Mărturii Meditaţii

Să citim împreună Sfânta Scriptură! – Matei 27, 1-31

1. Iar făcându-se dimineaţă, toţi arhiereii şi bătrânii poporului au ţinut sfat împotriva lui Iisus, ca să-L omoare.
2. Şi, legându-L, L-au dus şi L-au predat dregătorului Ponţiu Pilat.
3. Atunci Iuda, cel ce L-a vândut, văzând că a fost osândit, s-a căit şi a adus înapoi arhiereilor şi bătrânilor cei treizeci de arginţi,
4. Zicând: Am greşit vânzând sânge nevinovat. Ei i-au zis: Ce ne priveşte pe noi? Tu vei vedea.
5. Şi el, aruncând arginţii în templu, a plecat şi, ducându-se, s-a spânzurat.
6. Iar arhiereii, luând banii, au zis: Nu se cuvine să-i punem în vistieria templului, deoarece sunt preţ de sânge.
7. Şi ţinând ei sfat, au cumpărat cu ei Ţarina Olarului, pentru îngroparea străinilor.
8. Pentru aceea s-a numit ţarina aceea Ţarina Sângelui, până în ziua de astăzi.
9. Atunci s-a împlinit cuvântul spus de Ieremia proorocul, care zice: „Şi au luat cei treizeci de arginţi, preţul celui preţuit, pe care l-au preţuit fiii lui Israel,
10. Şi i-au dat pe Ţarina Olarului după cum mi-a spus mie Domnul”.
11. Iar Iisus stătea înaintea dregătorului. Şi L-a întrebat dregătorul, zicând: Tu eşti regele iudeilor? Iar Iisus i-a răspuns: Tu zici.
12. Şi la învinuirile aduse Lui de către arhierei şi bătrâni, nu răspundea nimic.
13. Atunci I-a zis Pilat: Nu auzi câte mărturisesc ei împotriva Ta?
14. Şi nu i-a răspuns lui nici un cuvânt, încât dregătorul se mira foarte.
15. La sărbătoarea Paştilor, dregătorul avea obiceiul să elibereze mulţimii un întemniţat pe care-l voiau.
16. Şi aveau atunci un vinovat vestit, care se numea Baraba.
17. Deci adunaţi fiind ei, Pilat le-a zis: Pe cine voiţi să vi-l eliberez, pe Baraba sau pe Iisus, care se zice Hristos?
18. Că ştia că din invidie L-au dat în mâna lui.
19. Şi pe când stătea Pilat în scaunul de judecată, femeia lui i-a trimis acest cuvânt: Nimic să nu-I faci Dreptului aceluia, că mult am suferit azi, în vis, pentru El.
20. Însă arhiereii şi bătrânii au aţâţat mulţimile ca să ceară pe Baraba, iar pe Iisus să-L piardă.
21. Iar dregătorul, răspunzând, le-a zis: Pe cine din cei doi voiţi să vă eliberez? Iar ei au răspuns: Pe Baraba.
22. Şi Pilat le-a zis: Dar ce voi face cu Iisus, ce se cheamă Hristos? Toţi au răspuns: Să fie răstignit!
23. A zis iarăşi Pilat: Dar ce rău a făcut? Ei însă mai tare strigau şi ziceau: Să fie răstignit!
24. Şi văzând Pilat că nimic nu foloseşte, ci mai mare tulburare se face, luând apă şi-a spălat mâinile înaintea mulţimii, zicând: Nevinovat sunt de sângele Dreptului acestuia. Voi veţi vedea.
25. Iar tot poporul a răspuns şi a zis: Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri!
26. Atunci le-a eliberat pe Baraba, iar pe Iisus L-a biciuit şi L-a dat să fie răstignit.
27. Atunci ostaşii dregătorului, ducând ei pe Iisus în pretoriu, au adunat în jurul Lui toată cohorta,
28. Şi dezbrăcându-L de toate hainele Lui, I-au pus o hlamidă roşie.
29. Şi împletind o cunună de spini, I-au pus-o pe cap şi în mâna Lui cea dreaptă trestie; şi, îngenunchind înaintea Lui îşi băteau joc de El, zicând: Bucură-Te, regele iudeilor!
30. Şi scuipând asupra Lui, au luat trestia şi-L băteau peste cap.
31. Iar după ce L-au batjocorit, L-au dezbrăcat de hlamidă, L-au îmbrăcat cu hainele Lui şi L-au dus să-L răstignească.

