1. Sfârşind Iisus de dat aceste învăţături celor doisprezece ucenici ai Săi, a trecut de acolo ca să înveţe şi să propovăduiască mai departe prin cetăţile lor.
2. Şi auzind Ioan, în închisoare, despre faptele lui Hristos, şi trimiţând pe doi dintre ucenicii săi, au zis Lui:
3. Tu eşti Cel ce vine, sau să aşteptăm pe altul?
4. Şi Iisus, răspunzând, le-a zis: Mergeţi şi spuneţi lui Ioan cele ce auziţi şi vedeţi:
5. Orbii îşi capătă vederea şi şchiopii umblă, leproşii se curăţesc şi surzii aud, morţii înviază şi săracilor li se binevesteşte.
6. Şi fericit este acela care nu se va sminti întru Mine.
7. După plecarea acestora, Iisus a început să vorbească mulţimilor despre Ioan: Ce-aţi ieşit să vedeţi în pustie? Au trestie clătinată de vânt?
8. Dar de ce aţi ieşit? Să vedeţi un om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce poartă haine moi sunt în casele regilor.
9. Atunci de ce-aţi ieşit? Să vedeţi un prooroc? Da, zic vouă, şi mai mult decât un prooroc.
10. Că el este acela despre care s-a scris: „Iată Eu trimit, înaintea feţei Tale, pe îngerul Meu, care va pregăti calea Ta, înaintea Ta”.
11. Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul; totuşi cel mai mic în împărăţia cerurilor este mai mare decât el.
12. Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea.
13. Toţi proorocii şi Legea au proorocit până la Ioan.
14. Şi dacă voiţi să înţelegeţi, el este Ilie, cel ce va să vină.
15. Cine are urechi de auzit să audă.
16. Dar cu cine voi asemăna neamul acesta? Este asemenea copiilor care şed în pieţe şi strigă către alţii,
17. Zicând: V-am cântat din fluier şi n-aţi jucat; v-am cântat de jale şi nu v-aţi tânguit.
18. Căci a venit Ioan, nici mâncând, nici bând, şi spun: Are demon.
19. A venit Fiul Omului, mâncând şi bând şi spun: Iată om mâncăcios şi băutor de vin, prieten al vameşilor şi al păcătoşilor. Dar înţelepciunea s-a dovedit dreaptă din faptele ei.
20. Atunci a început Iisus să mustre cetăţile în care se făcuseră cele mai multe minuni ale Sale, căci nu s-au pocăit.
21. Vai ţie, Horazine, vai ţie, Betsaida, că dacă în Tir şi în Sidon s-ar fi făcut minunile ce s-au făcut în voi, de mult, în sac şi în cenuşă, s-ar fi pocăit.
22. Dar zic vouă: Tirului şi Sidonului le va fi mai uşor în ziua judecăţii, decât vouă.
23. Şi tu, Capernaume: N-ai fost înălţat până la cer? Până la iad te vei coborî. Căci de s-ar fi făcut în Sodoma minunile ce s-au făcut în tine, ar fi rămas până astăzi.
24. Dar zic vouă că pământului Sodomei îi va fi mai uşor în ziua judecăţii decât ţie.
25. În vremea aceea, răspunzând, Iisus a zis: Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, căci ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor.
26. Da, Părinte, căci aşa a fost bunăvoirea înaintea Ta.
27. Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu şi nimeni nu cunoaşte pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaşte nimeni, decât numai Fiul şi cel căruia va voi Fiul să-i descopere.
28. Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi.
29. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre.
30. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară.

* * *

CEL MAI MARE OM… ŞI FIUL OMULUI

(…) „Încă puţină, foarte puţină vreme, şi Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi. Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă; dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.”

Tot Sfântul Pavel spune, în capitolul 13: „Iisus Hristos ieri, astăzi şi în veci”. Pentru că aceia care s-au legat de El, aceia care s-au predat Domnului Iisus, aceia nu s-au înşelat nici în veacul acesta şi cu atât mai puţin în veacurile veşniciei.

Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu spune, punându-L în faţă pe Domnul Iisus şi pe Sfântul Ioan Botezătorul: „Ce-aţi ieşit să vedeţi, trestie bătută de vânt? Sau ce-aţi ieşit să vedeţi, om îmbrăcat în haine moi? Aceştia sunt în casele împăraţilor”.

Suntem noi în stare să-I mulţumim lui Dumnezeu?… Că aici toţi suntem îmbrăcaţi în haine moi; toţi parcă suntem împăraţi şi împărătese, toţi parcă suntem prinţi şi prinţese. Cine ne-a ridicat pe noi aici? Cine ne-a dat nouă acest belşug, din toate punctele de vedere? Şi trupeşte, şi sufleteşte; decât El, Mielul de pe Golgota, Domnul Iisus.

„Ce-aţi ieşit să vedeţi, trestie bătută de vânt?” Vreţi să-l vedeţi pe Ioan, pe Ioan Botezătorul, în mijlocul frăţiilor voastre? Să ne ferească Dumnezeu, să nu apară în mijlocul nostru, că, cel puţin trei zile, noi n-am mai fi în stare să privim [datorită strălucirii sale], când l-am vedea pe el, marele prooroc al lui Dumnezeu, cel mai mare dintre prooroci, îmbrăcat în haine din păr de cămilă. Sfinţii părinţi spun că a purtat haină din păr de cămilă fiindcă părul de cămilă e aspru şi nu dă tihnă şi odihnă, şi linişte, şi pace trupului. Dar cei îmbrăcaţi în haine moi… de multe ori hainele moi şi firea moale şi molatecă aţâţă plăcerile şi poftele, trezeşte firea şi-l poate nenoroci [pe om]. El era îmbrăcat în haină din păr de cămilă şi încins cu o curea la mijloc. Şi el învaţă: „Cel ce are două haine, una s-o dea celui ce n-are”.

Fraţilor dragi, dacă ar trebui să apărem acum în faţa lui şi să zică: „No, ia spune tu, Ioane, cum stai tu cu încălţămintea şi cu îmbrăcămintea?”, eu ar trebui să intru imediat în pământ; şi după mine poate ar mai intra şi alţii…

„Ce-aţi ieşit voi să vedeţi, om îmbrăcat în haine moi? Aceştia-s în casele împăraţilor. Sau trestie bătută de vânt?” Iată cât a fost bătută de vânt şi ce trestie „nenorocită” a fost! Că se vorbeşte [despre el] până astăzi şi până la sfârşitul veacurilor… dar acestea nu vor avea sfârşit. Că atunci când vom închide ochii abia se deschid veacurile; şi se va tot vorbi despre el, despre Sfântul Ioan.

Şi acum să trecem la Domnul Iisus. Am început cu Ioan, că Ioan a apărut să-L vestească pe Domnul: „Nu eu sunt lumina! Eu am fost trimis, zice, numai să vestesc despre lumină”.

Unde-L vedem? Cu ce grandomanie, cu ce aere a apărut El în lume şi cu ce aere a dispărut El din lume? Faceţi-vă un pic această oglindă pentru tot timpul de 33 de ani şi vreo patru luni, cât a trăit în mijlocul nostru – în mijlocul poporului Israel. Care a fost comportarea Lui? Nu I s-a auzit glasul pe uliţă, zice sfântul Cuvânt. N-a certat pe nimeni, n-a prins pe nimeni, n-a ocărât pe nimeni. Şi avea această putere întreită [faţă de noi] şi însutită, şi… de milioane de ori mai mare! N-ar fi putut El să mă mustre pe mine, să mă certe pe mine, pe frăţia ta pentru nenumăratele noastre gânduri necurate şi cugete spurcate şi vorbe murdare? Şi pentru fapte netrebnice şi strâmbe şi sucite? Dar El n-a făcut lucrul acesta. „Fiul Omului, zice, n-a venit să judece lumea, ci s-o mântuiască.”

