Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Să citim împreună Sfânta Scriptură! – Matei, cap. 20

Să citim împreună Sfânta Scriptură! – Matei, cap. 20

Să citim împreună Sfânta Scriptură! – Matei, cap. 20

1. Căci împărăţia cerurilor este asemenea unui om stăpân de casă, care a ieşit dis-de-dimineaţă să tocmească lucrători pentru via sa.
2. Şi învoindu-se cu lucrătorii cu un dinar pe zi, i-a trimis în via sa.
3. Şi ieşind pe la ceasul al treilea, a văzut pe alţii stând în piaţă fără lucru.
4. Şi le-a zis acelora: Mergeţi şi voi în vie, şi ce va fi cu dreptul, vă voi da.
5. Iar ei s-au dus. Ieşind iarăşi pe la ceasul al şaselea şi al nouălea, a făcut tot aşa.
6. Ieşind pe la ceasul al unsprezecelea, a găsit pe alţii, stând fără lucru, şi le-a zis: De ce aţi stat aici toată ziua fără lucru?
7. Zis-au lui: Fiindcă nimeni nu ne-a tocmit. Zis-a lor: Duceţi-vă şi voi în vie şi ce va fi cu dreptul veţi lua.
8. Făcându-se seară, stăpânul viei a zis către îngrijitorul său: Cheamă pe lucrători şi dă-le plata, începând de cei din urmă până la cei dintâi.
9. Venind cei din ceasul al unsprezecelea, au luat câte un dinar.
10. Şi venind cei dintâi, au socotit că vor lua mai mult, dar au luat şi ei tot câte un dinar.
11. Şi după ce au luat, cârteau împotriva stăpânului casei,
12. Zicând: Aceştia de pe urmă au făcut un ceas şi i-ai pus deopotrivă cu noi, care am dus greutatea zilei şi arşiţa.
13. Iar el, răspunzând, a zis unuia dintre ei: Prietene, nu-ţi fac nedreptate. Oare nu te-ai învoit cu mine un dinar?
14. Ia ce este al tău şi pleacă. Voiesc să dau acestuia de pe urmă ca şi ţie.
15. Au nu mi se cuvine mie să fac ce voiesc cu ale mele? Sau ochiul tău este rău, pentru că eu sunt bun?
16. Astfel vor fi cei de pe urmă întâi şi cei dintâi pe urmă, că mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi.
17. Şi suindu-Se la Ierusalim, Iisus a luat de o parte pe cei doisprezece ucenici şi le-a spus lor, pe cale:
18. Iată ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat pe mâna arhiereilor şi a cărturarilor, şi-L vor osândi la moarte;
19. Şi Îl vor da pe mâna păgânilor, ca să-L batjocorească şi să-L răstignească, dar a treia zi va învia.
20. Atunci a venit la El mama fiilor lui Zevedeu, împreună cu fiii ei, închinându-se şi cerând ceva de la El.
21. Iar El a zis ei: Ce voieşti? Ea a zis Lui: Zi ca să şadă aceşti doi fii ai mei, unul de-a dreapta şi altul de-a stânga Ta, întru împărăţia Ta.
22. Dar Iisus, răspunzând, a zis: Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi, oare, să beţi paharul pe care-l voi bea Eu şi cu botezul cu care Eu Mă botez să vă botezaţi? Ei I-au zis: Putem.
23. Şi El a zis lor: Paharul Meu veţi bea şi cu botezul cu care Eu Mă botez vă veţi boteza, dar a şedea de-a dreapta şi de-a stânga Mea nu este al Meu a da, ci se va da celor pentru care s-a pregătit de către Tatăl Meu.
24. Şi auzind cei zece s-au mâniat pe cei doi fraţi.
25. Dar Iisus, chemându-i la Sine, a zis: Ştiţi că ocârmuitorii neamurilor domnesc peste ele şi cei mari le stăpânesc.
26. Nu tot aşa va fi între voi, ci care între voi va vrea să fie mare să fie slujitorul vostru.
27. Şi care între voi va vrea să fie întâiul să vă fie vouă slugă,
28. După cum şi Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească El şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi.
29. Şi plecând ei din Ierihon, mulţime mare venea în urma Lui.
30. Şi iată doi orbi, care şedeau lângă drum, auzind că trece Iisus, au strigat, zicând: Miluieşte-ne pe noi, Doamne, Fiul lui David!
31. Dar mulţimea îi certa ca să tacă; ei însă şi mai tare strigau, zicând: Miluieşte-ne pe noi, Doamne, Fiul lui David.
32. Şi Iisus, stând, i-a chemat şi le-a zis: Ce voiţi să vă fac?
33. Zis-au Lui: Doamne, să se deschidă ochii noştri.
34. Şi făcându-I-se milă, Iisus S-a atins de ochii lor, şi îndată au văzut şi I-au urmat Lui.