* * *

Pe urmele Mântuitorului – La ţarina olarului şi locul pierzării lui Iuda

„Ţarina olarului” sau a „sângelui” care s-a cumpă­rat pe cei 30 de arginţi ai lui Iuda, se păstrează şi în ziua de azi tot acolo unde era pe vremea Mântuitorului. Pe limba arabilor ea se cheamă la Ierusalim „ha-keldama”, ţarina sângelui. E aşezată pe o coastă sud-vestică a Ierusalimului. Dăm mai jos fotografia acestei coaste unde se află ţarina olarului. Se vede din toate părţile Ierusalimului. Parcă anume strigă tuturor: iată locul unde s-a sfârşit Iuda trădătorul! Ca să cercetăm acest loc ne-am coborât din Ierusalim, jos în valea Hinom, şi apoi am suit coasta din partea sud-vestică a oraşului. Coasta aceasta stâncoasă este plină de peşteri şi de văgăuni săpate în stânca dealului. Sunt aceste peşteri şi găuri morminte vechi din vremea lui Solomon. În acest loc era încă din vechime cimitir.

Deasupra în vârful coastei se vede un pom cu ramurile apăsate (vezi imaginea). Tradiţia spune că acesta ar fi pomul de care s-a spânzurat Iuda, respectiv ar fi un urmaş al acelui pom, căci pomul care a văzut fiorosul sfârşit al lui Iuda, n-a putut dăinui peste atâtea veacuri. Tradiţia însă a păstrat amintirea acestui loc. In vinele pomului ce-l arată tradiţia poate că mai curge şi azi din sucul pomului care a văzut fiorosul sfârşit al lui Iuda. Tot aici se află şi ţarina olarului.

Locul unde Iuda şi-a dat duhul în mâinile diavo­lului este şi azi un loc urât şi fioros. Te înfioară stâncile pline cu guri negre de morminte, te înfioară gândul că aici jos, în valea Hinom, pe vremea Mântuitorului ardeau gunoaiele Ierusalimului, care închipuiau „ghe­ena”, focul iadului.,, te înfioară gândul că pe aici a umblat Iuda vânzătorul… Abia apuci să te vezi scăpat din acest loc fioros.

Apăsat de mustrarea grozavei trădări, Iuda s-a tras unde era miros de moarte şi fum de „gheenă”… s-a tras spre împărăţia întunericului şi a iadului.

Dăm alături fotografia cu „ţarina olarului”, aşa cum se află în starea de azi. în mijlocul acestei ţarine se află cimitirul: o clădire, cu o singură încăpere mare. Temelia aceastei clădiri şi jumătate din pereţii ei o formează stânca, în această încăpere închisă erau să­pate mormintele. Evreii folosesc acest loc de cimitire închise ca apărare contra şacalilor şi hienelor care dezgropau şi mâncau pe cei îngropaţi în locuri des­chise.

Părintele Iosif  Trifa
din volumul “Pe urmele Mântuitorului

* * *

Pe urmele Mântuitorului – lisus în faţa lui Pilat

Şi acum să-L urmăm pe Domnul mai departe în drumul patimilor. De Ia Caiafa, Iisus e dus în zorii zilei la curtea lui Pilat, procuratorul roman. Iudeii n-aveau dreptul să pedepsească pe nimeni cu moartea, de aceea Il aduc pe Iisus înaintea lui Pilat, ca să câştige de la el aprobarea judecăţii ce I-o făcuseră ei lui Iisus.

De la Caiafa până la Pilat, Mântuitorul a fost dus legat şi batjocorit, ca un mare făcător de rele. Ajunşi în casa lui Pilat, arhiereii şi gloata trimiseseră înlăuntru Iisus cu ostaşii romani, dar ei nu intrară „în divan” (în casa de judecată) „pentru ca să nu se spurce, ci să mănânce Pastile” (loan 18,28). Aşa le sjmnea legea lor, în preajma Paştilor să nu intre în casa pagină, şi ei se ţineau de litera legii. O, nebunilor de iudei! Ţineţi să nu „vă spurcaţi de Paşti”, dar loviţi fără nici o milă şi bateţi şi batjocoriţi pe Fiul lui Dumnezeu. Vai de voi şi de legea voastră!

