Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Să citim împreună Sfânta Scriptură! – Matei, cap. 18

Să citim împreună Sfânta Scriptură! – Matei, cap. 18

Să citim împreună Sfânta Scriptură! – Matei, cap. 18

1. În ceasul acela, s-au apropiat ucenicii de Iisus şi I-au zis: Cine, oare, este mai mare în împărăţia cerurilor?
2. Şi chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor,
3. Şi a zis: Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor.
4. Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăţia cerurilor.
5. Şi cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte.
6. Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie afundat în adâncul mării.
7. Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala.
8. Iar dacă mâna ta sau piciorul tău te sminteşte, taie-l şi aruncă-l de la tine, că este bine pentru tine să intri în viaţă ciung sau şchiop, decât, având amândouă mâinile sau amândouă picioarele, să fii aruncat în focul cel veşnic.
9. Şi dacă ochiul tău te sminteşte, scoate-l şi aruncă-l de la tine, că mai bine este pentru tine să intri în viaţă cu un singur ochi, decât, având amândoi ochii, să fii aruncat în gheena focului.
10. Vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mici, că zic vouă: Că îngerii lor, în ceruri, pururea văd faţa Tatălui Meu, Care este în ceruri.
11. Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut.
12. Ce vi se pare? Dacă un om ar avea o sută de oi şi una din ele s-ar rătăci, nu va lăsa, oare, în munţi pe cele nouăzeci şi nouă şi ducându-se va căuta pe cea rătăcită?
13. Şi dacă s-ar întâmpla s-o găsească, adevăr grăiesc vouă că se bucură de ea mai mult decât de cele nouăzeci şi nouă, care nu s-au rătăcit.
14. Astfel nu este vrere înaintea Tatălui vostru, Cel din ceruri, ca să piară vreunul dintr-aceştia mici.
15. De-ţi va greşi ţie fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine şi el singur. Şi de te va asculta, ai câştigat pe fratele tău.
16. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul.
17. Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş.
18. Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer.
19. Iarăşi grăiesc vouă că, dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ în privinţa unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl Meu, Care este în ceruri.
20. Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor.
21. Atunci Petru, apropiindu-se de El, I-a zis: Doamne, de câte ori va greşi faţă de mine fratele meu şi-i voi ierta lui? Oare până de şapte ori?
22. Zis-a lui Iisus: Nu zic ţie până de şapte ori, ci până de şaptezeci de ori câte şapte.
23. De aceea, asemănatu-s-a împărăţia cerurilor omului împărat care a voit să se socotească cu slugile sale.
24. Şi, începând să se socotească cu ele, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanţi.
25. Dar neavând el cu ce să plătească, stăpânul său a poruncit să fie vândut el şi femeia şi copii şi pe toate câte le are, ca să se plătească.
26. Deci, căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina, zicând: Doamne, îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti ţie tot.
27. Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat şi datoria.
28. Dar, ieşind, sluga aceea a găsit pe unul dintre cei ce slujeau cu el şi care-i datora o sută de dinari. Şi punând mâna pe el, îl sugruma zicând: Plăteşte-mi ce eşti dator.
29. Deci, căzând cel ce era slugă ca şi el, îl ruga zicând: Îngăduieşte-mă şi îţi voi plăti.
30. Iar el nu voia, ci, mergând, l-a aruncat în închisoare, până ce va plăti datoria.
31. Iar celelalte slugi, văzând deci cele petrecute, s-au întristat foarte şi, venind, au spus stăpânului toate cele întâmplate.
32. Atunci, chemându-l stăpânul său îi zise: Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat.
33. Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine?
34. Şi mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor, până ce-i va plăti toată datoria.
35. Tot aşa şi Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, dacă nu veţi ierta – fiecare fratelui său – din inimile voastre.

* * *

„Adevărat zic vouă: de nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor”…

„Şi chemând Iisus un prunc, l-a pus în mijlocul lor (apostolilor) şi a zis: «Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor»“ (Mt. 18, 2-4).

În trei locuri din Evanghelie zice Iisus că nu vom putea intra în împărăţia cerurilor de nu vom fi ca pruncii: (Mt. 18, 2-4; Mc. 9, 36-37; Lc. 18, 15-17).

Oare de ce? De aceea, pentru că copilul este chip de curăţie, de nevinovăţie şi inimă curată. Vicleşug nu este în inima lui şi nici alte răutăţi.

Aşa trebuie să fim şi noi. Cu mintea să fim oameni deplini, dar inima noastră să fie o inimă curată, de copil nevinovat (I Cor. 14, 20).