* * *

PILDA CU LUCRĂTORII VIE

„Stăpânul care a sădit vie” e Dumnezeu, Care l-a înze­strat pe om cu un fel de avere sufletească, cu un fel de vie su­fletească în care să lucreze şi „roade” sufleteşti bineplăcute lui Dumnezeu să aducă. Dar, în cur­gerea vremilor, oamenii – şi în­deosebi israelitenii, poporul cel ales – au uitat acest lucru şi pe „slu­gile stăpânului”, adică pe profeţii şi prorocii prin care grăia Dum­nezeu şi-i chema pe oameni la îndreptare, i-au bătut şi i-au omorât. Pe urmă, Dumnezeu L-a trimis pe Însuşi Fiul Său, pe Iisus Hristos, dar iudeii L-au omorât. Atunci Dum­nezeu a luat via, adică a luat mântuirea sufletească de la iudei, şi a dat-o neamurilor, adică poarelor care s-au întors de la păgânism la credinţa în Iisus.

Iisus a spus pilda aceasta pentru fariseii şi cărturarii care se împotriveau Lui, dar pilda se po­triveşte şi nouă şi vremilor noa­stre. Şi viaţa ta, iubite cititorule, este o avere sufletească, este o vie sufletească pe care ţi-a dat-o şi ţi-a dăruit-o Dumnezeu să lu­crezi în ea şi „roade” sufleteşti de fapte bune să aduci stăpânului Dumnezeu. Dumnezeu a spus acest lucru şi într-alt loc, prin gura prorocului Ieremia, prin care zice:

„O vie sădit-am iubitului meu. Şi i-am îngrădit-o şi am făcut împrejur şanţ, şi am zidit turn în mij­locul ei, şi teasc am săpat într-însa… Ce voi face încă viei Mele şi ce nu i-am făcut?… Şi, pe când am aşteptat să facă struguri, a făcut spini… Lua-voi gardul ei şi va fi de jaf şi spre călcare. Netăiată şi nesăpată va fi şi va răsări în ea scai şi spini” (Is 5, 1-7).

O vie este, dragă cititorule, şi viaţa ta, o vie pe care Dom­nul o sapă, o câştigă, o îngrădeşte mereu cu darurile şi iubirea Sa şi o stropeşte mereu cu jertfa cea sfântă a Fiului Său. Ce n-a făcut şi ce nu face Domnul pentru via vieţii tale? Şi oare arată roadă via vieţii tale, sau, în loc de roade, s-a umplut de spinii şi scaii păcatelor?

Durere, e plină lumea de azi de vii sufleteşti cari s-au sălbăticit cu totul. „Nesăpate şi netă­iate” sunt viile sufleteşti ale oame­nilor de azi, pline cu „scai şi spini” şi „struguri sălbatici” sunt roadele lor. Ia seama, dragă citi­torule, că şi tu eşti o astfel de vie sălbatecă pe care securea morţii o pândeşte să o taie şi în focul pieirii veşnice să o arunce… Şi tu nu te îngrozeşti, nu te îndrepţi?