Aşa apare, ca Mântuitor. De când a apărut în scutece, în ieslea săracă din Betleem (şi nu din Betleem, căci când se spune de Betleem e o greşeală!), din spatele Betleemului, din câmp, undeva unde era peştera. Că în cetate nu s-a găsit loc pentru El. Ori la câte porţi o fi bătut Sfântul Iosif şi Preacurata Fecioară Maria, nu s-a deschis nici o uşă. Căci dacă s-ar fi deschis doar un cort, atunci El poate nu trebuia să tremure de frig în peşteră. Iată locul ce I l-am pregătit noi. Nu cei de-acolo [I l-au pregătit]… că la peşteră poate în momentul acela nu era nimeni. Noi I-am pregătit locul acesta. Aşa L-am întâmpinat noi pe Fiul lui Dumnezeu, în peşteră.

Şi apoi, mai târziu, iată, Îl vedem aplecându-Se să spele picioarele ucenicilor. Şi mereu aşa, mereu aşa, până ajunge la Petru. Sfinţii Părinţi spun că cel dintâi căruia i-a spălat El picioarele a fost Iuda. În apa cea curată i-a spălat lui picioarele. Dovadă că l-a iubit… dovadă că i-a dorit şi lui mântuirea. Numai că trebuia s-o vrea şi el…

Fraţilor scumpi, când ajunge rândul lui Petru, Petru, din smerenie, a spus: „Doamne, mie nu-mi vei spăla Tu picioarele”. Domnul i-a spus scurt: „Atunci nu vei avea parte cu Mine”. Când a auzit lucrul acesta, că nu va avea parte cu El, atunci a spus: „Doamne, şi mâinile, şi capul, spală-mi-le”. Şi Domnul a spus: „Ce este curat n-are nevoie să fie îmbăiat, să fie spălat”. Şi atunci a primit şi Petru şi i-a spălat Domnul Iisus picioarele.

Şi apoi dincolo Îl vedem pe El spânzurat între doi tâlhari. Aşa au scris doi evanghelişti: „între doi tâlhari”. Iar doi din evanghelişti, dintre care unul Ioan, nici tâlharilor nu le-a spus „tâlhari”. Dar fiindcă tot trebuia să spună ceva despre ei, a spus că Domnul a fost atârnat între doi făcători de rele.

Cuvântul „tâlhar”, când îl spui cuiva, e cel mai josnic posibil pe faţa pământului. Înseamnă hoţ de drumul mare şi ucigător. Ăsta-i tâlharul. Şi între aceştia a fost Domnul Iisus atârnat. Pentru cine? De te vei gândi că pentru neamul lui Israel, te-nşeli amarnic. Numai [atunci nu te înşeli], dacă te gândeşti pur şi simplu: „Pentru mine a fost El între tâlhari, împuns cu suliţa în coastă, cu coroană de spini pe cap”.

Apropo la coroana de spini: un copil al meu, acuma într-o zi, îmi arată o fotografie a unui tânăr cu plete mari de la noi din comună; cu plete mari, cu mustaţă, cu barbă, aşa cum se obişnuieşte acum să se poarte. Şi zice:

– Tată, ştii cine-i aici în fotografia asta?

– Nu ştiu.

– Ion, cutare…

– Uite ce reuşit i-a fost pieptănat părul şi aranjat! Dacă la fotografia asta i s-ar pune şi o coroană de spini pe cap, mulţi poate, de dragul Domnului Iisus, ar pupa-o ca pe o icoană, că-i aşa de reuşită!

Dar fiul meu zice:

– Da, lui Ion dacă i s-ar pune o coroană de spini, ar trebui apăsată binişor pe cap.

De ce-o fi zis lucrul acesta? Pentru că mulţi din noi am merita să purtăm coroana de spini, şi nu El. Şi [totuşi] a purtat-o El. Chiar dacă ar fi fost numai coroana de spini, şi aceasta era prea mult. Dar ocările? Dar batjocurile? Dar scuipările? Dar bătăile? Căci zice profetul: „…plugarii au arat pe spinarea Mea”.

