Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Să citim împreună Sfânta Scriptură! – Marcu 6, 1-29

Să citim împreună Sfânta Scriptură! – Marcu 6, 1-29

Să citim împreună Sfânta Scriptură! – Marcu 6, 1-29

1. Şi a ieşit de acolo şi a venit în patria Sa, iar ucenicii Lui au mers după El.
2. Şi, fiind sâmbătă, a început să înveţe în sinagogă. Şi mulţi, auzindu-L, erau uimiţi şi ziceau: De unde are El acestea? Şi ce este înţelepciunea care I s-a dat Lui? Şi cum se fac minuni ca acestea prin mâinile Lui?
3. Au nu este Acesta teslarul, fiul Mariei şi fratele lui Iacov şi al lui Iosi şi al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu sunt, oare, surorile Lui aici la noi? Şi se sminteau întru El.
4. Şi le zicea Iisus: Nu este prooroc dispreţuit, decât în patria sa şi între rudele sale şi în casa sa.
5. Şi n-a putut acolo să facă nici o minune, decât că, punându-Şi mâinile peste puţini bolnavi, i-a vindecat.
6. Şi se mira de necredinţa lor. Şi străbătea satele dimprejur învăţând.
7. Şi a chemat la Sine pe cei doisprezece şi a început să-i trimită doi câte doi şi le-a dat putere asupra duhurilor necurate.
8. Şi le-a poruncit să nu ia nimic cu ei, pe cale, ci numai toiag. Nici pâine, nici traistă, nici bani la cingătoare;
9. Ci să fie încălţaţi cu sandale şi să nu se îmbrace cu două haine.
10. Şi le zicea: În orice casă veţi intra, acolo să rămâneţi până ce veţi ieşi de acolo.
11. Şi dacă într-un loc nu vă vor primi pe voi, nici nu vă vor asculta, ieşind de acolo, scuturaţi praful de sub picioarele voastre, spre mărturie lor. Adevărat grăiesc vouă: Mai uşor va fi Sodomei şi Gomorei, în ziua judecăţii, decât cetăţii aceleia.
12. Şi ieşind, ei propovăduiau să se pocăiască.
13. Şi scoteau mulţi demoni şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau.
14. Şi a auzit regele Irod, căci numele lui Iisus se făcuse cunoscut, şi zicea că Ioan Botezătorul s-a sculat din morţi şi de aceea se fac minuni prin el.
15. Alţii însă ziceau că este Ilie şi alţii că este prooroc, ca unul din prooroci.
16. Iar Irod, auzind zicea: Este Ioan căruia eu am pus să-i taie capul; el s-a sculat din morţi.
17. Căci Irod, trimiţând, l-a prins pe Ioan şi l-a legat, în temniţă, din pricina Irodiadei, femeia lui Filip, fratele său, pe care o luase de soţie.
18. Căci Ioan îi zicea lui Irod: Nu-ţi este îngăduit să ţii pe femeia fratelui tău.
19. Iar Irodiada îl ura şi voia să-l omoare, dar nu putea,
20. Căci Irod se temea de Ioan, ştiindu-l bărbat drept şi sfânt, şi-l ocrotea. Şi ascultându-l, multe făcea şi cu drag îl asculta.
21. Şi fiind o zi cu bun prilej, când Irod, de ziua sa de naştere, a făcut ospăţ dregătorilor lui şi căpeteniilor oştirii şi fruntaşilor din Galileea,
22. Şi fiica Irodiadei, intrând şi jucând, a plăcut lui Irod şi celor ce şedeau cu el la masă. Iar regele a zis fetei: Cere de la mine orice vei voi şi îţi voi da.
23. Şi s-a jurat ei: Orice vei cere de la mine îţi voi da, până la jumătate din regatul meu.
24. Şi ea, ieşind, a zis mamei sale: Ce să cer? Iar Irodiada i-a zis: Capul lui Ioan Botezătorul.
25. Şi intrând îndată, cu grabă, la rege, i-a cerut, zicând: Vreau să-mi dai îndată, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul.
26. Şi regele s-a mâhnit adânc, dar pentru jurământ şi pentru cei ce şedeau cu el la masă, n-a voit s-o întristeze.
27. Şi îndată trimiţând regele un paznic, a poruncit a-i aduce capul.
28. Şi acela, mergând, i-a tăiat capul în temniţă, l-a adus pe tipsie şi l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale.
29. Şi auzind, ucenicii lui au venit, au luat trupul lui Ioan şi l-au pus în mormânt.

* * *

Haideţi să inventariem, pe scurt, care sunt motivele pentru care nici Hristos nu a fost primit şi nici cei ce-L mărturisesc pe El nu sunt bine primiţi de propria familie.

1) Oamenii sunt obişnuiţi să pună etichete, să considere că, după un timp de împreună vieţuire, îi cunosc foarte bine pe cei din casa lor. Mai ales când “convertiţii” au avut (mai au!) păcate şi neputinţe, schimbarea lor este extrem de greu de acceptat de către cei apropiaţi. Cel mai adesea, atunci când unul din familie devine un creştin practicant, râvnitor, este repede interpelat: “Te-ai pocăit şi tu, ce te-a apucat?”. Nu mai durează mult până să vină şi “diagnosticul” de fanatic, bigot, fundamentalist.

2) A vedea pe altul cum lucrează virtuţile poate stârni uşor invidia (“ce, se crede mai bun decât mine?”). Ca şi cum ridicarea unuia din familie ar însemna “degradarea” celorlalţi. E reflexul unei mentalităţi egocentrice.