Dar copiii cei mici sunt nu numai o pildă de curăţie şi nevinovăţie sufletească, ci sunt şi o minunată pildă şi predică despre cum trebuie să fie legătura dintre noi şi Tatăl Ceresc. Copilul este predica cea mai vie şi cea mai grăitoare despre legătura ce trebuie să o aibă omul cu Dumnezeu şi cu Iisus Mântuitorul. Eu, cel care scriu aceste rânduri, am un singur copil (pe care mama lui l-a lăsat orfan la vârsta de doi ani). Suntem numai amândoi, eu şi copilul. Pentru mine, după Biblie, acest copil este cea mai vie predică despre legătura ce trebuie să fie între mine şi Dumnezeu.

Voi cerceta puţin această legătură.

Întâia dată: copilul meu nu are pe nimeni altul în lume decât pe mine. Îl văd că simte acest lucru şi nu numai îl simte, ci îl şi trăieşte clipă de clipă. Toată încrederea lui, toată nădejdea şi toată dragostea lui e strânsă în mine.

Copiii se leagă de noi cu o încredere şi dragoste neţărmurită. Pentru ei nu există în lume ceva mai scump decât noi, părinţii lor.

Aşa trebuie să trăim şi noi faţă de Tatăl Cresc. Să ne simţim singuri în această lume; să simţim că n-avem în această lume pe nimeni decât pe El, Tatăl cel bun şi milostiv. Toată încrederea noastră şi toate nădejdile noastre să fie strânse în El. Să n-avem pe nimeni şi nimic aşa de scump ca pe El, Tatăl cel Ceresc.

A doua oară: copilul meu are o încredere nemărginită în mine şi puterea mea. Pentru el, eu sunt un atotputernic… eu pot face totul.

Copiii noştri cer de la noi şi lucruri în faţa cărora ne vine să zâmbim; cer lucruri cu neputinţă, pentru că ei văd în noi nişte oameni cărora totul le este cu putinţă. Aşa trebuie să fie şi credinţa şi încrederea noastră în Tatăl Ceresc: nemărginită şi tare. Trebuie să ne încredem din tot sufletul într-un Dumnezeu atotputernic, Care ne poate da tot ce ne trebuie şi Care poate face minuni în viaţa noastră.

A treia oară: copilul meu îşi cere toate de la mine. Viaţa unui copil mic este o viaţă de neîncetată strigare la părinţii lui; copilul mic simte plăcerea să vorbească neîncetat cu părinţii lui, să ceară de la ei tot ce-i lipseşte.

Aşa trebuie să trăim şi noi faţă de Dumnezeu. Să vorbim neîncetat cu El prin rugăciune. Să cerem tot ce ne trebuie prin rugăciune şi în special „cele bune şi de folos sufletului nostru“. Toate nevoile noastre să ni le închipuim ca încuiate în cămara milostivirii lui Dumnezeu, pe care trebuie să o descuiem cu cheia rugăciunii.

Tatăl Ceresc n-are copii muţi. Cel ce nu se roagă e un astfel de prunc mut.

Mai observ un lucru: copilul meu grăieşte cu mine nu numai când îi trebuie ceva, ci el strigă mereu „tată“, „tată“ şi când n-are lipsă de nimic. El mă strigă pe mine din dragoste.

Noi însă Îl strigăm pe Tatăl Ceresc, de regulă, numai când ne trebuie ceva; semn că n-avem dragoste destulă. Între noi şi Tatăl Ceresc e mai mult un raport de cerşetorie decât de dragoste fiască.

A patra oară: văd pe copilul meu că n-are nici o grijă. El este liber de orice grijă. Toate grijile lui le lasă asupra mea. Pot eu să mă frământ cu gândurile şi grijile cât de mult, el n-are nici o grijă. El este liber de sarcina aceasta.

Aşa trebuie să trăim şi noi faţă de Dumnezeu. Să-I predăm Lui toate grijile noastre şi toate necazurile noastre. Un copil adevărat al lui Dumnezeu n-are griji şi necazuri. Le-a predat Domnului. Noi suntem plini de griji şi de necazuri tocmai fiindcă nu suntem cu adevărat copii ai lui Dumnezeu; nu ne ştim destul încrede în cuvintele Lui: „Aruncaţi asupra Domnului toate grijile voastre şi El Însuşi va avea grijă de voi“ (I Pt. 5, 7).

A cincea oară: copilul meu are şi el o grijă, o îngrijorare şi câteodată are şi mâhnire. Îngrijorarea lui e să nu mă piardă; să nu i se piardă legătura cu mine. Să nu mă depărtez undeva într-o cale mai lungă. Lui nu-i place ruperea legăturii dintre mine şi el; această rupere îl doare cumplit.