Dus în faţa lui Pilat, acesta privi cu luare-aminte pe Iisus Cel învinuit. Faţa Lui era liniştită, şi înfăţişarea Lui, plină de bunătate. Nimic n-arata in înfăţişarea Lui pe omul rău şi făcător de rele. „Ieşit-a, deci, Pilat afară la ei şi i-a întrebat: «Ce pâră aduceţi asupra omului acestuia?» Răspuns-au ei şi au zis: «De n-ar fi fost acesta făcător de rele, nu L-am fi dat pe El tie»” (loan 18,29-30). Dar acest răspuns nu era de-ajuns. Ei înce­pură a-L învinui pe Domnul cu minciuni. „Pe acesta – strigară ei – L-am aflat răzvrătind neamul şi oprind a da dajdie Cezarului, zicând că El este împăratul Hristos” (Luca 23,2).

Auzind acuzările ce se ridicau împotriva Domnului, Pilat îl întrebă pe Iisus: „Tu eşti împăratul Iu­deilor?” Iisus îi răspunde: „Tu zici!” (Matei 27,11). Auzind acest răspuns Caiafa şi gloata se bucurară şi începură a striga cu furie, cerând osândirea lui Iisus. „Şi arhiereii Il învinuiau cu multe cele, iar Pilat iarăşi L-a întrebat pe El: «Nimic nu răspunzi, n-auzi câte mărturisesc asupra Ta?» Dar Iisus nimic n-a mai răs­puns, încât se mira Pilat” (Marcu 15,3-5). Pilat nu ştia ce să mai facă. Privind la faţa şi înfăţişarea cea blândă şi liniştită a Domnului, vedea bine că omul acesta nu e vinovat, iar de altă parte, privind gloata care striga cu furie, vedea bine ca acolo este o pornire de ură pă­timaşă. Pilat luă atunci pe Domnul şi intră cu El în divan, crezând că poate primi în acest chip lămuriri mai amănunţite. „Eşti Tu cu adevărat împăratul iudei­lor?” – îl întrebă Pilat pe Iisus. Mântuitorul ţinu să-l lămurească pe Pilat că El n-a venit în lume să fie un împărat pământesc, de aceea îi răspunse: „împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta slugile Mele s-ar fi nevoit să nu fiu dat iudeilor, dar împărăţia Mea nu este de aici”. „Atunci un împărat tot eşti?” – I-a zis Pilat. „Da”, a răspuns Iisus. „Eu sunt împărat. Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume ca să mărturisesc despre Adevăr. Oricine este din Adevăr ascultă glasul Meu” (loan 18,32-37)^.

Pe Pilat îl mişcă răspunsul Domnului. O lumină se aprinsese în noaptea sufletului sau. Îndemnat de această licărire, el întrebă: „Ce este adevărul?” (loan 18,38). Pilat întreba după adevăr, şi Adevărul stătea în faţa lui. Adevărul este Iisus Mântuitorul, căci El a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (loan 14,6). Dar , iumina ce se aprinsese în Pilat n-a tinut decât o clipă. Pilat n-a mai aşteptat răspunsul Domnului la întreba­rea „ce este adevărul?” Gloata vuia afară în chip îngro­zitor şi striga să se tină judecata cât mai repede. Pilat ieşi afară. Gloata deodată se linişti. Toţi aşteptau cu răsuflarea oprită sentinţa ce o va spune Pilat. Dar Pilat le zise: „Eu nu aflu nici o vină într-însul” (loan 18,38). Cuvintele acestea răsunară ca o palmă şi ca o pălmuire pentru arhierei şi acuzele ce le aduseră ei împotriva Domnului. Văzând că Iisus ar putea să scape, ei se înfuriară şi mai tare. Îşi pierdură orice judecată şi stăpânire de sine. Să fi putut L-ar fi sfâşiat într-o clipă pe Domnul. Gloata începu iar a striga minciuna „Omul acesta întărâtă norodul, învăţând peste toată ludeea, începând din Galileea până aici” (Luca 23,5).

