Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Să citim împreună Sfânta Scriptură! – Marcu 6, 30-56

Să citim împreună Sfânta Scriptură! – Marcu 6, 30-56

Să citim împreună Sfânta Scriptură! – Marcu 6, 30-56

30. Şi s-au adunat apostolii la Iisus şi I-au spus Lui toate câte au făcut şi au învăţat.
31. Şi El le-a zis: Veniţi voi înşivă de o parte, în loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin. Căci mulţi erau care veneau şi mulţi erau care se duceau şi nu mai aveau timp nici să mănânce.
32. Şi au plecat cu corabia spre un loc pustiu, de o parte.
33. Şi i-au văzut plecând şi mulţi au înţeles şi au alergat acolo pe jos de prin toate cetăţile şi au sosit înaintea lor.
34. Şi ieşind din corabie, Iisus a văzut mulţime mare şi I s-a făcut milă de ei, căci erau ca nişte oi fără păstor, şi a început să-i înveţe multe.
35. Dar făcându-se târziu, ucenicii Lui, apropiindu-se, I-au zis: Locul e pustiu şi ceasul e târziu;
36. Slobozeşte-i, ca mergând prin cetăţile şi prin satele dimprejur, să-şi cumpere să mănânce.
37. Răspunzând, El le-a zis: Daţi-le voi să mănânce. Şi ei I-au zis: Să mergem noi să cumpărăm pâini de două sute de dinari şi să le dăm să mănânce?
38. Iar El le-a zis: Câte pâini aveţi? Duceţi-vă şi vedeţi. Şi după ce au văzut, I-au spus: Cinci pâini şi doi peşti.
39. Şi El le-a poruncit să-i aşeze pe toţi cete, cete, pe iarbă verde.
40. Şi au şezut cete, cete, câte o sută şi câte cincizeci.
41. Şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti, privind la cer, a binecuvântat şi a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor, ca să le pună înainte, asemenea şi cei doi peşti i-a împărţit tuturor.
42. Şi au mâncat toţi şi s-au săturat.
43. Şi au luat douăsprezece coşuri pline cu fărâmituri şi cu ce-a rămas din peşti.
44. Iar cei ce au mâncat pâinile erau cinci mii de bărbaţi.
45. Şi îndată a silit pe ucenicii Lui să intre în corabie şi să meargă înaintea Lui, de cealaltă parte, spre Betsaida, până ce El va slobozi mulţimea.
46. Iar după ce i-a slobozit, S-a dus în munte ca să Se roage.
47. Şi făcându-se seară, era corabia în mijlocul mării, iar El singur pe ţărm.
48. Şi i-a văzut cum se chinuiau vâslind, căci vântul le era împotrivă. Şi către a patra strajă a nopţii a venit la ei umblând pe mare şi voia să treacă pe lângă ei.
49. Iar lor, văzându-L umblând pe mare, li s-a părut că este nălucă şi au strigat.
50. Căci toţi L-au văzut şi s-au tulburat. Dar îndată El a vorbit cu ei şi le-a zis: Îndrăzniţi! Eu sunt; nu vă temeţi!
51. Şi s-a suit la ei în corabie şi s-a potolit vântul. Şi erau peste măsură de uimiţi în sinea lor;
52. Căci nu pricepuseră nimic de la minunea pâinilor, deoarece inima lor era învârtoşată.
53. Şi trecând marea, au venit în ţinutul Ghenizaretului şi au tras la ţărm.
54. Şi ieşind ei din corabie, îndată L-au cunoscut.
55. Şi străbăteau tot ţinutul acela şi au început să-I aducă pe bolnavi pe paturi, acolo unde auzeau că este El.
56. Şi oriunde intra în sate sau în cetăţi sau în sătuleţe, puneau la răspântii pe cei bolnavi, şi-L rugau să le îngăduie să se atingă măcar de poala hainei Sale. Şi câţi se atingeau de El se vindecau.

* * *

Dar va zice cineva: Foarte bine, e uşor a grăi că nu numai cu pâine va trăi omul, dar viaţa e tocmai contra; e tocmai o luptă aspră pentru pâine. Ba încă în punctul acesta, Evangheliei i se aduc chiar şi învinuiri. Socialismul, comunismul mustră Evanghelia că nu se ocupă destul cu pâinea, cu starea materială a omului. Ei spun: Pâine mai întâi, bunăstare materială mai întâi, pentru că unor oameni flămânzi în zadar le vorbeşti, degeaba le vorbeşti despre pâinea şi mâncarea cea duhovnicească.