Iar mâhnirea lui e când îl cert pentru ceva.

Când copilul a greşit şi noi îl certăm, el nu plânge atât pentru ceartă şi bătaie, cât mai ales pentru că îşi vede ruptă legătura de dragoste dintre el şi noi. Copilul nu se simte deloc bine când e ruptă legătura dintre el şi părinţii lui. El n-are linişte şi bucurie până nu se restabileşte iarăşi această legătură. O, de ar fi aşa şi legătura noastră cu Tatăl Ceresc. Noi însă lăsăm cu toată liniştea păcatul să rupă legătura dintre noi şi Dumnezeu. Sunt oameni care stau cu anul întreg în legătură stricată cu Tatăl Ceresc, ba sunt alţii care stau şi o viaţă întreagă şi nu simt nici o dorinţă să se împace cu Tatăl Ceresc, aşa cum copiii cei mici „se împacă“ cu noi după ce i-am certat. E un semn şi acesta că cei mai mulţi dintre oameni au pierdut legătura de fii ai lui Dumnezeu.

Ah, ce legătură tainică este între părinţi şi copii! E cea mai puternică legătură din lume şi una din cele mai grăitoare predici despre cum trebuie să fie şi legătura noastră cu Tatăl Ceresc.

Eu mă uit la copilul meu.

O, cu câtă dragoste şi încredere se ştie alipi copilul meu de mine! Şi câtă teamă şi grijă are să nu se piardă! Ani de zile, acest copil n-a dormit seara până când mai întâi n-a strâns în mânuţa lui cămaşa mea. De multe ori şi dimineaţa era cu mânuţele încleştate în cămaşa mea, de teamă să nu mă piardă. El putea dormi liniştit numai când mă ştia şi mă simţea lângă el: când adormea strângând cămaşa în mânuţele lui. El dormea atunci liniştit, pentru că îşi asigurase legătura dintre el şi mine.

Iată o predică vie despre cum trebuie să fie legătura dintre noi şi Tatăl Ceresc. Eu însă mă ruşinez când mă gândesc că dragostea şi încrederea ce-a strâns-o acest copil în sufletul său faţă de mine a întrecut de multe ori dragostea şi încrederea ce am pus-o eu în Tatăl Ceresc.

Dragostea şi încrederea ce o pun copiii cei mici în noi de multe ori întrece dragostea şi încrederea ce o avem noi faţă de Tatăl Ceresc, iar aceasta vine de acolo că noi nu suntem cu adevărat fiii lui Dumnezeu.

Am spus că dragostea dintre copii şi părinţi este icoană a legăturii de dragoste dintre noi şi Tatăl Ceresc. Dar această icoană este numai o umbră.

De s-ar putea strânge la un loc dragostea tuturor copiilor din lume faţă de mamele şi taţii lor; de s-ar putea strânge la un loc dragostea tuturor părinţilor faţă de copiii lor – această dragoste ar fi numai o umbră faţă de dragostea nemărginită ce o are Tatăl Ceresc faţă de noi. Câţi însă primesc această dragoste şi o folosesc spre mântuirea sufletului?

Rugăciune

Preabunule Doamne şi Tată Ceresc! Eu stau în faţa Ta ca un copil slab şi neajutorat. În lumea aceasta eu sunt un „copil al nimănui“. Eu n-am pe nimeni afară de Tine. Primeşte-mă în dragostea Ta de Tată Ceresc. Primeşte-mă cu toate lipsurile mele, cu toate grijile mele şi cu toate cererile mele.

Mai lângă Domnul meu / Preot Iosif Trifa –       Ed. a VI-a, rev. – Sibiu: Oastea Domnului, 2003

* * *

Mustrarea aproapelui

“De-ţi va greşi ţie fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine şi el singur. Şi de te va asculta, ai câştigat pe fratele tău.” (Mt. 18, 15)

