„Veniţi la Mine – spunea Domnul Iisus – şi învăţaţi de la Mine, căci sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.” De ce n‑avem odihnă? Nu suntem liniştiţi. Cât de bucuroşi ar trebui să fim că Dumnezeu ne-a înfiat, ne-a dat dreptul să ne numim copii ai Săi. Dacă suntem copii, vom fi şi moştenitori. De ce nu ne bucurăm? De ce nu suntem plini de bucurie? Suntem fiii Împăratului cerului! Totul e al nostru! Nu ne bucurăm pentru că nu ne-am lepădat de noi înşine, n-am luat crucea, ne e frică de cruce – şi fără de cruce nu se poate merge pe urmele Domnului Iisus.
Băgaţi bine de seamă: atunci când întru totul doreşti să-I slujeşti lui Hristos şi să te supui Lui, crucea, de fapt, a apărut. Mi-aduc aminte, când eram mic, la început, tocmai de la cei ce trebuia să mă iubească mai mult, de la părinţi, mi-a venit crucea. Nu mă puteau iubi din cauza lui Hristos. Cu cât căutam să mă asemăn şi să mă pun întru totul în raport cu voia lui Dumnezeu, cu atât ura venea mai [mare] peste mine. Şi de-atunci… mereu aşa a fost… Toţi cei ce vor să-I slujească lui Hristos… să luaţi cu bucurie crucea, în fiecare zi. Că nu-i loc pe pământ, fraţii mei, nu-i loc pe pământ din care să strigi către Dumnezeu ca de sub cruce. De sub cruce strigi cu toată căldura către Dumnezeu şi-I ceri ajutor. Atunci, s-o luăm.
Iubiţii mei, nu-i prea mult timp acum… Aş fi fost mai mulţumit să ascult, decât să spun un cuvânt. Însă avem şi datoria aceasta, căci Dumnezeu ne-a trimis să spunem. Cu orice risc, să spunem despre El, să-L mărturisim. Dar vreau să spun că mai întâi trebuie să-L mărturisească viaţa noastră, purtarea noastră. Dacă nu-L mărturiseşte viaţa noastră, nici cuvintele noastre nu-L pot mărturisi. Avem noi, cei ce spunem că ne-am întors la Dumnezeu, o viaţă după pilda pe care o avem în Hristos? E cam departe de mulţi pilda pe care o avem în Hristos. Cum am spus mai înainte: smerenia. Să ne smerim adânc. Să ne vedem aşa cum suntem în faţa lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu să ne înalţe. Şi-apoi [se vor arăta] toate celelalte roade ale Duhului Sfânt: dragoste, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, facere de bine şi aşa mai departe. Foarte puţini [le avem]. Mă văd de multe ori şi pe mine. Pomul vieţii mele, înflorit frumos, a început să rodească, dar foarte mult trebuie să mă lupt pentru ca roadele să fie bune şi să ajungă la coacere, la desăvârşire. Aşa e pomul vieţii noastre.
Suntem chemaţi să fim mireasa lui Hristos, iubiţii mei. Acum ne bucurăm la nuntă aici că suntem logodiţi cu Mirele cel ceresc. Şi cât ne vrea El de curaţi! Ce curăţie de suflet trebuie să avem, dacă aşteptăm întâlnirea cu El şi nunta Lui!
Bunul Dumnezeu să ne ajute să ne cercetăm fiecare pe noi înşine aşa cum suntem chiar în seara aceasta: „Doamne Iisuse, iartă-mă, că nu sunt aşa cum ceri Tu să fiu. Tu m-ai cerut să-Ţi fiu mireasă, dar eu încă mai am zbârcituri, încă mai am ceea ce nu se potriveşte cu Tine. Fă, Doamne, ca şi în viaţa mea să se vadă chipul Tău. Să Te sfinţesc în inima mea ca Domn. Amin”.
din vorbirea părintelui Teodor Heredea (Gavriş) de la nunta de la Sâmbăteni – 29 iulie 1979
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010 – vol. 6