Dar Evanghelia ţine şi aici calea cea dreaptă, cea adevărată. Învinuirile ce i se aduc sunt fără temei. Evanghelia nu spune că poţi trăi fără pâine. Evanghelia nu spune că nu trebuie să umbli după pâinea cea de toate zilele. Dimpotrivă, prin Adam ni s-a lăsat şi nouă, tuturor, testamentul să ne scoatem cu trudă pâinea din pământ. Să ne câştigăm cu trudă traiul vieţii. Dar Evanghelia apasă aici adevărul că nu numai cu această pâine va trăi omul. Că nu numai acesta este rostul vieţii omului, ca el să aibă pâine, îndestulare şi bunăstare. Ci omul trebuie să trăiască aşa după cum este făcut. Avem corpul acesta trecător? Să-i dăm şi lui ce i se cuvine: pâine, haine etc. Avem  şi un suflet în noi? Să-i dăm şi lui ce i se cuvine: pâine şi grijă duhovnicească.

Iar aici Mântuitorul a ridicat cumpăna: Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, şi toate celelalte se vor adăuga vouă (Matei 6, 33). Adică între cele două griji ce le aveţi – grija de corp şi grija de suflet – căutaţi mai întâi grija de cele sufleteşti, şi asta va aduce apoi o binecuvântare, ca să aveţi şi toate celelalte ce ar lipsi traiului vieţii. Sau, invers: în zadar veţi căuta cele trecătoare; toate vă vor merge prost, până nu veţi căuta mai întâi cele netrecătoare.

În punctul acesta, Domnul ne-a lăsat o Evanghelie măreaţă. Este Evanghelia cu săturarea celor cinci mii de oameni (Matei 14, 14-22).

Cinci mii de oameni umblaseră o zi întreagă flămânzi după Cuvântul lui Dumnezeu. Plecaseră după Domnul într-un loc „pustiu, departe de sate“. Nu se mai săturau de învăţăturile Lui.

Dar a venit seara. „Iar, când s-a înserat, învăţăceii s-au apropiat de El şi I-au zis: Locul acesta este pustiu şi vremea, iată, a trecut; dă gloatelor drumul să se ducă prin sate să-şi cumpere mâncare.“

Desigur, în seara aceea, se va fi ridicat, în toată puterea ei, şi problema pâinii. „Frumos grăieşte Învăţătorul nostru – îşi vor fi zis Apostolii – numai că gloata aceasta are lipsă de pâine. Pâinea! Aceasta-i o problemă ce nu poate fi dezlegată numai cu învăţături frumoase.“ Şi, pe de altă parte, gloata însăşi ar fi putut zice: „Frumos învaţă Omul acesta… să-L tot asculţi… numai că, iată, acum nu avem ce mânca. Pâinea, pâinea – tot aceasta rămâne capul lucrului“.

Dar Mântuitorul a stat în mijloc şi a dezlegat şi problema aceasta pentru toate timpurile. „Gloata nu trebuie să meargă prin sate după pâine – le-a răspuns Iisus Apostolilor. După Mine a plecat, Eu trebuie să am grijă. Flămânzi au umblat oamenii după Cuvântul Meu, a Mea este grija să le dau acum şi să mănânce“. Şi a luat Mântuitorul cinci pâini şi doi peşti, le-a binecuvântat şi „au mâncat toţi şi s-au săturat“.

Ce lucru minunat se vede aici! Gloata umbla flămândă după Cuvântul lui Dumnezeu. Gloata se săturase mai întâi de «pâinea» Cuvântului lui Dumnezeu, iar acum Mântuitorul o satură şi cu pâinea cealaltă. Gloata celor cinci mii simţise mai întâi foamea cea sufletească, şi pe urmă Mântuitorul a avut grijă şi de foamea lor cea trupească.