De multe ori suntem aspri cu cei care ne smintesc şi ne greşesc nouă. Considerăm că toată vina este a lor şi astfel cădem şi noi în alte păcate precum mândria sau mărirea de sine. Hristos Domnul ne învaţă însă ca mustrarea greşelilor să se facă într-o primă fază între cei doi, pentru ca învinuirea să fie mai uşoară, iar cel care a greşit să nu fie apăsat şi de mărturiile altor oameni, care ar creşte încăpăţânarea acestuia, fiind astfel greu de îndreptat greşeala lui. “Dacă te va asculta” înseamnă recunoaşterea vinovăţiei lui, convingerea că a greşit şi dorinţa lui de schimbare. Faptul că “ai câştigat pe fratele tău” este satisfacţia cea mai mare pe care o avem cu toţii atunci când reuşim, cu ajutorul lui Dumnezeu, să rupem duşmănia ce păgubeşte prietenia dintre noi. Bine este a-l mustra pe prietenul nostru să nu greşească. Prietenia nu înseamnă trecerea cu vederea a greşelilor, ci dorinţa de a-l îndrepta pe cel de lângă noi. Evanghelistul Luca ne învaţă: “De-ţi va greşi fratele tău, dojeneşte-l, şi dacă se va pocăi, iartă-l.” (Lc. 17, 3). Cu privire la această iertare, noi creştinii rostim în Rugăciunea Domnească cererea: “Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.” ( Mt. 6, 12). Este aşadar şi o făgăduinţă pe care o facem în faţa Arhiereului cel veşnic, căci aşa cum dorim să primim iertare de la El şi noi să ne smerim şi iertăm pe cei care ne-au greşit nouă. Nu numai să aşteptăm să vină la noi cei care ne-au greşit, ci să mergem noi la ei, pentru că de multe ori cel care a făcut greşeala are o mare greutate în a-şi cere iertare din pricina ruşinii. Legea Vechiului Testament ne învaţă că mai bine este “să nu duşmăneşti pe fratele tău în inima ta, dar să mustri pe aproapele tău, ca să nu porţi păcatele lui.” (Lev. 19, 17)

Un articol de: Marius Adrian Călin – 19 Apr, 2010 – ziarul Lumina

* * *

Pilda datornicului neiertător

Omul Împărat din pildă este Tatăl Ceresc, Care ne iartă atâtea şi atâtea „datorii“ de păcate grele şi multe, iar datornicul suntem noi, oamenii, care sărim în capul de-aproapelui pentru toate nimicurile şi greşelile. Să luăm aminte că evanghelia asta este pusă şi în «Tatăl nostru», când zicem: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum iertăm şi noi greşiţilor noştri“. Vedeţi ce mare apăs se pune pe iertarea de-aproapelui nostru?! Domnul Iisus ne spune apriat că Tatăl Ceresc ne iartă greşelile numai condiţionat, adică dacă şi noi iertăm pe cele ale semenilor noştri. Dacă nu facem acest lucru, e o minciună toată rugăciunea noastră şi tot numele nostru de creştini. Iubirea şi iertarea sunt semnele cele mai bune că cineva este un creştin adevărat; şi cine nu le are n a primit cu adevărat pe Mântuitorul şi Evanghelia Lui.

Când eram preot la ţară, mi-aduc aminte că, în scaunul mărturisirii, la îndemnurile mele, de a se împăca cei sfădiţi şi de a se ierta, cei mai mulţi răspundeau: „Asta una n o pot face, părinte, nu mă lasă inima să iert!“. „Ba, diavolul nu te lasă!“ – răspundeam eu. El te opreşte, nu mânia, ca să nu-ţi dai seama de bunătatea lui Dumnezeu care te-a iertat prin Jertfa Fiului Său şi tu nu vrei să ierţi. Diavolul te opreşte să nu-ţi dai seama că tu ai stat de faţă la o judecătorie care te-a condamnat la moarte şi pieire veşnică în numele „paragrafului de lege“ care zice răspicat: „Plata păcatului este moartea“ (Rom. 6, 23). Din această osândă te-a scăpat Iisus Hristos, Care a murit în locul tău, te-a scăpat prin Jertfa Lui, prin bunătatea şi mila Lui; şi tu nu poţi să ierţi o nimica toată ce se cere de la tine?

Jertfa Crucii este iertarea cea mare ce ni s-a dat nouă, creştinilor. În faţa acestei iertări, toate micile noastre datorii şi duşmănii ce le avem faţă de semenii noştri dispar ca nişte lucruri netrebnice. În faţa Crucii Mântuitorului se topeşte ca şi ceara la faţa focului toată zgura duşmăniilor şi toate greşelile oamenilor şi ale de aproapelui. Cine a primit cu adevărat iertarea cea mare n-are duşmani, n-are răzbunări, n-are zavistuiri… Toate s au topit în dragostea cu care ne-a iubit Mântuitorul şi S-a jertfit pentru noi.

