Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home SĂ DORIM SĂ FIM

SĂ DORIM SĂ FIM

SĂ DORIM SĂ FIM

1. Lucrarea sfântă a Evangheliei şi a dragostei Domnului Iisus este ca o grădină, ca cea mai frumoasă şi mai iubită grădină pe care Marele Grădinar Sfânt, Mântuitorul nostru, o îngrijeşte cu atâta drag. Cred că nu există în nici o parte a lumii o altă lucrare cu roade atât de gustoase şi de dulci; o altă lucrare în care Dumnezeu să fi investit atâta iubire, atâta durere, atâta jertfă, atâtea lacrimi.
De aceea şi este în ea atâta har.

2. Să ne desfătăm în ea binecuvântând pe Dumne-zeu şi să ascultăm din toată inima când El ne vrea cu gelozie pentru Sine, într o predare tot mai deplină, pentru a Se uni cu noi tot mai desăvârşit pentru acele stări din care să putem face o slujbă vrednică de El.

3. Să dorim să fim! Dar să dorim din toată inima, iar pentru aceasta să muncim tot timpul, adunând în mintea noastră cât mai mult putem Cuvântul lui Dumnezeu, care este comoara cunoştinţei, a simţirii, a puterii, a inspiraţiei. Şi din cuvintele oamenilor lui Dum-nezeu, care şi au tras seva inspiraţiei lor din izvoarele Bibliei.

4. Să ne rugăm pentru asta necurmat, după cum este scris (I Tes 5, 17). Dar să ne rugăm cu o credinţă atât de mare cât de mare este minunea pe care o cerem. Cu o rugăciune mică nu se primeşte o binecuvântare mare. Cu trei rugăciuni nu primim un dar pentru care trebuie o sută.

5. Şi să ne încălzim la focul iubirii până când fierul nostru devine alb. Să întindem corzile ei până când vor vibra înfiorate şi la cea mai fină adiere a Vântului Ceresc. Până la cea mai înaltă tensiune duhovnicească. Până la cea mai profundă rezonanţă.

6. Şi să ne supunem nu de silă, nici chiar de bunăvoie, ci cu o divină pasiune a suferinţei de orice fel, –aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel: „simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâm¬torări (II Cor 12, 10). „Ne bucurăm în necazuri…” (Rom 5, 3). „Îmi saltă inima de bucurie în toate necazurile noastre (II Cor 7, 4).
Sfântul Pavel descoperise sursa apelor adânci ale suferinţei, care nu seacă pe nici o vreme.

7. Marii meşteri săpători de fântâni îi sfătuiesc pe toţi cei care doresc să aibă totdeauna apă din belşug să îşi sape fântânile pe vreme de secetă. Pentru că atunci apa, fiind puţină, nu se găseşte decât la mari adâncimi – şi ei sapă până ajung la izvoare care nu seacă.

8. Vremea suferinţei noastre este vremea noastră de secetă. Dacă în vremea aceasta noi vrem să căutăm apele care nu se găsesc decât la adâncimi, – să săpăm adânc.
Acolo, în adâncimile durerilor pătrunse până la mie-zul lor divin, până la izvoarele lor vii – găsim şi noi sursa nesecată din care ne alimentăm şi noi, şi-i vom alimenta şi pe alţii.

9. Apele dulci se găsesc în adânc. Cu cât vrei să ai o apă mai bună, cu atâta trebuie să te adânceşti mai mult săpând, asudând, plângând, storcându ţi fiinţa, până ce dai de izvorul dulce.