Aşa e şi cu pâinea cuvântului biblic. Toţi cei care umblaţi flămânzi după Cuvântul lui Dumnezeu, toţi cei care vă hrăniţi cu pâinea cuvântului biblic, veniţi în pustie să vedem cum satură Domnul în chip minunat pe cei care umblaseră după Cuvântul Lui! Domnul are grijă de toate lipsurile noastre, când petrecem lângă Cuvântul Lui şi ne hrănim din Cuvântul Lui. Minunea cu săturarea celor cinci mii se petrece şi în viaţa noastră.

Când umbli flămând după Cuvântul lui Dumnezeu, când umbli ca un nebun după Domnul, să asculţi cuvintele Lui, când una-două eşti tot cu capul şi cu inima în Biblie, atunci simţi cum Domnul, în chip minunat, are grijă şi de toate lipsurile traiului tău. Când umbli flămând după Cuvântul lui Dumnezeu, lumea zice că umbli „pustiu“. Da, aşa este! Numai că acesta este „pustiul“ cel binecuvântat în care Domnul îţi împarte şi ţie „peşte“ şi „pâine“. El binecuvântează şi pumnul tău de făină şi îţi umple urciorul cu untdelemn, încât însuţi te minunezi.

Eu am cunoscut la ţară o văduvă săracă, având şase copii, fără avere şi fără nici un sprijin decât o biată pensie de război. Mergând în casa ei să-i duc un mic ajutor, am întrebat-o:

– Cu ce trăieşti? Cu ce-ţi hrăneşti şi îmbraci copiii?

– Cu Psaltirea aceasta – mi-a răspuns femeia. Mă rog de trei ori în zi şi în fiecare seară până noaptea târziu, şi Domnul îmi trimite ajutor de unde nici nu gândesc. Chiar săptămâna aceasta, mi se gătase pâinea. Ce era să fac? Mi-am lungit ceasul de rugăciune până după miezul nopţii. Şi tocmai când să mă culc, aud că bate cineva la fereastră. „Cine-i? Ce vrei?“ „Eu sunt N. N., cel care ţi-am adus odată nişte grâu. Acum vin cu căruţa de la ţară şi m-am gândit să-ţi mai dau ceva ajutor. Că mi-a mers foarte bine în calea aceasta de ţară şi, dacă Dumnezeu mi-a ajutat, m-am gândit să te ajut şi eu, că eşti o femeie săracă şi necăjită… De data asta, uite, îţi las un sac întreg de grâu.“

O, cum poartă grijă Domnul şi azi tuturor celor care caută mai întâi Împărăţia Lui!

În ziua cea mare a Cincizecimii, când Împărăţia lui Dumnezeu se coborâse între cei trei mii, ne spune Scriptura că „nu era nici unul care să ducă lipsă de ceva“ (Fapte 4, 34).

Dar oamenii de azi nu caută mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, n-o caută deloc, şi de aceea nu mai scapă de mizerii şi greutăţi.

Ziarele aduc mereu ştiri despre cei care se sinucid din cauza mizeriei şi despre unii care mor de foame. Dar nici unul din cei care au murit cândva de foame sau şi-au făcut moarte din cauza mizeriei nu s-a aflat să fi murit cu Noul Testament în buzunar. Încă despre nimeni nu s-a aflat să fi murit de foame cu capul aplecat pe Biblie.

„Credincios este Cuvântul lui Dumnezeu“. „Nu am văzut pe cel drept părăsit şi nici pe el, nici pe urmaşii lui cerşind pâine“ (Psalmul 36, 25).

Nu am văzut şi nu va vedea nimeni pe vreun credincios murind de foame. „Căci preaiubiţilor Lui El le dă pâine ca în somn“ (Psalmul 126, 2).

Deci, fratele meu, hrăneşte-te în linişte din Cuvântul lui Dumnezeu! Domnul are grijă şi de lipsurile traiului tău. Umblă flămând după Cuvântul lui Dumnezeu şi le vei avea pe toate. Şi cheamă-i şi pe alţii în gloata celor cinci mii, ca să simtă şi ei minunea cum Domnul sporeşte „pâinea“ şi „peştele“ din casa lor.

Slăvit să fie Domnul!