Fraţilor dragi şi scumpi, această icoană ne-a adus pe noi la El şi această icoană ne ţine lângă El! Şi această icoană trebuie să ne urmărească pas cu pas: un Dumnezeu, un Hristos scăldat în sânge pe muntele Golgotei, pentru nelegiuiţi, pentru spurcaţi, pentru cei răi, pentru blestemaţi, pentru ucigaşi, pentru stricători de casă, pentru toţi nelegiuiţii.

Domnul Iisus a murit în locul nostru, pentru ca noi să trăim veşnic cu El şi prin El, şi pentru El.

Slăvit să fie Domnul!

O vorbire a fratelui Ioan Opriş, de la o adunare

Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, vol. 6

* * *

Ia jugul lui Hristos

Oricine L-a aflat pe Domnul şi vrea să-L urmeze cu adevărat pe El trebuie neapărat să se facă una cu El în suferinţele Sale şi în lucrarea Sa, purtând sarcina şi crucea Lui pe urmele Sale, aşa cum a spus El: „Luaţi jugul Meu şi sarcina Mea, căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară”. „Dacă răbdăm împreună cu El, vom şi împărăţi împreună cu El”, a spus El. Dar dacă ne lepădăm de El, şi El Se va lepăda de noi. Şi semnele adevăratei apostolii pentru Hristos sunt cele pe care le-a purtat El şi pe care le-au purtat pe urmele Lui toţi sfinţii, martirii şi mucenicii Săi, care sunt lauda Bisericii şi podoaba cerului în veci şi-n veci.
Să luăm şi noi bine seama la aceste condiţii cu care este neapărat împreunată slujirea şi slava lui Hristos, căci fără jugul Său purtat cu credincioşie alături de El aici, în lumea aceasta unde El munceşte şi lucrează, fără sarcina Lui purtată cu ascultare şi cu smerenie acum, în viaţa aceasta, când El mărturiseşte, şi fără crucea purtată cu credincioşie şi dragoste statornică lângă El şi după El acum, când El suferă, nimeni, niciodată n-a intrat şi nici nu va intra niciodată în Împărăţia Lui.

Despre cei care umblă numai după foloasele pământeşti în slujba lui Hristos, Sfântul Său Cuvânt spune: „Niciodată nu v-am cunoscut”. Şi niciodată nici nu i va recunoaşte.

Noi să luăm jugul şi sarcina Lui şi să luăm crucea Lui, căci numai purtarea acestora cu credincioşie şi smerenie aici, unde suntem noi acum, numai purtarea lor cu credincioşie ne va da dreptul cu adevărat la cununa vieţii şi a slavei acolo unde este El acum.

Să ne rugăm neîncetat şi să ne străduim neîncetat să fim cu adevărat nişte părtaşi cu Hristos la suferinţele Lui, la lupta Lui, la slujba Lui acum, ca să putem fi odată şi la slava Lui, în Împărăţia cerurilor. Amin.

Ia jugul lui Hristos pe umăr
şi trage lângă El arând,
chiar dacă semeni numa-n lacrimi
şi umbli numai sângerând…
Hristos cel Sfânt te va cunoaşte
în sărăcie, nu-n belşug,
că mulţi au stat cu El la mese,
dar prea puţini au tras la jug!

Ia-I sarcina şi-o du alături,
şi simte-o apăsând din greu,
cum ai răspunde doar tu singur
de tot ce are Dumnezeu.
Hristos cel Sfânt te va cunoaşte
odată-n Cerul Lui de Sus
nu după haina ce-ai purtat-o,
ci după sarcina ce-ai dus!

Ia-ţi crucea ta şi-I mergi pe urme
tăcând şi mulţumind ca El,
iubeşte, roagă-te şi rabdă,
urmând dumnezeiescu-I fel.
Hristos cel Sfânt te va cunoaşte
nu după numele ce-ţi pui,
ci după ranele-ndurate
sub crucea ta şi Crucea Lui!

TRAIAN DORZ
Cântarea, ca meditaţie
Edit.  Oastea Domnului, Sibiu, 2012