţă subţire, pe care o poţi rupe uşor. Cel dintâi pahar e numai o aţă slabă. Dar pe urmă aţa se tot îngroaşe, se face şpargă mai greu de rupt şi pe urmă s-a făcut lanţ grozav cu care satana îl leagă pe om. E plină lumea de azi cu astfel de lanţuri ce nu zuruie. Din aceste lanţuri numai Mântuitorul te poate scăpa. Numai când te apropii de Mântuitorul, diavolii patimilor încep a se cutremura sau „a se munci”, cum zice evanghelia. O, ce lucru grozav e să trăieşti o viaţă legată în lanţurile de robie ale diavolului! Toţi cei chinuiţi de patimi, toţi cei legaţi în lanţurile patimilor, apropiaţi-vă de Domnul ca să luaţi tămăduire şi scăpare din robia diavolului!

Evanghelia ne spune că dia­volii au cerut voie să intre în porci. Oare de ce? Pentru că diavolii ştiau că nu-i mare deosebirea între cei îndrăciţi şi porci. „Dă-ne, Doamne, voie să întrăm în porci – vor fi zis diavolii – pentru că nu se deosebesc prea mult porcii de oa­menii din care ne-ai scos. Ne-a reuşit să-i aducem şi pe aceşti oa­meni în rând cu dobitoacele”… Se pare că diavolii se folosesc şi azi de această cerere şi îngăduinţă a Mân­tuitorului. „Dă-ne, Doamne, voie să intrăm în porci”… Diavolul îşi caută şi azi sălaş în suflete ticăloşite şi îndobitocite. Sau, mai bine zis, cu ajutorul patimilor, diavolul îl îndo­bitoceşte pe om, ca apoi să se poată aşeza în el ca într-o casă plăcută. Văzut-aţi, spre pildă, cum îl îndobitoceşte pe om satana cu patima beţiei? Şi înfăţişarea din afară a omului beţiv se îndobitoceşte. Aşişderea se îndobitoceşte şi desfrânatul, zgârcitul, lacomul, mâniosul etc.

Dragă cititorule! Locul de plăcere şi de şedere al diavolului este murdăria, dobitocia şi ticăloşia cea sufletească şi trupească. Când un om începe a se ticăloşi cu sufle­tul, începe a se murdări, dia­volul îndată se apropie, strigând cu bucurie: „Iacă, mi se deschide iar un loc plăcut de şedere… Aicea-i de mine!”… Diavolului îi place şi azi de „porci” şi cere şi azi să între în „porci”, în cei dobitociţi de patimile cele rele. De un suflet ce se ţine curat, de un suflet ce-şi spală mereu veşmântul în sângele Mântuitorului (Apoc 7, 14), de acela satana nu se poate apropia. Un astfel de suflet ai şi tu?

Plină de învăţătură sufletească este apoi şi purtarea gadarenilor. Înainte de a trece la aceasta, se ri­dică mai întâi întrebarea: de ce a înecat Iisus o turmă întreagă de porci, de ce paguba aceasta, când putea să-i trimită pe diavoli direct în apa mării? Mântuitorul voia prin aceasta să arate valoarea sufletului, voia să arate preţul unui suflet mântuit. „Un suflet mântuit preţuieşte mai mult decât toată lumea”, zicea Iisus. Dar nu aşa s-au gândit şi gadarenii. Ei s-au întristat foarte când au înţeles că li s-au prăpădit porcii. Izbăvirea celor două suflete din lanţurile dia­volului pentru ei nu însemna nimic. Această izbăvire era pentru ei o „nenorocire”, o „întâmplare slabă” şi, pe Cel ce le-a adus această neno­rocire, pe Iisus, L-au poftit să iasă numaidecât din hotarele lor. O, nebunilor gadareni! Slabă judecată aţi avut. Domnul a pus în faţa voa­stră două sunete mântuite şi turma porcilor, şi voi aţi ales porcii! Dar să nu-i mustrăm pe gadareni, căci aşa suntem şi noi. Orice creştin este pus să aleagă între porci şi suflet… între dobitoceştile patimi şi mântuirea sufletului… Orice creştin este pus să aleagă din două una: ori jertfeşte dobitoceştile pa­timi, ca să rămână cu Domnul, ori Îl pofteşte pe Domnul să iasă din hotarele vieţii sale, ca să poată rămâ­ne cu dobitoceştile patimi. Şi, vai, creştinii de azi aleg ca şi gadarenii: porcii, dobitoceştile patimi, de dragul cărora Îl poftesc pe Domnul să iasă din hotarele vieţii lor.