Pr. Iosif Trifa – Biblia Cartea Vieţii

* * *

ATINGEREA DE HRISTOS: PERSONALĂ ŞI CU GLOATA

O parte din vorbirea fratelui Ioan Voina
de la nunta de la Ighiel – 17 iunie 1979

Vă aduceţi aminte, nu? Era o gloată atât de mare, că Zaheu n-a putut să-L vadă pe Domnul, numai dacă s-a urcat în dud. Gloata aceea a rămas afară şi Domnul a intrat cu Zaheu în casa lui. Deci, iată, dragii mei, din toată inima [o spunem], n-am vrea să facem numai o paradă…

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Nu am cuvinte îndeajuns ca să-I mulţumesc Domnului mai ales pentru prezenţa Lui aici, în mijlocul nostru. Ne bucurăm în chip deosebit; ştim într‑ade­văr că e prezent aci.

M-am oprit şi eu la câteva cuvinte pe care le-au repetat fraţii în decursul stării noastre aici. Şi m-am gândit la unele lucruri foarte interesante cu privire la vorbirile fraţilor. Fiecare a vorbit în felul lui. Dar nu ei au vorbit, ci Domnul a vorbit. Aşa cum spune în Iov: „Dumnezeu vorbeşte când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama”.

La ce vreau să mă limitez, în scurte cuvinte? Mă bucur – cum am spus – de prezenţa Lui în mijlocul nostru. Pentru că ştim că în El locuieşte pe deplin toată plinătatea dumnezeirii, nu mai este nimic nici de adăugat, nici de scăzut. S-a vorbit mult… dar, în capitolul 5 cu versetul 39 din Ioan, Însuşi Domnul spune: „Cercetaţi Scripturile, că în ele socotiţi că aveţi viaţa veşnică. Pentru că ele mărturisesc despre Mine”. Ştim într-adevăr, iubiţii mei, că în El locuieşte pe deplin toată plinătatea dumnezeirii. Totuşi, Dumnezeu lucrează în chip deosebit prin oameni, aşa cum spune capitolul 10 din Luca, cu versetul 16: „Cine vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă. Cine vă nesocoteşte pe voi pe Mine Mă nesocoteşte. Iar cine Mă nesocoteşte pe Mine nesocoteşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine”.

Ca şi Apostolul Pavel, spun şi eu: „N-am avut de gând să cunosc în mijlocul vostru pe nimeni şi nimic, decât pe Iisus şi pe El răstignit”. Ne bucurăm din toată inima.

M-am gândit la unele cuvinte, prin care Evanghelistul spune: „Erau mulţi care se încredeau în El. Dar El nu Se încredea în ei”. Nu Se încredea în ei! Pentru că ei au iubit mai mult slava oamenilor decât slava lui Dumnezeu. Când ne uităm în jurul nostru, aci, în locul acesta atât de minunat, unde Dumnezeu ne-a cercetat şi ne cercetează atât de mult prin cuvintele pe care le-am auzit, şi vedem într-adevăr o gloată atât de mare aici, [gândind la ce] ne vorbea fratele dinainte, despre sămânţa semănătorului, ne [punem] întrebarea: sămânţa unde a căzut?

Să ne aducem aminte, fraţilor: când Domnul trecea prin Ierihon, ştiţi frăţiile voastre persoanele care s-au mântuit atunci. Vă aduceţi aminte, nu? Era o gloată atât de mare, că Zaheu n-a putut să-L vadă pe Domnul, numai dacă s-a urcat în dud. Gloata aceea a rămas afară şi Domnul a intrat cu Zaheu în casa lui. Deci, iată, dragii mei, din toată inima [o spunem], n-am vrea să facem numai o paradă…

Ştiţi frăţiile voastre… când femeia care avea scurgere de sânge şi care a spus: „Am să mă duc la El şi măcar de haina Lui să mă ating”, ştiţi ce mare gloată a fost şi atunci! Poate a fost mai mare ca aceea care s-a săturat din cele cinci pâini şi doi peşti. Dar, fraţilor, cine s-a atins de El? Gloata? S-a atins gloata de El… dar s-a atins cu credinţă? Când s-a atins femeia de El, Domnul a spus: „Cine s-a atins de Mine?”. Şi ucenicii Îl întreabă: „Dar de ce mai întrebi cine s-a atins de Tine? Tu nu vezi gloata care s-a atins toată ziua de Tine?”. „Nu… S-a atins cineva de Mine, că am simţit că a ieşit o putere din Mine”.

O, dragii mei fraţi şi surori, dacă noi, toţi de-aici, am fi într-adevăr născuţi din Dumnezeu, copiii lui Dumnezeu, ţara noastră întreagă ar fi mântuită ca Sodoma altădată, pentru zece persoane.