Ia seama, sărmane suflete, căci din starea aceasta de pieire este numai o singură scăpare: la Iisus Mântuitorul. Via cea sălba­tică a sufletului tău se poate schimba şi înnoi numai prin El, căci El a zis: „Eu sunt buciumul viţei şi voi ramurile. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu întru el, acesta aduce roadă multă. Rămâneţi întru Mine şi Eu întru voi, căci fără de Mine nu puteţi face nimic” (In 15, 5, 4). Pironeşte aceste vorbe cu cuie în inima ta, dragă cititorule, să nu le uiţi niciodată, căci în ele se cuprinde taina cea mare a mân­tuirii sufleteşti: să ai o legătură vie şi neîncetată cu Mântuitorul. Să sorbi zi de zi, clipă de clipă putere din puterea Lui, dar din darul Lui, viaţă din viaţa Lui, aşa cum ramurile viei îşi sorb viaţa din butucul viţei. Dacă n-ai această legătură, e zadarnică viaţa ta şi zadarnice sunt încercările tale să ieşi din păcate şi să te mântuieşti. „Căci fără de Mine nu puteţi face nimic”… a zis Iisus.

Cum trebuie să-ţi faci tu acea­stă legătură de suflet mântuitoare? Să-ţi altoieşti ramurile vieţii tale în buciumul vieţii, care e Iisus Hri­stos. Să te altoieşti în El şi să în­cepi o viaţă nouă cu El. Să rupi dintr-o dată cu păcatul vieţii. Fă acest lucru, dragă cititorule, şi te vei mira însuţi tu de puterea cea nouă şi de viaţa cea nouă ce se va sălăşlui întru tine şi te va face un om nou, o făptură nouă, o vie înnoită şi roditoare de roade bune.

Nu uita, omule, că şi tu eşti un lucrător în via Domnului, în via sufletului tău.  Ca şi „lucrătorii” din evanghelie, şi tu va trebui să dai seamă despre ce ai lu­crat, când „va sosi vremea roa­delor”, adică moartea. Ce ştii, poate mâine va sosi această vreme. Şi tu te tot amăgeşti cu ziua de mâine?

I. Tâlcuitor

«Lumina Satelor» nr. 36 / 14 sept. 1924, p. 3

Alte tâlcuiri la Evanghelii ale Părintelui Iosif Trifa
prezentare: Ovidiu Rus
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2016

* * *

Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu

Ce cer ei este aproape peste putinţă: vor să stea unul de-a dreapta Sa şi unul de-a stânga Sa, în slava Sa. Mântuitorul are această teribilă ripostă: „Nu ştiţi ce cereţi”. Pentru că, vedeţi, la vremea aceea la care lucrurile se petreceau, nimeni nu avea să ştie şi nu ştia încă faptul că de-a dreapta şi de-a stânga Mântuitorului aveau să fie răstigniţi teribilii tâlhari, rămaşi până astăzi ca exemple pozitive şi negative de întâmpinare a unei suferinţe împreună cu Hristos.

Cu alte cuvinte, cei doi cereau aceeaşi moarte pe care Mântuitorul tocmai o descrisese şi nu era uşoară deloc, dar ei se încăpăţânau să creadă că ei pot să ceară lui Dumnezeu un loc. Dumnezeu – să îmi daţi voie să folosesc imaginea – Se încăpăţâna să nu le acorde un loc despre care nu ştiau încotro duce. Hristos este tandru şi atent cu ucenicii Săi până în clipa în care Se apropie de Ierusalim. în Ierusalim este extrem de atent la ucenicii Săi. îndrăznesc să spun că nu cere nici unuia dintre ucenicii Săi să-L urmeze pe Cruce, pentru că simte că nu acolo este rezolvarea, ci din contră, ei vor fi în pocăinţă şi în ruşinea de a-L fi trădat mai potriviţi pentru a vesti Evanghelia decât în răstignire totală. Poate că-i o lecţie şi pentru noi, creştinii de astăzi, pentru preoţi, pentru toţi cei care slujim Cuvântul Adevărului, că Hristos nu ne vrea epuizaţi în Cuvântul lui Dumnezeu, nu ne vrea răstigniţi în vocaţia noastră pastorală. Vrea să rămânem vii, vrea să facem dovada că El, Hristosul nostru, Dumnezeul nostru cel viu, mort pe Crucea Golgotei, tocmai pentru păcatele noastre, Cel asemenea nouă afară de păcat, este transferabil către vieţile celor din jur! Este trăibil, dacă vreţi. Este familiar fiecăruia dintre noi în ceea ce înseamnă propovăduirea şi întărirea împărăţiei Cerurilor. E uimitor cum cei doi cer ce nu pot să înţeleagă. De multe ori în viaţă ni se pare că ştim şi înţelegem şi suntem mândri de câtă înţelepciune avem. Foarte rar avem puterea aceasta binecuvântată de a şi înţelege despre ceea ce cerem, de a cuprinde în gând ceea ce cerem de la Hristos, Dumnezeul nostru.

