Să-mi iau harfa cea de aur
pentru-acest poem divin,
– iată Porţile Măririi,
iată îngerii cum vin!
Să-mi iau pana cea de aur
pentru-acest cuvânt slăvit,
m-am spălat în şapte valuri,
şapte flăcări m-au albit.
Să-mi iau graiul cel de aur
pentru Numele Nespus,
– preamărirea Lui începe
de la tonul cel mai sus.
Să-mi iau haina cea de aur
pentru prânzul invitat,
– Cerule, începe-ţi Nunta,
iată ultimul intrat!
Să-mi iau zborul cel de aur
pentru zarea care-o sui,
următoarea treaptă-i pragul
Tronului Măririi Lui.
Să-mi iau clipa cea de aur
pentru veşnicul sărut,
– strălucire, înfăşoar-o
dulce, unic şi tăcut!
Cântările din Urmă / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2007