Evanghelia cu gadarenii se petrece şi azi. Lumea de azi e o Gadară uriaşă. Hotarele vieţii cre­ştinilor de azi sunt pline de porcii dobitoceştilor patimi. De aceşti porci să nu te atingi, căci îndată se su­pără oamenii şi te poftesc să-i laşi în pace. De când eram preot tânăr la sate, mi-aduc aminte că începu­sem a predica să lase oamenii da­tina de a face jocuri şi petreceri duminica şi în sărbători. Dar tot satul s-a sculat în capul meu cu vorbele: „Da’ ce, popa vrea să ne strice nouă datinile noastre?… Da, el vrea să ne scoată din sat obice­iurile noastre din bătrâni?”… Adică oamenii protestau ca nu cumva să li se înece turma dobitoceştilor pa­timi şi năravuri urâte.

Gadarenii erau cuprinşi de du­hul grijilor şi averilor acestei lumi, de aceea nu L-au înţeles pe Iisus. Ei vedeau rosturile vieţii numai în tur­mele de porci şi în alergările lor, de aceea L-au poftit pe Iisus să-i lase în pace cu predicile Lui. O, câţi dintre creştinii de azi nu sunt tot aşa! Duhul cel rău al patimilor, al grijilor şi alergărilor acestei vieţi îi face pe oameni să nu aibă răgaz pen­tru Mântuitorul şi pentru cele su­fleteşti.

Porcii în care intraseră diavolii s-au înecat în valurile mării. Spre valurile pieirii veşnice aleargă şi azi toţi cei pe care satana i-a legat în lanţurile patimilor şi le-a îndobitocit sufletul. Din această pieire numai singur Mântuitorul îl poate scăpa pe om. Să ne apropiem de El, să-L primim cu adevărat pe El, şi satana îşi va pierde îndată orice putere asu­pra noastră şi va fugi ruşinat.

«Lumina Satelor» nr. 27 / 27 iunie 1926, p. 3

Alte tâlcuiri la Evanghelii ale Părintelui Iosif Trifa – Sibiu : Oastea Domnului, 2016

* * *

Nimic n-a făcut Iisus la întâmplare. Astfel S-a suit în corabie, cu un scop bine determinat: acela de a dezlega un suflet de muncile legătorului de demoni, care se chinuia în ţinuturile gadarenilor.

Pe mare s-a stârnit fără veste o furtună. Iisus a certat pe cine avea de certat din spatele vântului şi valurilor apei şi s-a făcut linişte mare.

De cealaltă parte a mării, Îl întâmpină pe Iisus altă furtună, într-un suflet în care dracii stârniseră viforul cel mai de pe urmă al pustiirii şi decăderii. Făcuseră dintr-un om o fiară care rupea lanţurile şi un criminal care pustiise aceea parte a gadarenilor.

Diavolii îi dăduseră în locul însuşirilor de om, fioroasa libertate de a fi între oameni un drac. Ei bine, totuşi, omul acesta avea un suflet, Iisus propovăduise în multe locuri că „sufletul este mai de preţ decât toată lumea, şi ce-ar da omul în schimb pentru sufletul său?”. De aceea, cu prilejul îndrăcitului din Gadara, Iisus o ia pe altă cale: arată cu o minune preţul unui suflet. A pus în cumpănă un suflet, al celui mai decăzut dintre oameni cu preţul, deocamdată, al unei turme de 2000 de porci, nu încă cu toată lumea. Şi a dat pierzării turma de porci a gadarenilor, pentru mântuirea unui suflet.

Cumpăna aceasta, între preţul unui suflet în ochii lui Dumnezeu şi preţul turmei de porci în ochii gadarenilor a ieşit cu scandal. Şi poate tocmai scandalul ce a urmat pune mai bine în cumpănă valoarea sufletului, întrucât gadarenii au trebuit să mintă preţul sufletului pe care îl pierduseră ei în porci.

Răi de pagubă cum erau, tot oraşul ieşi întru întâmpinarea Lui şi văzându-L Îl rugară să Se ducă de pe hotarele lor (Matei 8, 34; Luca 8, 37). Cu alte cuvinte, pentru paguba pe care le-a făcut-o „L-au dat pe Dumnezeu afară din hotarele lor”. Ei s-au declarat pentru porci, nu pentru suflet! Iisus S-a conformat: „Intrând în corabie, S-a înapoiat”. Atâta avea de făcut: gadarenilor le-a dat un misionar. Şi un fost îndrăcit nu este un misionar de rând.