De aceea dar, în postul acesta, iată, apropiindu-ne de sfârşit – mai e un pic şi vedem Sâmbăta lui Lazăr, deja şi vedem Floriile -, apropiindu-ne aşadar de Pastile Crucii, care este Săptămâna cea mare a Patimilor, să învăţăm măcar să ştim ce să-I cerem Mântuitorului Hristos şi când Ii cerem să învăţăm că nu întotdeauna ne răspunde pe măsura dorinţei noastre, ci pe măsura competenţei lui de Dumnezeu. E o Evanghelie a competenţelor, dacă vreţi, aceasta. E bine să ţinem cont de alegerea lui Dumnezeu în viaţa noastră.

II
Suntem la a doua tâlcuire a Evangheliei din Duminica trecută şi aş merge un pic mai departe să vă aduc aminte de momentul când ceilalţi zece aud ce au cerut cei doi – Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu -, cum se mai tulbură ei! Cum mai credeau ei că ierarhia creată de Hristos nu este una a inimilor iubitoare, ci una a funcţiilor lucrătoare. Şi s-au supărat foarte tare şi s-au tulburat. Mântuitorul, încercând să-i vindece, le lasă cuvânt greu până astăzi pentru toţi aceia care încearcă să facă din Biserică o carieră. Sau să creadă că există carieră în Biserică: „Ştiţi că cei care se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai mari ai lor le stăpânesc, dar între voi nu trebuie să fie aşa, ci care dintre noi va vrea să fie mai mare, să fie slujitorul vostru şi care va vrea să fie cel dintâi între voi, să fie slujitorul tuturor, pentru că şi Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea viaţa preţ de răscumpărare pentru mulţi”.

Ce taină se ascunde în cuvintele acestea! Ce lecţie de veşnicie! Ce mod de a ne pune la punct pe toţi atunci când ne sticlesc ochii pentru vreo funcţie aflată în zare sau pentru vreun mod de a ne fi mai bine decât cel în care şedem tot din mila lui Dumnezeu, până la urmă. Ce ne învaţă Mântuitorul Hristos atunci când vrem să cârmuim şi să fim mai mari peste cei din jur, să ne purtăm măcar ca egalii lor, dacă nu ca slugile lor, dispuşi tot timpul să creştem în ceilalţi adevăratul respect moral, adevărata ierarhie de valori care ţine Biserica?

Pr. Constantin Necula

* * *

IISUS VINDECĂ DOI ORBI

„Miluieşte-ne pe noi, Fiul lui David”. „Credeţi că Eu pot face asta?” – i-a întrebat Iisus. „Da, Doamne” – au răspuns orbii. Şi atingându-Se Iisus de ochii lor, le-a dat vederea. Fariseii se arată îndată şi aici, spunând că Iisus face minuni cu ajutorul dracilor. (Citiţi această evanghelie la Matei 9, 27-35)

În decursul duminicilor de peste an mai sunt încă două evanghelii cu tămăduire de orbi: evan­ghelia cu orbul cel din naştere şi cu orbul de la Ierihon. La fiecare vom da un tâlc separat.

La evanghelia aceasta vom spune ceva despre orbia sufletească ce o fac patimile şi păcatele şi despre tămăduirea acestei orbii.

Grozavă este orbia ochilor. Ea răpeşte omului darul cel mai scump: vederea şi lumina. Pe cei ce trăiesc în această grozavă osândă, datori suntem cu toţii să-i compă­timim şi să-i ajutăm. Vom spune însă că, afară de orbia aceasta care cerşeşte pe lângă margini de dra­muri, este şi o altă orbie, mai cumplită şi mai rea decât cea tru­pească. E orbia cea sufletească. Este orbia pe care o fac patimile şi păcatele. Patimile cele rele şi păcatele strică vederea cea sufle­tească; strică ochii cei sufleteşti. Ce orb cumplit este, spre pildă, mâniosul. Doi oameni ce „nu se pot vedea” de mânie sunt doi orbi. Ce orb grozav este, spre pildă, desfrânatul. Nu mai vede ni­mic curat şi sfânt şi merge înainte orbeşte pe alea pierzării. Ce cum­plită orbie sufletească face, spre pildă, beţia. Beatul şi beţivul e un orb pe care diavolul îl duce de mâini şi face cu el ce vrea.