3) Prezenţa unui om duhovnicesc într-o casă e asemenea unei lumini aprinse într-un spaţiu până atunci cufundat în întuneric. Dacă în obscuritate nu sesizăm dezordinea şi mizeria, în lumină toate se arată, se descoperă. Şi e cel mai greu pentru un om să suporte prezenţa cuiva care, adesea nimic zicând, îi trezeşte conştiinţa, îl scutură de multe iluzii şi de părerea de sine.

4) Lipirea omului de Dumnezeu înseamnă şi un soi de rupere de cei din familie: “Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine” (Matei 10, 37). Legătura firească, naturală, este preschimbată acum într-o relaţie în care Dumnezeu ocupă locul central (totul e hristocentric). Iubirea faţă de cei apropiaţi nu dispare însă, ci se revarsă într-un mod dumnezeiesc, adesea greu de înţeles de cei ce trăiesc după logica lumii.

În acest context e, parcă, mai lesne de înţeles afirmaţia: “Şi duşmanii omului (vor fi) casnicii lui” (Matei 10, 36; v. şi Miheia 7, 6). Cu alte cuvinte: atunci când te apropii de Dumnezeu, să te aştepţi la cea mai mare împotrivire tocmai din partea celor din propria familie. Şi, totuşi, Evanghelia ne încredinţează că se poate face misiune printre cei apropiaţi. După ce l-a vindecat pe demonizatul din ţinutul gherghesenilor, Mântuitorul nu-i permite să-L urmeze, ci îl îndeamnă: “Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu” (Luca 8, 39). Chiar cei din casa Sa, care L-au respins iniţial, au ajuns să creadă în El. După Înălţare şi înainte de Pogorârea Duhului Sfânt, ni se spune că apostolii Săi “stăruiau în rugăciune împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Iisus, şi cu fraţii Lui” (Faptele Apostolilor 1, 14). Unul dintre aceşti fraţi (vitregi), anume Iacov, numit în sinaxar “ruda Domnului”, avea să devină primul episcop al Ierusalimului.

Aşadar, fără a fi scop în sine, misiunea în familie decurge în chip firesc din modul în care ne trăim relaţia cu Dumnezeu. Casnicul nostru ne ia cel mai repede “pulsul” spiritual, chiar şi când noi ne străduim din răsputeri să ascundem lucrarea de pocăinţă şi faptele noastre bune. Şi să nu vrem, şi să nu ne propunem, atunci când trăim cu adevărat în Hristos, devenim misionari – mai ales printre cei apropiaţi ai noştri.

pr. Constantin STURZU

* * *

Moartea Sf. Ioan Botezătorul ar trebui să stea neîncetat în faţa noastră şi în gândul nostru căci e plină de adânci învăţături.

Ioan era urât de Irod pentru că îl mustra că ţine pe muierea fratelui său (Marcu 6, 18). Ioan nu putea suferi păcatul, ci striga după el oriunde îl vedea, chiar şi la curtea lui Irod. Desigur, să fi fost un predicator „modern“ din zilele noastre, ar fi închis ochii faţă de păcatul lui Irod (aşa cum se închid şi azi ochii faţă de păcatele celor mari).

Dar diavolul – „tatăl minciunii“ – urăşte cu toate puterile sale adevărul şi pe mărturisitorii adevărului. Aşa a fost şi cu Sfântul Ioan. Prin ura lui Irod şi Irodiada, diavolul umbla să-l piardă pe Ioan. Nu putea însă pentru că Ioan era foarte iubit de popor.

Dar diavolul n-a disperat. Pentru planul lui, a aşteptat un prilej „potrivit“. A aşteptat o zi cu „bun prilej“, iar ziua aceea a fost ziua naşterii lui Irod. A aşteptat dracul ziua beţiei şi a jocului căci, ştia el, tartorul cel bătrân, că atunci e „prilej“ să-l piardă pe Ioan. Şi planul diavolului a reuşit pe deplin. În faţa lui Irod cel beat, diavolul a jucat cu fata Irodiadei. Şi lui Irod cel beat i-a plăcut atât de mult acest joc drăcesc încât pentru el a tăiat capul lui Ioan. Beţia şi jocul au tăiat capul Sfântului Ioan.

Cu ajutorul jocului, o fată mică a tăiat capul unui om mare.

Pentru izbânzile sale, dracul pândeşte şi azi zile cu „bun prilej“. Iar aceste zile sunt şi azi zilele în care se fac beţii şi jocuri. În astfel de zile, „taie“ diavolul şi azi „capuri“ şi ucide suflete. Pe oriunde se fac jocuri şi beţii, se „taie“ şi azi „capuri“, se pierd suflete. Câteodată, pe la jocuri şi beţii se junghie şi se omoară trupuri – dar suflete, regulat, la orice joc şi petrecere.

Durere, şi „ziua numelui “ creştinilor de azi e – ca pe vremea lui Irod – un „bun prilej “ pentru diavolul. În loc de rugăciune, de ziua numelui lor, creştinii de azi fac beţii şi păcate.

Jocul a tăiat capul Sfântului Ioan. Cu ajutorul jocului a secerat diavolul o astfel de biruinţă. De aceea, toţi Sfinţii Părinţi spun că jocurile sunt lucrul dracului şi le osândesc cu cele mai grele cuvinte. Toţi Sfinţii Părinţi, toate canoanele şi toate pravilele osândesc jocurile ca pe lucrul dracului şi pun la afurisanie pe preoţii şi laicii care joacă (vom strânge cândva într-o carte întreagă aceste lucruri).

Din ziua în care jocul a tăiat capul lui Ioan, jocul ar trebui blestemat şi afurisit de toţi creştinii cei adevăraţi.

Dar, durere, jocurile sunt azi apărate de multe ori chiar de cei ce ar trebui să le blesteme.

Părintele Iosif Trifa, din  “Alcoolul duhul diavolului”

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!