(Rom 2, 10-16)
Știm prea bine că omul a fost creat „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu” (Fac 1, 26), dar, prin căderea în păcat, el şi-a pierdut asemănarea cu Dumnezeu. De aceea spunem că avem chipul şi tindem spre asemănarea cu Dumnezeu, dacă urmăm voia Lui. Dar cum ar putea să deosebească binele de rău cei care s-au născut şi au crescut fără să fi aflat despre Adevăratul Dumnezeu şi despre credinţa creştină? Ştiu ei să facă fapte bune? Au ei sentimentul milei şi al compasiunii? Sunt ei în stare să se jertfească pentru aproapele lor? Ştiu ei despre înfrânare, iertare şi altele asemenea? Aceste virtuţi sunt propovăduite de credinţa noastră creştină, dar ei, păgânii, oare pot avea astfel de virtuţi fără să fi fost cultivate la ei în mod special, aşa cum se întâmplă la noi, în Sf. Scriptură şi nu numai acolo? Dar după ce lege vor fi ei judecaţi de către Dumnezeu? Aici intervine legea morală, firească. Şi, dacă citim cu atenţie Apostolul acestei duminici, vom putea înţelege cum stau lucrurile în această privinţă, pentru că Sf. Ap. Pavel ne spune: „Când păgânii, care nu au lege, din fire fac ale legii, aceştia, neavând lege, îşi sunt loruşi lege, ceea ce arată fapta legii scrisă în inimile lor, prin mărturia conştiinţei lor şi prin judecăţile lor, care îi învinovăţesc sau îi apără”(Rom 2, 14-15).
„Sf. Ap. Pavel, scriind romanilor, (…) ne spune limpede că şi oamenii care nu au legea scrisă de la Dumnezeu au totuşi legea morală scrisă în inimile lor, de care ei, dacă voiesc, ascultă, iar dacă nu voiesc, nu ascultă. Când ascultă de ea, atunci mărturia cugetului lor, după ce se cercetează pe sine, îi dezvinovăţeşte, iar când nu ascultă, aceeaşi mărturie a cugetului îi învinovăţeşte…” („Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă” – EIBMBOR, Bucureşti, 1992, pag. 328).
Oare noi, aceştia, care, peste legea morală sădită în inimile noastre, am cunoscut şi legea Noului şi Vechiului Testament, suntem mai buni decât cei care nu le-au cunoscut niciodată? Toate aceste cunoştinţe ne vor fi spre mântuire sau vor fi spre mărturie împotriva noastră, la Judecata de Apoi? Mă tem că, de multe ori, necunoscătorii sunt mai buni decât noi, cei cunoscători. De ce? Pentru că, potrivit legii morale, cei care ascultă de această lege din inima lor ştiu să fie OAMENI, oameni cu sentimente umane, curate, pe când unii din noi, de multe ori, uităm să fim mai întâi oameni, deşi purtăm un nume de creştin.
Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu ne dă pilde vrednice de urmat pe oamenii drept-credincioşi, dintre care unii au cunoscut pe Adevăratul Dumnezeu de la început, pe când alţii L-au cunoscut mai târziu, într-un moment fericit al vieţii lor. Cât de uşor le-a fost acelor necredincioşi să-L primească pe Dumnezeu, care aveau deja acea temelie puternică, numită OMENIE… Şi cât de frumos s-a clădit viaţa lor duhovnicească pe această temelie durabilă!
Vedem, în Sfânta Scriptură, credinţa frumoasă şi lucrătoare a mai multor păgâni, de dinainte de a se întoarce la Dumnezeu şi, dintre ei, amintim aici pe cei câţiva sutaşi romani pomeniţi în Noul Testament (Mt 8, 5-13; Lc 7, 2-5; Fapte, cap. 10 ş.a.), reprezentanţi ai stăpânirii romane păgâne, oameni care nu s-au comportat brutal cu evreii stăpâniţi de ei, ci inima lor caldă şi omenia din ei s-a potrivit de minune cu credinţa evreilor, şi astfel le-a fost foarte uşor să adere la această credinţă, pentru ca, mai apoi, să-L poată primi pe Mântuitorul Hristos, ei, cei de pe urmă, luând-o înaintea împietriţilor cărturari şi farisei, care aveau în mână Legea lui Dumnezeu, dar o interpretau şi o foloseau după inima lor lipsită de omenie.
Noi cum stăm în această privinţă? Să nu credem că oamenii se vor grăbi să asculte „predicile” noastre, ci ei vor, mai întâi, să vadă omenia din noi…
Să nu uităm că fraţii noştri, când erau întemniţaţi – acolo unde erau înfometaţi – de multe ori, dăruiau din puţina lor hrană celor împreună-flămânzi cu ei, pregătind astfel vestirea Sfântului Cuvânt. Ce să mai spunem de cei care au renunţat la medicamentul salvator, în favoarea altora, precum Valeriu Gafencu, numit de confraţii săi şi „sfântul închisorilor”…
La baza acestui fel de fapte minunate stă un puternic sentiment uman, căruia haina de creştin se potriveşte de minune.
Să fim dar atenţi că, dacă ne lipseşte omenia, s-ar putea să fim doar o haină agăţată într-un par, pe post de sperietoare de ciori… (600 istorioare religioase – Pr. Iosif Trifa, ist. nr. 504). Iar dacă vrem să avem o creştere sănătoasă, credem că ar fi bine să luăm aminte la ideile ce le regăsim şi în versurile fratelui nostru Traian Dorz: „Tu n-ai putut să fii un sfânt şi nici un geniu pe pământ, acestea cer un unic rost – dar om, nici om, de ce n-ai fost?…”
Slăvit să fie Domnul!
Mihăluţă ALECU