  Părintele Iosif  Trifa
din volumul “Pe urmele Mântuitorului

* * *

NU PE EL, CI PE BARABA!

„Atunci toţi au strigat din nou: «Nu pe El, ci pe Baraba!». Şi Baraba era un tâlhar.”

Până acum vorbiseră, acum strigau.
Până acum vorbiseră numai unii, acum strigau toţi.
Până acum fuseseră numai pârâşi, acum deveneau ucigaşi.
În virtutea bunului obicei de până acum, care era rânduit să dea viaţă celui osândit, se cerea acum, cu strigăte, moartea unui nevinovat.
Hristos, pus alături de Baraba, era în faţa poporului. Iar poporul era în faţa lui Hristos.
Acum sosise clipa marii şi hotărâtoarei alegeri a acestui popor.
Cunoscut le era tuturora Iisus.
În cei peste trei ani, cât Iisus cutreierase toate drumurile şi cetăţile lui Israel, avuseseră cu toţii prilej să-L vadă şi să-L cunoască pe Hristos Domnul.
Cele ce se spuseseră despre El,
ceea ce făcuse El,
ceea ce vorbise şi lucrase Iisus în mijlocul lor
fuseseră atât de neobişnuite, de minunate şi de uimitoare, încât, cu siguranţă că nu mai rămăsese nici unul dintre iudei care să nu fi făcut parte măcar o dată dintre miile de privitori şi ascultători care erau zilnic martori la toate acestea. Deci ei cunoşteau bine ce lucrase Hristos şi Cine era El.
Dar îl cunoşteau bine şi pe Baraba. Căci marii tâlhari, capii răscoalelor, vestiţii bandiţi sunt cunoscuţi totdeauna şi se ştie cu groază tot ce sunt ei în stare să facă.
Între aceştia doi, trebuie să aleagă acum mulţimea. Mulţimea care, desigur, auzind despre cele întâmplate, se adunase acum în număr ameninţător de mare în cur-tea şi în faţa lui Pilat. Poate şi în stradă, până departe. Erau toţi aici, porniţi acum să aleagă. Şi aleseră.
Şi, între aceştia doi, a ales, cu strigăte, cu strigăte şi urlete prelungite, cum face mulţimea înnebunită.

Când mulţimea strigă, înseamnă:
că lucrurile au ajuns departe,
că hotărârea a fost luată,
că alegerea a fost făcută,
că sentinţa a fost dată.
Atunci toată fiinţa mulţimii devine numai pumni şi gură. Numai vuiet şi ameninţare. Numai furtună şi întuneric.
Atunci orice judecată şi orice judecător s-a pierdut.
Vorbirea devine strigăt şi urlet.
Forţa devine drept.
Omul devine fiară.
Crima devine lege.
Nebunia devine stăpân.
Iar urmările sunt vărsarea sângelui nevinovat, dezlănţuirea marilor nenorociri, nefericirea multor şi multor suflete nevinovate. Îndurerarea tuturor. Însângerarea istoriei.
Şi, cu cât fărădelegea este săvârşită mai nebuneşte, cu atâta plata ei este mai cumplită, când vine vremea ei.
În mulţime sunt totdeauna tot felul de oameni.
Toate straturile sociale aveau reprezentanţi între acei care stăteau acum în faţa legii şi-L osândeau pe Iisus, achitându-l pe Baraba.
La crima împotriva dreptăţii şi a dragostei de Dumnezeu şi-au dat învoire toţi oamenii.
Preoţi şi laici,
iudei şi neamuri,
bogaţi şi săraci,
muncitori şi ţărani,
stăpâni şi robi,
soldaţi şi civili,
învăţaţi şi analfabeţi,
bătrâni şi tineri,
bărbaţi şi femei.
Toţi, toţi, toţi…
Toţi erau acolo, reprezentând lumea întreagă. Şi, strigând, îşi alegeau un răufăcător în locul Binefăcătorului lor.