De aceea, dorim din toată inima şi din tot sufletul ca cuvintele pe care le‑aţi auzit, pe care le-am auzit să le punem la inimă, fraţilor. Este vremea să înţelegem lucrul acesta! Ştim că dragostea lui Dumnezeu ne-a strâns; dar ştim şi că atunci când au umblat gloate întregi după El, [doar] ici-colo câte un suflet s-a mântuit.

N-aş vrea să fiu lung… M-am bucurat din toată inima de cuvintele pe care le-am auzit aci. Şi credem că vor fi de-ajuns pentru fiecare din noi, dacă într‑adevăr ne cercetăm starea noastră în faţa Cuvântului lui Dumnezeu.

Frăţiile voastre ştiţi bine capitolul 12, versetele 47 şi 48 de la Ioan: „Eu n‑am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea. Dar cuvintele pe care vi le‑am spus, acestea vă vor judeca în ziua de apoi”. Fraţii mei, timpul e înaintat. Nu numai că e scurt aici şi e înaintat, dar venirea Domnului este foarte, foarte aproape. „Iată, Eu vin curând şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după faptele sale”. De aceea, să nu stăm nepăsători faţă de o mântuire atâta de mare care stă la dispoziţia noastră. (…) Sigur că, aşa cum amintea fratele de mai înainte: „După cum ploaia şi zăpada care cad pe pământ nu se întorc înapoi până nu udă pământul şi fac să crească şi să odrăslească, să aducă sămânţă semănătorului şi pâine celui ce mănâncă, tot aşa şi Cuvântul Meu nu se va întoarce la Mine fără de rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele”. De aceea, dorim din toată inima să-L arătăm şi noi pe Acela pe care L-a arătat Apostolul Pavel, cum a spus el în Coloseni 3: „Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, priviţi la lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu. Uitaţi-vă la cele de sus, nu la cele de pe pământ, pentru că voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Când Se va arăta Hristos, viaţa voastră, vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă”. Ce lucruri splendide, ce lucruri minunate! Ce făgăduinţe minunate! Mă refer şi la cuvântul pe care l-a citit un frate de la Ioan, capitolul 3, versetul 16: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul Său Fiu, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”.

Dar, fraţii mei! Dacă ne oprim puţin la noi, [vedem] cât de mult ne-a iubit Dumnezeu pe noi, iubiţii mei… faţă de lumea întreagă! Că ne-a şi chemat, ne-a şi socotit neprihăniţi şi ne-a şi proslăvit! Ce prilej minunat avem noi pentru mântuirea şi desăvârşirea noastră!

Şi m-am gândit la unele cuvinte pe care le-a spus un frate din Evrei 3: „Fraţi sfinţi care aveţi parte de chemarea cerească”… E vorba de fraţi sfinţi! „…Aţintiţi-vă privirile la Marele Preot şi Apostol al mărturisirii voastre, adică la Iisus”. Vrem să atragem atenţia şi privirile la Acela în faţa Căruia se va pleca orice genunchi al celor din cer, de pe pământ şi de sub pământ.

S-a vorbit atât de mult, dar toate lucrurile se limitează la acest Nume Sfânt, iubiţii mei! Toate se limitează aci. Apostolul Pavel spune în Romani, capitolul 1: „Pavel, rob al lui Iisus Hristos, pus de-o parte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu. Ea priveşte pe Fiul Său”. Pe cine priveşte Evanghelia? Pe Fiul Său! Cine a plătit preţul pentru desăvârşirea şi mântuirea noastră, fraţilor şi surorilor? „Priveşte pe Fiul Său, născut din sămânţa lui David, în ceea ce priveşte trupul. Iar în ceea ce priveşte Duhul sfinţeniei, dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea din morţi”. Trebuie dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea din morţi, iubiţii mei. Şi ştim într-adevăr că în nimenea altul nu este mântuire, „că nu este sub cer alt nume dat oamenilor în care să fim mântuiţi”. Şi dovada pentru care ne aflăm aici este harul lui Dumnezeu care aduce mântuirea pentru toţi oamenii şi mai ales pentru noi, care suntem aici, iubiţii mei. (…)

preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 5

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!