O, dragă cititorule, dacă tu nu poţi ierta şi iubi, atunci să ştii că tu încă n-ai gustat din darurile ce izvorăsc din Jertfa Crucii! Tu eşti numai o spoială, dar nu un creştin adevărat. Cine a primit cu adevărat Jertfa Mântuitorului, cine s-a renăscut la o viaţă nouă cu El, ca „o făptură nouă“, iertată şi mântuită, aceluia nu i mai trebuie nici o predică despre iertare. Dă-i aceluia palme, că el râde, batjocoreşte l, că el te laudă, dă după el cu pietre, că el răspunde cu rugăciune, înjură-l, că el tace. O, cât de mult ştie răbda şi ierta un creştin adevărat, luând pilda Mântuitorului, Care şi de pe Cruce cerea iertarea celor care Îl răstigniseră, zicând: „Tată, iartă le lor!“. Şi tu, cititorule, trebuie să faci aşa. Altcum, dacă la greşeală răspunzi tot cu greşeală, la sudalmă tot cu sudalmă, la batjocură tot cu batjocură, eşti departe de Evanghelia Domnului şi de mântuirea sufletului tău. Eşti tu, cititorule, dintre aceia care, după ce au gustat din iertarea şi din bunătatea lui Dumnezeu, s-au făcut un izvor de iertare şi iubire pentru alţii sau eşti în chipul datornicului din evanghelie? Fă-ţi tu singur socoata!

Pământul şi ploaia
Pământul soarbe ploaia ce cade de sus, dar iarăşi o sloboade, în formă de izvoare şi fântâni binecuvântate. Noi însă suntem pământul cel rău care soarbe neîncetat mila cerului de sus, dar în loc de apă vie slobozim afară izvor de ură, de otravă şi de păcat. Toată firea cea necuvântătoare dă înapoi darul cerului de sus. Ogoarele dau pâinea cea coaptă, din darul cerului de sus, pomii ne dau poamele, numai omul – făcut după „chipul şi asemănarea lui Dumnezeu“, numai omul cel care soarbe neîncetat iertare, milă şi iubire cerească – în loc de dragoste şi alte roade bune dă ură, zavistie, otravă şi venin sufletesc. Ne mustră şi firea cea necuvântătoare.

Lemnele şi focul
Să băgăm de seamă că lemnele ce ard în foc ne pot fi şi ele o predică minunată şi un ajutor preţios pentru înţelegerea Evangheliei despre dragostea lui Dumnezeu.
De ce ard lemnele când le aprindem? Învăţaţii au aflat că lemnele când ard nu fac altceva decât dau înapoi căldura ce au sorbit-o din razele şi căldura soarelui. Focul nu este, aşadar, alt-ceva decât o căldură a soarelui pe care lemnele au sorbit-o în ele şi, când le aprindem, ne-o dau nouă. În această asemănare trebuie să fim şi noi faţă de iubirea Tatălui Ceresc. Soarele şi izvorul iubirii noastre este Dumnezeu şi Jertfa cea Sfântă a Fiului Său. Iubirea ce o primim noi neîncetat din acest izvor trebuie să o dăm şi noi mai departe. O, ce lucru fioros se vede în ziua de azi! Lemnele cele neînsufleţite ne dau nouă căldura de la soare primită, însă noi nu dăm nimic. Lemnele dau căldură, noi însă dăm răceală. Sorbim căldură şi lumină, dar dăm afară ură şi otravă.

Dacă zavistuieşti oile, te războieşti cu păstorul…
„Dacă zavistuieşti oile lui Hristos, te războieşti cu Păstorul lor. Zavistuieşti oile acelea pentru care Hristos Şi-a vărsat Sângele şi pentru care ne-a poruncit şi nouă a face totul…
De aceea, chiar de-ar face cineva minuni, chiar de ar trăi în feciorie, chiar de-ar posti şi s-ar culca jos pe pământ, totuşi, prin fapta zavistiei, va fi mai pângărit decât curvarii şi mai nelegiuit decât tâlharii. Dacă cineva ar lua în mâini un târnăcop aprins la capătul de sus şi ar da foc acestei biserici, şi, prin aceasta, ar surpa altarul, oare nu fiecare din cei de faţă ar zvârli cu pietre asupra lui ca asupra unui pângăritor?… Acelaşi lucru îl face şi zavistuitorul, care ţine în mână o flacără mai arzătoare chiar decât focul, adică zavistia, cu care aprinde casele şi sufletele oamenilor. Oare unul ca acesta de ce fel de pedeapsă poate fi vrednic?…“
(Din învăţăturile Sf. Ioan Gură de Aur)

Părintele Iosif Trifa, Tâlcuirea evangheliilor duminicilor de peste an

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!