De aceea, Cuvântul lui Dumnezeu spune: Nu este nici o deosebire, căci toţi au păcătuit (Rom. 3, 22-23). Toţi au ales răul în locul binelui, păcatul în locul credinţei, pe Baraba în locul lui Hristos.
Acum singura mântuire stă în revenirea asupra acestei alegeri.
Să ne prăbuşim la pământ în faţa lui Dumnezeu, să ne izbim cu pumnii în piept, şi în cap, şi în gură şi să plângem cu amar păcatul cel mare pe care toţi l-am fă-cut, lepă¬dându-ne de Iisus şi alegându-l pe Baraba.
Şi, în clipa aceasta mare, să-L alegem de data asta, cu toţii, pe Iisus, salvatorul sufletelor noastre! Să ne lepădăm cu toţii de Satana şi să ne unim cu adevărat şi pe totdeauna, cu toţii, cu Hristos, Domnul şi Împăratul nostru, aşa cum am promis la Sfântul Botez.
Dragul meu, şi tu şi voi şi noi toţi ne-am lepădat atunci, de aceea şi noi trebuie să ne întoarcem acum.
Preot sau laic, bogat sau sărac, soldat sau civil, cult sau incult, bătrân sau tânăr, femeie sau bărbat, mic sau mare – oricine ai fi tu – prin aceşti înaintaşi ai tăi, ai păcătuit şi tu.
Eşti dator acum să-ţi îndrepţi păcatul, să-ţi repari greşeala, să-ţi revizuieşti hotărârea.
Eşti dator faţă de conştiinţa ta, faţă de omenirea întreagă, faţă de Dumnezeu Însuşi, împotriva Căruia ai păcătuit, eşti dator faţă de mântuirea sufletului tău să vii astăzi şi-I să ceri iertare lui Hristos şi să-I dai slavă.
Să primeşti împărăţia şi răscumpărarea Lui, singura ta salvare.
Ai făcut tu oare acest lucru până acum?
Dacă da, atunci ferice de tine! Tu ai primit pe Hristos, Răscumpărătorul sufletului tău şi ai primit de la El răscumpărarea păcatului tău şi făgăduinţa vieţii tale veşnice.
Desigur, dacă vei rămâne până la moarte credincios şi statornic în această hotărâre şi în acest legământ, vei primi, ca sfârşit al credinţei tale statornice, mântuirea sufletului tău (I Petru 1, 9).
Dar dacă nu, dragul meu, tu eşti tot sub cea mai mare osândă, sub cel mai cumplit blestem, în cea mai deznădăjduită stare: soarta ta este unită cu a ucigaşilor lui Hristos! Să ştii asta!
Până încă mai poţi plânge,
până te mai poţi întoarce,
până n-ai căzut în flăcări,
vino, vino la Hristos. Şi alege viaţa Lui.
După aceea rămâi statornic şi hotărât cu cei care Îl iubesc, cu cei care Îl ascultă, cu cei care-L slujesc pe Dumnezeu statornici până la sfârşit.

Slavă îndelung-răbdării Tale, Doamne Iisuse, slavă Ţie!
Iată-mă, stau şi eu în faţa Ta, Doamne Iisuse, acum…
Privesc la mulţimea cea care, cu strigăte de ură, s-a lepădat de Tine şi s-a alipit de Baraba.
Mă recunosc printre cei care s-au unit cu păcatul şi s au lepădat de neprihănirea Ta; am fost şi mai sunt poate şi acum.
Dar vin cu lacrimi de amară pocăinţă şi de îndreptare, rugându-Te să mă ierţi şi să mă primeşti, să mă mântui.
Primeşte-mă, Iisuse Doamne, între cei care Te aleg pe Tine ca Domn şi Mântuitor al lor, între acei care s-au predat şi s-au hotărât pentru Tine pentru totdeauna, între acei care duc până la capăt mântuirea lor, cu frică şi cu cutremur, ferindu-se de păcat şi alipindu-se de Tine în calea şi în Lucrarea şi în adunarea scumpă şi sfântă în care s-au predat Ţie de la început şi în care Te-au slujit pe Tine cu credinţă şi cu dragoste prin toate până astăzi, ca să fiu şi eu un mântuit al Tău.
Amin.

Hristos – Răscumpărătorul nostru / Traian Dorz – Ed. a 2-a, rev. – Sibiu: Oastea Domnului, 2015

Lasă un răspuns