Orbia are mai murite trepte. Întâi, cel atins de beteşugul orbiei, începe a vedea rău; mai târziu, abia vede ca printr-o sită; şi pe urmă nu mai vede nimic… ajunge la bâtă şi trebuie să-l ducă alţii.

Astfel de trepte are şi orbia cea sufletească. Omul ce se dă după patimi şi păcate începe a-şi pierde mereu, mereu, vederea su­fletească, până ce ajunge la „bâtă”, până ce ajunge în grozava stare de a fi purtat în toate părţile de diavoleştile patimi, aşa precum pe cel orb îl duce altul de mână. Ah, ce stare grozavă este aceasta! Cumplită este orbia cea trupească, dar cu mult mai cumplită este orbia cea sufletească.

Predica unei oarbe

Un­deva am citit că o femeie şi-a pierdut vederea la 40 de ani. Oamenii o deplângeau, dar ea le răspundea: „O, dragii mei, eu nu sunt de plâns. Eu am fost o femeie cufundată în toate fărădelegile şi păca­tele… Domnul mi-a trimis această orbie ca să mă scoată din adâncul pierzării… Eu am trăit până acum în cel mai adânc întuneric…  am trăit în cea mai grozavă orbie su­fletească… Eu abia acum, după ce am orbit, încep să văd. Abia acum încep să văd rosturile vieţii mele. Eu Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a închis ochii cei trupeşti şi mi-a deschis ochii cei sufleteşti, ca să văd trecutul meu; să văd pierzarea mea şi să văd pe scumpul meu Mântuitor şi mântuirea mea… O, dragii mei, nu mă plângeţi pe mine, ci-i plângeţi pe cei care au ochi, dar nu văd pierzarea în care trăiesc”…

Minunată predică şi plină de învăţătură pentru cei care au ochi, dar nu văd.

O altă orbie, tot atât de rea, este apoi şi orbia celor ce îşi închipuie că au vedere sufletească şi văd. O astfel de orbie vedem şi în evanghelia de duminică. Fariseii ziceau că Iisus face minunile cu ajutorul dracilor. Era această orbie sufletească mai rea decât orbia cea trupească a celor doi orbi care-L strigau pe Iisus să-i miluiască. Aceştia erau nişte orbi cărora nu le trebuia mântuire.

E plină şi lumea de azi de astfel de orbi. Despre unii ca aceştia zice, spre pildă, Evanghelistul Ioan: „Iar cel ce zice că iubeşte pe Dumnezeu, dar urăşte pe fratele său, mincinos este” (I In 4, 25). Numai atunci când te apropii de oameni cu chemările mântuirii sufleteşti vezi câtă orbie sufletească este în lume. Când te apropii de cel păcătos şi îl chemi la mântuire, spunându-i că este „sărac, gol şi orb” (Apoc 3, 17), îţi sare îndată cu vorba: „Da’ ce vii la mine cu astfel de vorbe… Eu sunt doar creştin după toată regula… Du-te la păgânii de prin Africa de le spune astfel de lu­cruri… Auzi îndrăzneală!… Pe mine, om după toată rânduiala, vine să mă facă orb, gol şi mort?”…

Bătrânul şi stelele

De­spre un bătrân am auzit că, la bă­trâneţe slăbindu-i vederea, zicea către cei din jurul său: „Cum s-a mai schimbat lumea, dragii mei! Când eram eu mai tânăr, cerul era încărcat de stele, dar acum şi stelele de pe cer s-au împuţinat”.

În zadar îi spuneau oamenii că stelele sunt tot atâtea, numai vederea lui a slăbit, bătrânul ţinea sus şi tare că s-au împu­ţinat stelele.