10. Nu te opri la suprafaţă şi nu te mulţumi cu orice apă, de la orice persoană. La suprafaţă sunt, de obicei, apele murdare, apele călduţe, apele de ploaie, scurgerile de la canale – şi de la canalii…

11. Pânzele apelor freatice sunt adânci – şi ele se împrospătează necontenit, fiindcă nu sunt statice, ci sunt în mers continuu, prin cerneri de pietre, prin întu-necimi adânci. Apele vii se găsesc numai acolo între pietre şi întunecimi.
Ce înţeles adânc au aceste adevăruri şi pentru creaţia noastră… Pentru condiţiile în care noi putem ajunge şi putem păstra prospeţimile noastre vii!
12. De cele mai multe ori însă, un sentiment de timiditate, de teamă, de frică – chiar – ne reţine, spre a nu ne avânta în apele adânci, spre locurile grele, spre piscurile singuratice…

13. E frumoasă – în felul ei, desigur – şi timiditatea. Ea este dovada unui suflet smerit, a unui caracter frumos, a unei fiinţe simţitoare.
Şi poate că tocmai această timiditate, cu smerenia ei, cu modestia şi sensibilitatea sa, este temelia pe care se zidesc apoi celelalte virtuţi către care ea nu îndrăzneşte de la început să se avânte. Dar tocmai prin asta dovedeşte că le merită cel mai mult – şi că va şti să le păstreze cel mai frumos.

14. De altfel, cu un anumit înţeles, timiditatea sfântă cu smerenia, modestia şi sensibilitatea ei nu trebuie să ne părăsească total niciodată, în ce priveşte aprecierea asupra noastră înşine şi asupra lucrărilor noastre.
Numai în ce priveşte atitudinea noastră faţă de apărarea adevărului şi faţă de mărturisirea Evangheliei trebuie să ne îndreptăm spinarea, să ne ridicăm capul şi să ne scoatem sabia.

15. Dar, după ce trece vremea timidităţii – ca frică –, trebuie să ne încingem bine centura, să ne potrivim bine coiful pe cap şi, îmbrăcându ne puternic cu platoşa neprihănirii, să ne ducem curajoşi, să l înfruntăm pe Goliat, – ori să scoatem apă din fântâna dintre fronturi.
16. Aurul se află în adâncimi. Adevăratul aurar sapă adânc şi află din belşug. La suprafaţă mişună numai trocarii, cei care ciugulesc firimiturile pe la marginile apelor unde se spală aurul curat şi greu, – ca să strângă ori să fure şi ei ceva.
Să nu fim trocari, să fim mineri, aurari. Să strângem prin munca noastră bogăţia aurului ceresc – ca să nu trebuiască nici urmaşii noştri să umble cu troacele pe la alţii.

17. Peştii mari se află în apele adânci şi reci. În apele mici şi călduţe stau de obicei numai broaştele şi alte vietăţi scârboase.
Să învăţăm pescuitul adânc! Să căutăm peştii cei adevăraţi şi buni – şi să ne ferim de locurile murdare ale marginilor şi de apele călduţe ale leneviei.
Ce mulţi sunt totuşi dintre cei care rămân toată via-ţa să pescuiască numai acolo!

18. Uneori suntem ca acei înotători fricoşi care pun piciorul în apă şi, părându li se prea rece, îl trag înapoi şi stau aşa nehotărâţi pe mal.
Dacă cineva le face vânt atunci în apă, frica le a trecut şi se scaldă fericiţi în valuri.
Uneori avem şi noi o astfel de nevoie, ca să ne îm-pingă cineva spre un lucru bun lângă care tot stăm nehotărâţi şi nu l facem.

19. Săriţi în apa lui Hristos, în care şi aşa trebuie să intraţi odată. Faceţi vă curaj şi luaţi hotărârea decisivă. Intraţi acum şi puternic în Oştirea lui Hristos, în activitatea Lui, în holdele Lui.
Şi instruiţi vă să fiţi destoinici pentru lucrul în care vă va pune El.

20. Voiţi puternic – şi veţi fi! Însuşiţi vă harnici şi pasionaţi orice cunoştinţă duhovnicească, fiindcă de toate veţi avea nevoie ori voi, ori alţii. Să nu fiţi numai nişte meseriaşi cârpaci şi fără nici o calificare în atelierul lui Hristos.
Ci fiţi oameni de prima mână oriunde veţi ajunge, ca lucrul care va ieşi din munca voastră să fie vrednic de Hristos.
Aşa să vă ajute Harul Său!
Amin.

Dorim să fim / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2008

 

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!