În chipul acesta sunt şi cei care îşi închipuie că ei văd şi sunt sănătoşi cu ochii cei sufleteşti. În zadar le spui că ochii lor au slăbit, ei stăruie în păcatele lor. Astfel de orbi sunt mai greu de tămăduit decât cei orbi de tei. Despre Iisus nu ne spune nici o evanghelie că ar fi tămăduit pe vreunul dintre fariseii şi cărturarii cei orbi cu sufletul.

O, ce lucru grozav este a trăi o viaţă de orbie sufletească! Şi, o, ce orbie sufletească este azi în lume. „Domnul veacului acestuia (diavolul) parcă a orbit cu totul minţile necredincioşilor, ca să nu vadă strălucind Evanghelia lui Hristos” (II Cor 4, 4).

Ochii, mintea şi celelalte da­ruri ce li s-au dat oamenilor nu mai caută să vadă adevărul şi lumina, ci caută păcatul, întunericul.

Miss Gilbertson

Ziarele aduc o ştire interesantă. O d-şoară din America, Miss Gilbertson, fiica unui mare bogătan din New-York, e pe cate a-şi pierde vederea. Toţi medicii îi spun că, în termin de un an, va orbi de tot. Şi ce credeţi că face d-şoara în faţa acestei nenorociri? Firesc ar fi ca, până când Dumnezeu îi mai îngăduie darul vederii, să-l folosească citind Biblia, cercetând Biserica şi folosindu-şi vederea ochilor pentru lucruri bune.

Dar d-şoara a hotărât altcum şi ea îşi foloseşte vederea ce o mai are cercetând zi de zi cine­matografele, teatrele şi alte privelişti lumeşti.

Cam aşa sunt şi oamenii de azi. Moartea ameninţi să le ia azi, mâine vederea şi viaţa, dar ei îşi cheltuiesc darurile cele sufleteşti pentru cele lumeşti. „Lucraţi până este ziuă”, zice Evanghelia. Dar această „ziuă”, omul o foloseşte spre cele rele.

Cei ce suflă în soare

O, ce tar mare este nouă vederea cea trupească şi sufletească! O, ce dar mere este nouă lumina lui Hristos, care ne arată calea vieţii (In 8, 12)! Lumina lui Hristos luminează tuturor, dar nu toţi fo­losesc darul ei.

De s-ar strânge la un loc toţi oamenii din lume şi ar sufla în lumina lui Hristos, încercarea lor ar fi tot atât de neputincioasă ca şi când ar sufla să stingă soarele.

Dar de altă parte, şi un prunc rău îşi poate închide ochii, să nu vadă soarele sau se poate ascunde de ei. Soarele nu se poate stinge, dar şi un prunc rău îşi poate în­chide ochii sau se poate ascunde, să nu-l vadă.

Cei orbi cu sufletul n-au nici un folos de lumina lui Hristos. Ei trebuie să-şi recapete mai întâi vederea sufletească, iar acest lucru îl face şi azi credinţa şi Mântui­torul. Cei orbiţi de patimi şi pă­cate trebuie aduşi la Mântuitorul.

Să trezim în cei orbiţi de patimi şi păcate dorinţa de a vedea. Spuneţi-le celor orbiţi de patimi cât de fioros este întune­ricul cel sufletesc. Spuneţi-le că diavoleştile patimi îi duc de mână în drumul spre iad.

Spuneţi-le că Iisus Mântuitorul îi poate scăpa de această pierzare. Spuneţi-le să strige şi ei cu cei doi orbi din Evanghelie: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, fie-Ţi milă de noi şi ne scapă de orbia cea sufletească.

Spuneţi-le că Iisus cere şi de la ei răspunsul de credinţă pe care l-a cerut de la cei doi orbi: „Credeţi că Eu pot face aceasta?”…

Da! Credem, Iisuse Doamne, şi cu lacrimi ne rugăm Ţie: „Fiind orbiţi la ochii sufletului, venim la Tine ca şi orbul cel din naştere, strigând către Tine întru căinţă, luminează, Hristoase, ochii sufletului nostru, ca nu cândva să adormim în păcate de moarta”.

«Lumina Satelor» nr. 28 / 4 iulie 1929, p. 3

Alte tâlcuiri la Evanghelii ale Părintelui Iosif Trifa / Ovidiu Rus. – Sibiu : Oastea Domnului, 2016

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!